Senatorul Nicolae Vlad Popa: „Au luptat pentru Moldova, nu pentru România!”

În timp ce politicienii din toate partidele se bat cu pumnul în piept că vor unirea cu Basarabia, în Comisia pentru Drepturile Omului din Senat a fost respins proiectul de lege care viza acordarea unui ajutor umanitar pentru cei 4 români din „Lotul Ilaşcu” care au făcut ani grei de închisoare pentru că au luptat în Transnistria! Pe tot parcursul procesului, cei 4 români au fost ţinuţi într-o cuşcă, fiind consideraţi criminali periculoşi, aşa cum se vede şi în fotografia de mai jos:

Am uitat prea repede că Ilie Ilaşcua fost condamnat la moarte şi a fost eliberat după 9 ani de închisoare prin intervenţia Consiliului Europei, Andrei Ivanţocşi Tudor Popala cîte 15 ani de închisoare, iar Alexandru Lescola 12 ani, aceştia efectuînd pedeapsa în întregime, chiar dacă CEDO a condamnat atît Modova, cît şi Rusia pentru detenţia lor ilegală!

ILIE ILAŞCU A FOST EVACUAT DIN APARTAMENTUL PRIMIT DUPĂ ELIBERARE”

Dar, despre ce a fost vorba în Comisia din Senatul României? Deputatul Eugen Tomac introdusese un Proiect prin care se urmărea amendarea Legii care acordă un sprijin financiar cetăţenilor români persecutaţi de dictatura comunistă sau au fost deportaţi. Prin modificarea legii, iniţiatorul propunea ca pe lista beneficiarilor acestui sprijin financiar să fie trecuţi şi cei 4 români care au fost condamnaţi în 1993 de către Tribunalul din Tiraspol.

În motivarea sa, Tomac scrie: „Îi cunosc pe toți cei 4 eroi români, oameni care duc azi o viață dificila, fără niciun sprijin din partea statului roman. Mai mult decât atât, Ilie Ilașcu a fost evacuat din apartamentul pe care îl primise atunci când a fost eliberat. Deși personal i-am cerut premierului Ponta de nenumărate ori sa corecteze aceasta nedreptate, nimic nu s-a schimbat. Ivanţoc, Popa și Lesco şi-ar fi dorit și ei să se stabilească în România, le-a și promis primarul capitalei că vor primi cîte o locuință după ce au primit titlul de cetățeni de onoare ai Bucureștiului. Cămin pentru familiile lor n-au mai primit însă niciodată. Așa că eroii nevinovați au părăsit România și duc un trai modest departe de țară. Subliniez: fără niciun sprijin din partea statului român”.

Au luptat pentru Moldova, nu pentru România!”

Se pare că respingerea Proiectului care oferea o şansă de supravieţuire celor pe care acum cîţiva ani îi purtam pe umeri ca eroi, pentru care ieşiseră sute de mii de oameni în stradă, s-a datorat faptului că textul a fost înaintat de Eugen Tomac, pe care nici PSD, nici PDL nu-l plac, fiind membru PMP. Toate aceste orgolii ar fi de înţeles dacă politicianismul de acest fel nu ar face victime din cei care au fost la un pas să-şi piardă viaţa, luptînd pentru teritoriul Moldovei!

Un episod care nu trebuie să rămînă fără urmări, l-a reprezentat poziţia exprimată de senatorul PNL Nicolae Vlad Popacare, aşa cum a declarat presei iniţiatorul legii, ar fi spus în plenul Comisiei: „Au luptat pentru Moldova, nu pentru România!” Această declaraţie nu este doar o jignire la adresa celor patru eroi, ci şi la adresa României şi a Moldovei, cu atît mai mult, cu cît ea a fost făcută exact în ziua în care guvernele celor două ţări aveau şedinţă comună în România!

Nici ceilalţi membri ai Comisiei senatoriale nu s-au lăsat mai prejos. Reprezentanta ministrului Rovana Plumba spus că nu este de acord să acorde acest sprijin (e vorba de 6-7 sute de lei pe lună) „pentru ca n-au luptat în România împotriva comunismului”. Senatorul Puiu Haşottia spus că „această iniţiativă ar intra în contradicţie cu Constituţia României”, uitînd că toţi cei 4 eroi au fost decoraţi de statul român cu Ordinul Naţional “Steaua României”!

În urma acestor opinii, vicepreşedintele comisiei, senatorul Florin Butnaru, a anunţat respingerea iniţiativei, urmînd să trimită avizul negativ către plenul Senatului, acolo unde, totuşi, va fi votul decisiv! Aşadar, mai este o şansă ca aceşti 4 eroi, pentru eliberarea cărora românii au făcut mitinguri uriaşe, la unul dintre ele oarticipînd însuşi seniorul Corneliu Coposu, care aintrat simbolic într-o cuşcă în semn de solidaritate cu eicei din „Lotul Ilaşcu” (foto: Evenimentul zilei):

Sperăm ca plenul Senatului să nu-i trateze la fel de jignitor pe cei patru eroi, aşa cum au făcut cei din Comisie, căci ei au luptat cu arma în mînă pentru apărarea teritoriului despre care spunem toţi că e parte a României. Nu e nici un efort financiar care să creeze probleme bugetului, aşa încît să ne permitem o atît de mare ruşine! Mai ales că pentru patru ani Ilie Ilaşcu le-a fost coleg în Parlament.

Adică avem bani sa-i plătim pe torţionari şi pe securişti şi nu găsim nişte firfirei pentru patru eroi?

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ion Spânu 1818 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.