Rusia se pregătește pentru o nouă anexare

Preşedintele rus Vladimir Putin s-a întâlnit luni cu liderul Abhaziei, Raul Hadjimba, pentru a semna un ”Tratat de alianţă şi parteneriat strategic” între Rusia şi regiunea separatistă georgiană, ceea ce în opinia experţilor ar deschide calea spre o posibilă anexare a teritoriului ce aparţine Georgiei.

Potrivit presei ruse, documentul prevede formarea unui spaţiu comun de apărare şi securitate şi crearea unei forţe militare comune. În cadrul întrevederii ce are loc la Soci, staţiune rusă la Marea Neagră, Vladimir Putin a subliniat că, odată cu semnarea acestui acord, Rusia îşi va dubla ajutorul financiar pentru Abhazia.

Proiectul tratatului bilateral a fost propus de Moscova în luna octombrie, sub denumirea de ”Acord între Federația Rusă și Republica Abhazia pentru Alianță și Intergrare”.

În sfera securității și apărării, proiectul prevedea crerea unei ”infrastructuri comune de apărare” și ”un grup de forțe comune” pentru ”respingerea agresiunii”, precum și măsuri comune de protecție a frontierelor.

Acest proiect avea și o clauză similară articolului V al Tratatului de la Washington, care guvernează NATO. Rusia propunea Abhaziei ca un atac asupra uneia dintre părțile semnatare să fie considerat și un atac asupra celeilalte, care ar urma să intervină ”cu asistență necesara”, inclusiv militară.

În ce privește sfera socială, Moscova a propus Abhaziei garantarea libertății totale de mișcare la granița dintre Rusia și Abhazia și s-a oferit să cofinanțeze creșterea pensiilor și a salariilor în republica separatistă din Georgia.

Rusia a recunoscut independenţa Abhaziei, alături de cea a Osetiei de Sud, un alt teritoriu separatist prorus din Georgia, în urma războiului ruso-georgian din august 2008. Această decizie a Moscovei a determinat autorităţile de la Tbilisi să rupă relaţiile diplomatice cu Rusia.

Diplomaţia georgiană a declarat deja că semnarea de către Rusia a unui astfel de acord cu Abhazia va fi considerată de Tbilisi „un pas către anexarea” acestui teritoriu. Ministerul de Externe georgian făcea totodată apel la comunitatea internaţională să ia poziţie faţă de aceste planuri ale Rusiei.

Pentru Georgia, semnarea tratatului dintre republica autoproclamată și Federația Rusă vine într-un moment dificil, de criză politică. Ministrul Apărării și ministrul de Externe au părăsit guvernul în urma cu două săptămâni, iar opoziția, condusă de partidul fostului președinte Mihail Saakașvili, a profitat de acest moment pentru a recurge la primele manifestații de la pierderea puterii. Mai mult, Saakasvili este acuzat de abuz de putere, motiv pentru care se află în SUA, în Georgia riscând să fie arestat.

Deși are o linie mult mai puțin dură față de Rusia, actualul guvern de la Tbilisi a fost nevoit să riposteze la semnarea acordului dintre Moscova și Suhumi, ceea ce poate duce la o încordare a relațiilor în următoarele luni.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.