124 de ani de la naşterea lui G.M. Zamfirescu

124 de ani de la naşterea lui G.M. Zamfirescu, ilustrul reprezentant al tragi-comediei româneşti . George Mihail Zamfirescu, oaspete al Sătmarului interbelic

Soldat, poet, scriitor, redactor, conducător de companii teatrale, regizor, actor, familist. Vi se pare mult pentru o viaţă de om?! Dar pentru una de numai 40 de ani?! Aceasta era cartea de vizită a lui G.M. Zamfirescu, fiul unor oameni simpli, al Linei (Raluca) Costache şi al căruţaşului Petre Mihai. Şi asta nu e tot! Câtă lume ştie că bucureşteanul get-beget şi-a făcut ucenicia în ale scrisului şi teatrului în Satu Mare, un oraş în care abia se vorbea româneşte ?

Un Sătmar maghiarizat

Destrămarea Imperiului Austro-Ungar a lăsat în urmă o Transilvanie maghiarizată, care cu greu va reuşi să şteargă toate urmele lăsate de zeci de ani de stăpânire străină. În Satu Mare, situaţia nu era cu nimic mai prejos, ba chiar una gravă, după cum reiese din presa locală a vremii. Se punea problema înfiinţării de biblioteci româneşti şi şcoli pentru adulţi în care să se predea limba română, istoria şi geografia României, în care să fie trimişi obligatoriu funcţionarii publici şi muncitorii: „În aceste ţinuturi, avem şcoli româneşti, dar cu durere am constatat că elevii români vorbesc ungureşte chiar în localul şcoalelor şi mulţi români nu pun mâna pe o carte românească”.

Acesta era Sătmarul, în care va poposi G.M. Zamfirescu, la patru ani de la eliberarea oraşului de sub ocupaţia străină.

„Regiunea Sătmarului şi Maramureşului, deşi e o regiune pur românească, este aproape cu totul desnaţionalizată; am constatat acest crud adevăr şi am socotit că una din cele întâi griji ce trebuie să avem este să-i învăţăm pe români româneşte, iar celor ce cunosc limba, să le dăm să cetească cât mai multe cărţi şi în special cu caracter naţional”. „Satu Mare”, 12 februarie 1922.

Un bucureştean în nordul transilvan

Dar cum a ajuns bucureşteanul G.M. Zamfirescu tocmai în îndepărtatul Sătmar ? Până în vara lui 1922, când soseşte în oraş, el fusese deja soldat în primul război mondial şi debutase, la numai 20 de ani, în „Literatorul” lui Al. Macedonski, susţinătorul său permanent. La doi ani de la debut, este prezent printre sătmăreni la chemarea lui Anton Davidescu, „o veche cunoştinţă şi bun camarad de zile bune şi rele” şi redactor-şef al ziarului „Satu Mare”, în care îi fusese deja publicată poezia „Thais”. Ajuns în oraş, G.M. va lucra ca angajat la Casa Cercuală de Asigurări. Era deja căsătorit cu scriitoarea Florenţa Georgescu pe care-o cunoaşte la cenaclul lui Macedonski şi cu care va avea două fete, Gabriela, pictoriţă, şi Raluca, actriţă a T.N.B. şi viitoarea soţie a regizorului Ion Cojar.

Experienţa literară sătmăreană

Începuturile literare ale lui G.M. Zamfirescu au coincis şi cu perioada sătmăreană deoarece aici a scris prima sa carte, „Flamura albă”, prin editura revistei „Icoane maramureşene” şi tipărită în 1924 la „Simon şi Vescan”. Tot acum a conceput şi piesele „Cuminecătura”, „Gazda cu ochii umezi” şi romanul „Maidanul cu dragoste”, chiar dacă ele au apărut doar ulterior în volum.

Dar, trăind chiar în mijlocul maghiarilor şi al românilor maghiarizaţi, nu a durat mult până când G.M.Z. a vorbit limba acestora la un nivel avansat. Concomitent, în 1922, la Oradea, au apărut în volumul „Uj román költök” traduceri din opera sa şi a lui Ion Minulescu, Emil Isac şi Octavian Goga (care au chiar şi vizitat Satu Mare) şi Lucian Blaga.

La „Casina Română”, G.M.Z. obişnuia să ţină prelegeri sau să citească din diverşi autori ai vremii, cum era I. Al. Brătescu-Voineşti, sau din publicaţiile „Flacăra” şi „Ardealul”.

Un publicist prolific

În oraşul de pe Someş, pe lângă activitatea de funcţionar în domeniul asigurărilor, G.M.Z. publică foarte mult în ziarul „Satu Mare”, alături de Anton Davidescu. Prin articolele sale, G.M.Z. milita pentru organizarea de biblioteci şi şcoli româneşti, şezători şi cercuri literare în satele sătmărene, care să ridice nivelul cultural şi să stimuleze folosirea limbii române vorbită, încă, doar accidental. Cu toate acestea, el nu îi va neglija nici pe localnicii maghiari, dorind chiar o colaborare a acestora cu românii.

Satu Mare, în perioada interbelică, a avut parte de peste 30 de publicaţii, apărute dintr- o stringentă necesitate determinată tocmai de acuta lipsă a acestora în timpul ocupaţiei străine desnaţionalizatoare. Câteva dintre acestea i se datorează chiar lui Zamfirescu, după cum reiese şi din numărul din 3 septembrie 1922 al ziarului „Satu Mare”. Atunci a fost anunţată apariţia revistei „Nufărul”, printre iniţiatori fiind şi G.M.Z., alături de bunul său prieten, A. Davidescu.

„În Satu Mare va apărea revista «Nufărul», o continuare a curentului început în vechiul Regat de A. Nour, A. Davidescu, Chiru Nanov. Va cuprinde: literatură, informaţii despre ultimele noutăţi ştiinţifice. Printre iniţiatori, G.M. Zamfirescu. Va mai cuprinde recenziile cărţilor care tratează probleme şcolare”. „Satu Mare”, 3 septembrie 1922.

Un an mai târziu, începând din 15 martie 1923, tot G.M.Z. îmbogăţeşte mediul revuistic sătmărean prin editarea „Săgeţii”, o revistă satirică de astă-dată, parodiind texte ale scriitorilor cunoscuţi şi criticând autorităţile locale.

Tot din Satu Mare, în paralel cu activitatea de redactor pentru publicaţiile locale, G.M.Z. colaborează şi la „Cele trei Crişuri” (Oradea) şi „Cultura poporului” (Cluj).

Aceste activităţi, de creare de noi publicaţii sau de colaborare la unele deja existente, nu erau o noutate pentru G.M.Z. deoarece el deja pusese bazele revistei „Eroii patriei” şi colaborase la „Literatorul”, „România nouă” şi „Universul literar” în timp ce era încă în Bucureşti.

Zece „Icoane maramureşene”

„În localitate, va apare revista de literatură şi polemică Icoane Maramureşene”. „Satu Mare”, 16 septembrie 1923.

Dar, cea mai importantă publicaţie sătmăreană care i se datorează aproape în totalitate bucureşteanului G.M.Z., este revista „Icoane maramureşene”, editată lunar, între 1923-1924. Încă de la primul număr, apărut în 1 noiembrie 1923, şi-a adus contribuţia, cu două rondeluri, şi Al. Macedonski, alături de A. Davidescu. În cele 10 apariţii ale „Icoanelor maramureşene”, au mai colaborat nume mari ca Elena Farago, Ion Marin Sadoveanu, Ion Pas, Tr. Ulmu etc., publicaţia dobândind astfel, în timp, o valoare mai mare pentru istoria literaturii române.

Câteva numere speciale ale revistei sunt dedicate cărturarului Gheorghe Lazăr, teatrului românesc, Mănăstirii Bixad din Ţara Oaşului sau sărbătorilor de iarnă. Alte articole au ca subiecte turneul Teatrului Naţional Bucureşti, condus de Ion Marin Sadoveanu, la Satu Mare, mâţele lui Creangă, naşterea lui Alecsandri sub o căruţă, N. Iorga şi P. Istrati. Sătmărenii aveau şi şansa de a citi în premieră operele lui G.M.Z., „Gazda cu ochii umezi” şi „Flamura albă” şi unele poezii, toate fiind publicate în paginile revistei, parţial sau integral, sau traduceri din Cehov. Nu lipseau recenziile de cărţi sau reviste („Clipa”, „Ramuri”, „Adevărul literar”), reclame la cărţi.

Ultimele şase apariţii ale „Icoanelor maramureşene” au fost comasate câte două, cel mai probabil din motive financiare, numerele 9-10, pentru iulie-august 1924, fiind şi ultimele.

În perioada interbelică, în Satu Mare, după o lungă abstinenţă de la a se scrie româneşte, apar peste 30 de publicaţii. La nu mai puţin de 3 dintre ele, a contribuit şi G.M. Zamfirescu. În paralel, nu lipsesc nici cele de limbă maghiară, acestea fiind nici mai mult nici mai puţin de 37.

Ucenicia teatrală. Actor, regizor, creator.

Cu nimic mai prejos decât activitatea publicistică a lui G.M.Z. pe meleaguri sătmărene, în cei aproape doi ani de şedere în oraş, este contribuţia sa la dezvoltarea locală a teatrului. Uneori, această activitate a depăşit limitele oraşului.

Dacă G.M.Z. nu mai avusese experienţe teatrale până la sosirea în Sătmar, nu acelaşi lucru se poate spune despre sătmăreni. Chiar dacă în oraş nu exista o instituţie teatrală oficială, localnicii au avut ocazii de a cocheta cu arta spectacolului actoricesc încă din 1790. Apoi, până la sosirea lui G.M.Z., mişcarea teatrală locală este tributară unor trupe din Debrecen şi Oradea, prefectului Alexandru Ferenţiu, în casa căruia a avut loc prima adunare generală a „Societăţii pentru Teatru Român din Transilvania”, şi lui Iosif Vulcan. Toate aceste evenimente teatrale au avut loc în diverse localuri, primul teatru din oraş fiind inaugurat abia în 20 martie 1848. Dar, la sosirea în Sătmar, G.M.Z. găseşte gata construită actuala clădire a teatrului, a cărui piatră de temelie a fost pusă în 18 mai 1889, deşi oraşul nu avea, încă, o trupă de actori profesionişti.

G.M.Z. va distribui actori amatori în piesele pe care le va monta, unul dintre aceştia fiind chiar el. Va milita prin presa locală pentru înfiinţarea unei trupe de teatru profesioniste şi va pune bazele Teatrului „Constantin Nottara”. Printre piesele de teatru regizate de G. M. Zamfirescu la Satu Mare, le putem remarca pe cele ale autorilor contemporani cu el : „Ariciul şi şobolanul” de Victor Eftimiu, „Patima roşie” de Mihail Sorbul şi „Se face ziuă” de Zaharia Bârsan.

„În 17 decembrie, Societatea pentru Teatru şi Cultură Românească va reprezenta pe scena Teatrului „Carmen Sylva” din Careii Mari comedia în 3 acte, „Patima roşie” de Mihail Sorbul. Piesa a fost condusă de G.M. Zamfirescu”. „Satu Mare, 17 decembrie 1922”.

Aceeaşi publicaţie îl prezintă întotdeauna pe scriitor printre cei care ţin discursuri cu ocazia evenimentelor culturale care au loc în oraş, cum ar fi reprezentaţiile trupei T.N.B., în cinstea căreia se organizau mese festive în sala mare a Hotelului „Dacia”. Ucenicia teatrală acumulată la Satu Mare ii va fi fost cu siguranţă foarte utilă în bogata sa activitate dramaturgică ulterioară.

Rămas bun, sătmăreni !

În prima zi a anului 1924, îl găsim pe G.M.Z., deja, în Bucureşti ca bibliotecar al cercului „Libertatea” şi continuându-şi intens activitatea publicistică. Dar, antecedentele sale pe meleaguri sătmărene au fost foarte importante, el fiind un adevărat catalizator al vieţii culturale din acest colţ nou al României Mari. În anii interbelici, publicaţiile sătmărene au devenit tot mai numeroase, limba română a devenit tot mai uzuală, iar pe scena teatrului profesionist înfiinţat de el, au jucat nume foarte mari ca Iancu Economu, Geo Barton, Dina Cocea, George Vraca, Grigore Vasiliu Birlic, Marcel Anghelescu, Virgil Fătu, Florin Scărlătescu şi mulţi alţii, deşi puţini sătmăreni şi români, în general, ştiu acest lucru.

Sătmărenii de ieri şi de azi au fost şi sunt mândri de prezenţa de doi ani, printre ei, a scriitorului bucureştean.

În memoria lui Zamfirescu, casa de cultură din Satu Mare îi poartă numele, iar din 1968, pe casa în care a locuit cat a stat in oraş a fost montată o placă care atestă prezenţa marelui om de cultură printre sătmărenii contemporani lui.

Stela Fabian