UDMR scoate în stradă comunitatea maghiară în semn de protest faţă de o sentinţă judecătorească

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, sâmbătă, la Catalina, în judeţul Covasna, că aşteaptă ca maghiarii să dea dovadă de „o solidaritate puternică” în 1 septembrie, când la Sfântu Gheorghe se va organiza un protest amplu faţă de sentinţa dată în cazul retrocedării Colegiului „Székely Mikó”.

„Aştept o solidaritate puternică din partea comunităţii maghiare, şi nu numai, fiindcă este vorba despre un caz care, dacă nu suntem atenţi şi dacă justiţia nu e atentă, s-ar putea crea un precedent periculos, o renaţionalizare a proprietăţilor care au fost naţionalizate de comunişti şi care au fost retrocedate în anii ’90 şi după 2000”, a spus Kelemen, citat de MEDIAFAX.

În 1 septembrie, bisericile istorice maghiare din Transilvania vor organiza un protest amplu în municipiul Sfântu Gheorghe, faţă de sentinţa dată în cazul retrocedării Colegiului „Székely Mikó”, manifestarea fiind susţinută şi de partidele maghiare, dar şi de mai multe organizaţii civice.

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, care este şi liderul local al UDMR, declara, joi, într-o conferinţă de presă, că zeci de mii de maghiari din toată Transilvania sunt aşteptaţi în 1 septembrie la Sfântu Gheorghe, susţinând că aceasta va fi cea mai mare manifestare din ultimii 15 ani „într-un caz maghiar”.

Antal a afirmat că decizia Judecătoriei Buzău în cazul retrocedării Colegiului „Székely Mikó” din Sfântu Gheorghe, în urma căreia secretarul de stat Marko Attila şi alte două persoane au fost condamnaţi, este „nedreaptă”.

Antal a susţinut că sunt două variante prin care se poate interpreta tot ce s-a întâmplat în acest caz.

Potrivit edilului, prima ar fi aceea că este vorba de o eroare judiciară, despre eroarea unui judecător din Buzău, care se va corecta la Curtea de Apel. Primarul a adăugat că a doua variantă ar fi aceea a unei comenzi politice şi că unii doresc să întoarcă timpul şi tot ce s-a dat înapoi comunităţii maghiare să fie luat, încetul cu încetul, şi asta în condiţiile în care foarte multe imobile încă nu au fost retrocedate bisericilor tradiţionale maghiare.

Fostul secretar de stat Marko Attila, acuzat de abuz în serviciu contra interesului public pentru restituirea Colegiului „Székely Mikó” din Sfântu Gheorghe, a fost condamnat anul acesta la trei ani de închisoare cu executare de Judecătoria Buzău, decizia instanţei nefiind definitivă.

În acest dosar au mai avut calitatea de inculpaţi Tamaş Maroşan şi Silviu Clim. Maroşan a fost, de asemenea, condamnat la trei ani de închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, în timp ce Clim a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, pentru aceeaşi acuzaţie, instanţa stabilind în cazul acestuia un termen de încercare de cinci ani. 

Totodată, Judecătoria Buzău a dispus confiscarea specială de la Eparhia Reformată din Ardeal a sumei de 1.137.856 de lei.

Procurorii DNA Braşov i-au trimis în judecată, în decembrie 2010, pe Attila-Gabor Marko, fost subsecretar de stat la Oficiul Regional pentru Relaţii Interetnice din cadrul Ministerului Informaţiilor Publice, pe Tamas Marosan, reprezentantul Eparhiei Reformate din Ardeal, şi Silviu Clim, fost consilier juridic în cadrul Ministerului Justiţiei, acuzaţi de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave, informa DNA.

Procurorii au stabilit că, în 2002, cei trei au făcut parte din comisia specială de restituire a unor bunuri imobile care au fost ale comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, înfiinţată în baza OUG 83/1999.

Cei trei acuzaţi au întocmit, în 14 mai 2002, conform procurorilor, o notă de constatare în care au arătat, contrar realităţii, că un imobil situat în municipiul Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, a fost proprietatea Bisericii Reformate din Sfântu Gheorghe şi l-au restituit Eparhiei Reformate din Ardeal. Imobilul în discuţie a avut destinaţia de şcoală din momentul edificării construcţiei şi în prezent include două instituţii de învăţământ: Liceul Teoretic „Szekely Miko” Sfântu Gheorghe şi Liceul Teologic Reformat.

Această retrocedare a fost posibilă cu încălcarea atribuţiilor celor trei inculpaţi în cadrul comisiei, având competenţe în privinţa examinării legalităţii cererilor de restituire, de analizare a documentelor depuse în susţinerea cererilor şi de adoptare a deciziilor în concordanţă cu aceste documente, susţineau procurorii.

De asemenea, în cursul lunii aprilie 2002, Ministerul Administraţiei Publice stabilise că imobilul respectiv nu putea fi retrocedat în baza OUG 83/1999. În principal, retrocedarea s-a făcut în baza unui extras de carte funciară nevalabil, emis în 1990, cât şi a Cărţii Funciare care nu avea traducere autorizată în limba română, documente care fuseseră depuse în fotocopie de Eparhia Reformată din Ardeal.

Prin aceste fapte, acuzaţii au prejudiciat statul român cu aproximativ 1.300.000 de euro, reprezentând valoarea imobilului, au spus procurorii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8516 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.