Statele Unite au trimis peste o sută de echipamente militare grele, în special tancuri și alte vehicule de luptă, celor trei state baltice, foste republici sovietice, pentru a-și consolida capacitatea de apărare și pentru a descuraja Rusia de a încerca, eventual, să le amenințe, a declarat luni pentru AFP, la Riga, generalul american John O’Connor, transmite AGERPRES.
Livrările, care se fac prin capitala-port a Letoniei, au ca scop „să arate președintelui (rus Vladimir) Putin și Rusiei hotărârea noastră de a ne putea uni forțele”, a declarat generalul O’Connor, însărcinat cu transportul echipamentelor.
Tancurile Abrams, vehiculele de luptă Bradley și vehiculele Scout Humvees vor rămâne în Estonia, Letonia și Lituania „atât timp cât va fi necesar pentru a descuraja o agresiune a Rusiei”, a subliniat el.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.