Elevii şi preşcolarii intră vineri în vacanţa de vară, care va dura până la 11 septembrie inclusiv, potrivit Ordinului privind structura anului şcolar 2010-2011, emis de ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu. În anul şcolar 2011-2012, primul semestru va începe la 12 septembrie şi se va încheia la 23 decembrie, iar cel de-al doilea va fi între […]
Lună: iunie 2011
Ministerul de Externe informează cetăţenii români care doresc să călătorească în Cehia că pe teritoriul acestui stat are loc joi o grevă a transportatorilor, care se va încheia la ora 24.00. Mişcarea de protest este organizată de Coaliţia Sindicatelor cehe din Transporturi şi va afecta traficul feroviar şi transportul în comun în Praga şi alte […]
Clubul Genoa este interesat de achiziţionarea atacantului echipei AC Fiorentina, Adrian Mutu, deoarece îl va ceda pe egipteanul Stephan El Shaarawy la formaţia AC Milan. Genoa a mai încercat să-l achiziţioneze pe internaţionalul român şi în perioada de transferuri din iarnă, informează site-ul calciomercato.com. Pe de altă parte, presa italiană scrie că gruparea Cesena insistă […]
Asociația 21 decembrie 1989 a făcut joi un apel către președintele Traian Băsescu pentru apărarea unităţii şi integrităţii teritoriale a României, se arată într-un comunicat de presă. „Acum câteva zile s-au împlinit 91 de ani de la semnarea de către Ungaria şi Puterile Aliate printre care şi România, a Tratatului de la Trianon din 1920 […]
Președintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat joi, la RFI, că argumentele folosite în favoarea reorganizării administrativ-teritoriale a României sunt „frivole” și a pledat pentru o discuție serioasă pe această temă. „O discuţie serioasă este necesară, dar modul în care a fost pornită discuţia şi argumentele care sunt furnizate de către iniţiatorii acestui proiect sunt din […]
Comisarul european pentru agricultură, Dacian Cioloş, a declarat pentru ziarul german Stuttgarter Zeitung că distribuirea fondurilor stabilite de Uniunea Europeană pentru compensarea agricultorilor afectaţi de criza E.coli ar putea începe din iulie. Comisarul european a explicat că alocarea de fonduri mai mari ar fi împiedicat o distribuire atât de rapidă. Marţi, reprezentanţii statelor membre ale […]
O femeie a leşinat, joi, pe treptele Palatului Victoria şi primeşte îngrijiri medicale de prim ajutor, ministrul Mediului, Laszlo Borbely, ieşind din Guvern pentru a se interesa de starea acesteia. La sediul Guvernului a sosit şi un echipaj SMURD, după ce ministrul Borbely a solicitat telefonic serviciile acestuia. Ministrul a vorbit cu femeia în limba […]
Moartea tatălui primarului general Sorin Oprescu i-a adus acestuia o moştenire de 143.000 euro, însă edilul are de returnat, în acest an, un împrumut de 100.000 de euro, conform declaraţiei de avere care a fost actualizată şi publicată pe site-ul municipalităţii. Împrumutul a fost făcut în 2007, de la anume Toader Pârjol. În declaraţia de […]
Personajul Samantha Jones, interpretat de Kim Cattrall, nu va mai apărea în filmul „Sex and the City 3”. Actriţa canadiană a renunţat la rolul care a făcut-o faimoasă pentru a se muta în Anglia, unde s-a dedicat deja unui serial BBC. „Ador să o interpretez pe Samantha, dar nu ştiu dacă mai este cazul. Pentru […]
Şase persoane domiciliate în Constanţa sunt cercetate penal, după ce, joi dimineaţa, au încercat să fure mai mulţi saci de zahăr dintr-un tren de marfă aflat în mişcare. Cele şase persoane, aflate în două dubiţe, una cu număr de înmatriculare de Bulgaria, au încercat iniţial să se urce în trenul care transporta saci de zahăr […]
Un număr de 1.480 de angajaţi din şase companii energetice controlate de Ministerul Economiei vor fi disponibilizaţi în acest an, în vederea eficientizării activităţii societăţilor, se arată într-un proiect de hotărâre de Guvern. „Scopul prezentei hotărâri a Guvernului constă în eficientizarea activităţii operatorilor economici din domeniul energetic. Aceasta presupune şi disponibilizarea unui număr de 1.480 […]
Forumul Civic al Românilor din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş respinge orice variantă de reîmpărţire administrativ-teritorială a României care să contureze înfiinţarea „enclavei etnice autonome Ţinutul Secuiesc”, avertizând că se va opune unui astfel de proiect prin toate mijloacele legale, inclusiv prin organizarea de manifestări publice de amploare.
Vodafone România va reduce din 17 iunie, cu 10,3%, respectiv cu 26,7%, tarifele standard pentru convorbirile în roaming, care vor fi taxate cu 0,35 euro/minut pentru apeluri efectuate şi cu 0,11 euro/minut pentru cele primite, a anunţat operatorul de telefonie mobilă. În prezent, tarifele standard practicate de operator sunt de 0,39 euro/minut pentru apeluri efectuate […]
O femeie de 52 de ani a fost sfâşiată de un câine maidanez în localitatea Buhuşi din judeţul Bacău. Victima se află internată la Spitalul Buhuşi, deoarece muşcăturile i-au transformat corpul în rană vie. În timp ce se îndrepta către locul de muncă, Violeta Pintescu s-a abătut din drum la tomberon, pentru a arunca o […]
Românii aruncă la gunoi aproape 20% din alimentele pe care le cumpară. Un studiu britanic citat de Realitatea.net arată că românii irosesc la fel de multă mâncare precum locuitorii altor ţări dezvoltate economic. Dacă raportăm la coşul de consum, vom vedea că aruncăm la gunoi aproape 10% din banii noştri. Mai exact, cheltuim pe alimente […]
Percheziţiile domiciliare vizând destructurarea unui grup transnaţional de contrabandă de ţigări, format din români şi ucraineni, sunt făcute de poliţişti suceveni din cadrul IJP, BCCO şi IJPF, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Suceava, Gabriel Panţiru. El a declarat pentru MEDIAFAX că în prezent sunt în desfăşurare mai multe percheziţii în judeţele […]
În timp ce tabăra Blaga critică intenţia conducerii PDL ca Executivul să-şi asume răspunderea pe o lege referitoare la reorganizarea României, maghiarii au propriile discuţii cu privire la numărul viitoarelor judeţe şi la delimitarea acestora, scriu jurnaliştii de la România Liberă. Într-un interviu la postul public de radio, premierul Emil Boc a propus ca numele […]
Nu numai că este inestetică, dar grăsimea abdominală este şi foarte periculoasă pentru sănătate, avertizează specialiştii. Hipertensiunea arterială, diabetul, bolile cardiovasculare sunt doar câteva dintre riscurile la care ne expun colăceii din jurul taliei. Iată şapte dintre cele mai dăunătoare obiceiuri care provoacă creşterea în centimetri a taliei, potrivit eva.ro. Fumatul influenţează zonele în care […]
15 iunie, 2011 Transilvania a rămas pentru mulți trăitori din București o problemă culturală. Nu știu cum s-o abordeze, ce să facă cu ea, cum să se raporteze la ea. Este privită cu suspiciune sau cu ură, este invidiată sau admirată ân secret. Puține atitudini si percepții sunt normale, firești, fără excese emoționale. Puțini înțeleg firescul locuirii interetnice din Transilvania, […]
„Să porţi salopetă şi s-o omori cu un cuţit şi-un levier”, i-ar fi spus avocatul braşovean Victor Teodorescu ucigaşului pe care l-a plătit ca să-i omoare soţia, pentru ca el să poată încasa banii de asigurare. Avocatul, fost procuror, a scris pe un bilet instrucţiuni detaliate pentru criminal. Avocatul a făcut o greşeală fatală. I-a […]
Transferul atacantului român Adrian Mutu la gruparea rusă Kuban a fost infirmat de oficialii clubului pregătit de Dan Petrescu. Directorul general al echipei, Surem Mkrtsian, a declarat că nu a discutat cu atacantul Fiorentinei un eventual transfer la Kuban. „Adrian Mutu este un jucător excepţional care poate ajuta orice echipă, dar încă nu am discutat […]
Caii de la Letea – plini de sânge, însetaţi şi înfometaţi pe drumul către abator – sunt o exagerare a presei. Este punctul de vedere al şefei Direcţiei Sanitar Veterinare Tulcea, care oricum nu vede care e problema din moment ce calul este un animal…comestibil. Reprezentanţii autorităţilor tulcene implicate în scandalul cailor sălbatici din Letea […]
Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, le-a transmis cluburilor o adresă prin care le-a solicitat acordul să vândă pachetele rămase cu 36 de milioane de euro. „Suntem deja înţeleşi cu cineva pentru restul pachetelor rămase nelicititate”, a fost anunţul lui Dumitru Dragomir la GSP TV. N-a oferit şi numele televiziunii cu care ar fi bătut palma. A […]
Este numit Prospero al teatrului. Pasionat, erudit, un adevărat Magister şi un eminent teatrolog, un visător lucid. Iubeşte teatrul cu patimă. A colindat marile festivaluri. A privit dincolo de scenă. Lucian Pintilie consideră: „Biţă e un clasic în viaţă. Principala calitate este evitarea prin slalom elegant a hipertensiunii polemice. Dacă destinul, mai precis stilul, acesta îi este – să fie academician precoce -, ei bine, el îşi urmează destinul fără nicio sfială sau ruşine ipocrită”.
Fostul lider al minerilor din Valea Jiului Miron Cozma stă prost cu banii. „Luceafărul Huilei” a povestit, într-o emisiune televizată, că abia face faţă cheltuielilor, în condiţiile în care, spune el, pensia de 2.700 de lei, primită după mai bine de 20 de ani lucraţi în mină, este mică. „Mă descurc foarte greu. Am peste […]