Temperatura medie globală în 2015, posibil nou record

Climatologul Roxana Bojariu a apreciat într-un interviu acordat RFI, întrebată dacă va fi anul acesta un nou record istoric în privinţa temperaturilor, că, „cu foarte mare probabilitate, temperatura medie globală în 2015 va fi un nou record şi va ajunge pe primul loc în locul anului 2014”.

Climatologul spune că valurile de caniculă din ultima perioadă sunt un semn al schimbării climei.
„Situaţia este deosebită, dar pe de altă parte este un semn al schimbării climei şi acest lucru poate fi dovedit atât prin date de observaţie şi vedem că în anul 2007, în anul 2012 am avut astfel de manifestări, dar nu numai, practic, în ultimele două decenii, valurile de căldură ca persistenţă, ca frecvenţă au avut manifestări mult mai puternice decât în deceniile precedente. Pe de altă parte, experimentele numerice arată că în condiţiile încălzirii globale, frecvenţa, intensitatea şi persistenţa valurilor de căldură în zonele continentale va creşte”, a declarat Roxana Bojariu.

Climatologul spune că „felul în care societatea umană învaţă să răspundă la schimbare, se adaptează, este esenţial”. „Din păcate, vedem că acolo unde sistemele sociale, sistemele de sănătate, infrastructura sunt slab dezvoltate, acolo unde guvernanţa în general este proastă şi efectul schimbării climei este mai puternic, în sens negativ. Este esenţial să avem societăţi care să poată să facă faţă şi pentru asta trebuie planificare, trebuie strategii, dar şi planuri de acţiune, care să gândească şi pe termen scurt, dar şi pe termen mediu şi lung, la dezvoltarea de exemplu a oraşelor, felul cum te dezvolţi, în aşa fel încât să minimizezi efectul valurilor de căldură. În oraşe, valurile de căldură sunt resimţite mult mai puternic. Tot acest ansamblu, sistemul de sănătate, sistemele de avertizări, cum faci să ţii sub monitorizare acele pături ale populaţiei care sunt mai expuse, bătrânii, copiii”, a apreciat Bojariu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Mia Tudose 1890 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.