Surpriza Rusiei pentru alegerile parlamentare din Republica Moldova

Forțele de stânga din țările fostului bloc sovietic se regrupează și se consolidează. În același timp, ponderea partidelor comuniste din Republica Moldova, Ucraina și Rusia se reduce, iar locul lor va fi ocupat de alte forțe de stânga, scrie Nezavisimaia Gazeta, citată de UNIMEDIA.

Surse neoficiale declară că pentru alegerile din 30 noiembrie forțele din Rusia pregătesc o surpriză pentru a prelua controlul politic. Potrivit lor, dacă în trecut alegătorii din regiunea transnistreană erau împiedicați să participe la scrutinul electoral din partea controlată de Chișinău, de această dată aceștia vor fi îndemnați să participe masiv la vot și să voteze o formațiunea care susține aderarea la Uniunea Vamală, spre exemplu – Partidul Socialiștilor.

Ipoteza este sugerată și de publicația rusească Nezavisimaia Gazeta. Sursa scrie că, „în ce privește eșichierul de stânga din Republica Moldova, „la alegerile din 30 noiembrie nișa Partidului Comuniștilor ar putea fi ocupată de Partidul Socialiștilor lui Igor Dodon, precum și de tot mai popularul om de afaceri Renato Usatîi”. „Ei cu succes ocupă câmpul electoral al comuniștilor moldoveni, folosind retorica socialistă, anti-oligarhică și pro-rusă, care până de curând a fost monopolizată de PCRM. Dacă la alegerile parlamentare din Republica Moldova vor participa circa 200 de mii de locuitori din Transnistria cu pașapoarte moldovenești, partidul lui Dodon, susținut tot mai mult de Moscova, ar putea deveni o surpriză electorală”, scrie sursa.

La rândul său, PCRM, în alegerile din 30 noiembrie, probabil, va pierde o parte semnificativă a alegătorilor săi, conchide autorul articolului.

În context, NG amintește că evenimentele din Ucraina au devenit un test politic și electoral destul de dur pentru cele mai mari partide post-sovietice comuniste – Partidul Comunist din Federația Rusă (PCFR), Partidul Comunist din Ucraina (CPU) și Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM). „Comuniștii ruși, ucraineni și moldoveni, sloganurile și ideile cărora nu mai sunt susținute de opinia publică, fie preluate de alte forțe politice, au pierdut foarte mult din greutate. Comuniștii își pierd inițiativa, iar ponderea politică a partidelor comuniste se reduce. Ele sunt chiar amenințate cu eliminarea în zonele marginalizate ale procesului politic, se spune în articol.

Potrivit autorului, „astăzi, în Rusia, Ucraina și Republica Moldova, asistăm la o luptă pentru moștenirea electorală a partidelor comuniste”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.