Viviane Reding refuză cadoul din partea românilor care au participat la referendum: statueta Zeiței Justiția

În statuile care i-au fost dedicate, Zeița Justiției apare legată la ochi. Semn că ea nu poate judeca subiectiv. Unii spun că ar fi «oarbă»  – deci imparțială. Nu o interesează statutul celor care sunt chemați la judecată: săraci sau bogați, analfabeți sau intelectuali, președinți de stat sau măturători de stradă. Judecata ei va rămâne, zică-se impartială. Indiferent dacă cei judecați aparțin unor rase diferite, religii diferite, ideologii diferite, cei judecaţi trebuie judecaţi după balanţa dreptăţii. Alții, mai sceptici, spun că e «oarbă» tocmai pentru că ar refuza să vadă adevărul limpede ca lumina zilei.

Tineretul Partidului Național Liberal, prezent la Bruxelles pentru școala de vară, a vrut să îi reamintească doamnei Viviane Reding cum arată de fapt Zeița Justiței. Au venit la Comisia Europeană și au telefonat de la recepția instituției la cabinetul doamnei Reding. Vroiau să îi înmâneze acesteia un mic cadou din partea celor peste șapte milioane de români care au participat la referendum (de 15 ori mai mulți numeric decât populația Luxembourgului, micul stat de baștină al doamnei Reding). Cadoul – chiar statueta Zeiței Justiția.

De la cabinetul doamnei Reding li s-a spus că va veni cineva în hol, în câteva minute, să ia frumosul cadou. Un funcționar de la cabinetul Reding a sosit, într-adevăr, a dat târcoale, și, când a văzut un grup de câteva zeci de români, însoțiți de câteva televiziuni, a fugit speriat. Ulterior, au fost trimiși câțiva agenți de pază care au cerut să nu se filmeze. În holul Comisiei Europene, instituție publică plătită din banii cetățenilor europeni, filmatul este permis. Numai că acum nu îl permitea vice-președintele Comisiei Europene, chiar Viviane Reding în persoană.

Ca absurdul comportamentului unui birocrat politizat să fie desăvârșit, agenții de pază au spus că de la « cabinetul 2» (primul este al lui Barroso, al doilea al Vivianei Reding) li s-a spus să împrăștie grupul, iar cadoul să fie supus procedurilor standard de securitate. Se temeau ca nu cumva statueta să fie vreun colet-capacană. Între timp, sărmana statuetă zăcea pe tejgheau recepționerilor de la Comisie, neambalată, și extrem de tristă. Era ignorată tocmai de cea care pretinde să incarneze «dreptatea» în varaintă europeană. Dar, nimeni nu poate rivaliza cu Viviane Reding. Ea este acum pe soclu. Nu mai ştiu cine îmi spunea odată: poţi cunoaşte caracterul unui om şi după felul în care ştie să primească un cadou.

Funcționarii de la Comisie au mai  întrebat dacă nu cumva cadoul – care se vroia unul cu o valoare de  morală și simbolică – depășește valoarea bănească de 50 de euro. Altfel, potrivit scrupulozității «celor corecți» de la Comisie, cadoul poate fi interpretat drept mită.  Și iată cum gândirea mercantilă a eurocraților a vrut să stingă din nou idealismul românilor: în loc de dreptate, vă dăm corectitudine politică și «imparțialitate» populară. Vă furăm viitorul politic, uneori resursele, dar nu ne putem atinge de cadouri de la voi mai mari de 50 de euro.

Tinerii liberali au fost întru final consiliați să depună statueta la un depozit special al Comisiei Europene, aflat la vreo douăzeci de kilometri distanță de Comisiei, lângă aeroportul Zaventem. Acolo, uneori, sunt sortate și bagajele oficialilor pierdute prin avioane. Pe scurt, Zeița Justiției trimisă la bagaje pierdute. Ca şi referendumul nostru. Mă întrebam dacă nu cumva, odată cu vreun bagaj de al ei, cărat prin multele călătorii prin diverse țări, de unde să recolteze titluri de doctor honoris causa, madam Reding nu și-a pierdut prin vreun astfel de depozit, definitiv, simțul realității.

În romanul care l-a făcut celebru, «Primal fear»,  scriitorul american William Diehl scria: «Dacă vreți justiție, mergeți la bordel. Dacă vreți să fiți regulați pe bune, lăsați-vă târâți prin tribunale». Formla este de reținut. Ori ne apucăm serios de treabă și o târâm prin tribunale chiar pe zeița bruxelleză a justiției, Viviane Reding, pentru prejudiciul imens adus românilor, (ea nu e oarbă, dar face «dreptate» doar chiorilor), ori decretăm că, la Comisia Europeană, comisariatul pentru justiție, condus de o «creștină socialistă», a devenit un trist bordel ce se vrea cu respect.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.