Situație incredibilă la granița României

Fiica unui bărbat, care a murit pe drumul de întoarcere de la un spital din Germania, nu putea intra în ţară sâmbătă cu maşina în care se află trupul neînsufleţit al tatălui ei, transmite Antena 3.

Bărbatul, externat de către medicii germani, a murit în apropierea vămii, chiar în maşina cu care fiica sa îl aducea înapoi în ţară.

Fratele bărbatului a afirmat, într-o intervenție telefonică la Antena 3, că acesta a început să se simtă rău în apropiere de vama Nădlac și a decedat apoi, după ce au fost informate despre această situație atât autoritățile ungare, cât și cele române.

Deși inițial li s-a permis intrarea în țară, vameșii români i-au întors din drum, pe motiv că decesul bărbatului trebuie constatat de un medic legist. Ungurii au trimis un medic legist la fața locului care să constate decesul, însă familia bărbatului este deja pe teritoriu românesc și medicul din Ungaria nu are jurisdicție.

”Se pune problema când exact a fost decesul. Dar, asta e important acum?”, a spus bărbatul, după aproape cinci ore petrecute în mașină, în vamă, alături de bărbatul decedat, la temperaturi insuportabile.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.