România va primi Politica Regională

Germania şi Belgia vor avea două dintre cele mai puternice posturi în viitoarea Comisie Europeană, primind Comerțul, respectiv, portofoliul Competitiei, potrivit unei versiuni privind distribuirea portofoliilor obţinute de Reuters, citată de Mediafax.

Președintele ales al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, va lansa miercuri, la ora 11:00, lista comisarilor și portofoliile acestora pentru următorii cinci ani, iar Parlamentul European trebuie să aprobe organigrama, mai noteaza Reuters.

Reamintim că fondurile destinate politicii regionale și de coeziune în perioada 2014-2020 se ridică la €351.8 miliarde.

Lista publicată de Reuters:

Politică Regională – România, Corina Creţu

Politică Externă – Italia, Federica Mogherini

Justiţie – Suedia, Cecilia Malmstrom

Transporturi – Cehia, Vera Jourova

Mediu – Danemarca, Margarethe Vestagerî

Energie şi Schimbări Climatice – Marea Britanie, Jonathan Hill

Politici Vamale – Ungaria, Tibor Navracsics

Interent şi Cultură – Cipru, Chrystos Stylianides

Migraţie, Drepturi şi Afaceri Interne – Grecia, Dimitris Avermaopoulos

Agricultură – Irlanda, Phil Hogan

Comerţ – Germania, Guenther Oettinger

Piaţă Internă – Polonia, Elzbieta Biekowska

Cercetare şi Inovare – Spania, Miguel Arias Canete

Taxe şi Combaterea Fraudelor – Bulgaria, Kristalina Georgieva

Ocuparea Forţei de Muncă şi Afaceri Sociale – Portugalia, Carlos Moedas

Competiţie – Belgia, Marianne Thyssen

Pescuit – Croaţia, Neven Mimica

Afaceri Economice şi Monetare – Franţa, Pierre Moscovici

Dezvoltare – Slovacia, Maros Sefcovic

Politica de Vecinătate – Austria, Johannes Hahn

Tineret şi Multilingvism – Malta, Karmenu Vella

Sănătate şi Siguranţă Alimentară – Lituania, Vyentis Andriukaitis

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.