Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) va înainta miercuri Curţii Constituţionale o serie de observaţii privind proiectul legii de revizuire a Constituţiei, care reflectă opiniile exprimate individual de magistraţi şi de asociaţiile profesionale, se arată într-un comunicat al CSM remis AGERPRES.„CSM îşi anunţă intenţia de a solicita asistenţa constituţională a Comisiei Europene pentru Democraţie prin Lege […]

Madonna va intra luna viitoare în studiouri pentru a înregistra un nou album, a anunţat managerul artistei americane. Guy Oseary a confirmat pe Twitter faptul că artista americană va înregistra un nou album de studio, primul după „Hard Candy” din 2008, ce a inclus colaborări ale Madonnei cu Timbaland şi Pharrell Williams, informează nme.com, potrivit […]

Un grup de deputaţi socialişti din Franţa, condus de fostul ministru de Interne Daniel Vaillant, a iniţiat un proiect pentru „legalizarea controlată a canabisului”, scrie AFP. Socialiştii îşi doresc prin această iniţiativă o „ieşire din ipocrizie”. „Nu mai trebuie susţinută o abstinenţă iluzorie, ci trebuie moderat consumul în rândul francezilor”, se arată în proiectul care […]

La Havana a fost lansat, după jumătate de secol, „Jurnalul de combatant” al lui Ernesto Guevara, care acoperă perioada 1956-1958, de la sosirea lui Che Guevara şi a lui Fidel Castro şi Raul Castro în Cuba, la bordul vasului Granma, şi până cu puţin înainte de victoria rebelilor. Cartea a fost lansată în ziua în […]

„Dacă s-ar fi aflat în contextul actual de la Chişinău, timp de câteva luni, Eminescu nu ar fi avut de ales și l-ar fi votat pe Dodon. Lui Eminescu nu-i plăcea politica din acea Românie în care trăia. În special nu-i plăceau liberalii români, cărora le-a dedicat o mare parte din opera sa”, a explicat […]

„Corupţia a devenit o practică de rutină pentru ruşi”, afirmă Oleg Fomicev, adjunctul ministrului Dezvoltării Economice, informează Mediafax.ro. Acest prim studiu oficial de o asemenea anvergură a fost efectuat la sfârşitul anului 2010 de Fundaţia pentru Opinie Publică (FOM) pe un eşantion de 17.500 de persoane în 70 de regiuni din Rusia. „Categoria ruşilor care […]

Poliţiştii hunedoreni iau în calcul şi ipoteza unei sinucideri în cazul avionului de mici dimensiuni care s-a prăbuşit, luni, în Masivul Şureanu, după ce au aflat că pilotul aparatului de zbor a lăsat un bilet din care se poate desprinde şi această posibilitate.‘Bărbatul a lăsat un bilet unei femei din Orăştie, din care se pot […]

Metrorex va da în funcţiune, în data de 1 iulie, staţiile Pajura, care va fi redenumită Jiului, şi staţia Parc Bazilescu, informează Ministerul Transporturilor.„De luni, 20 iunie, începem probele la diferitele sisteme. Vom începe cu verificarea prin utilizarea unui tren special, apoi vom verifica sistemele, iar din 27 iunie trenurile vor circula neîntrerupt de la […]

Victor Teodorescu, avocatul din Braşov acuzat că a comandat uciderea soţiei sale, va fi adus, miercuri, la sediul Parchetului General pentru audieri, el fiind cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la omor calificat.Miercuri dimineaţa, procurorii, împreună cu ofiţeri ai Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, cu sprijinul tehnic şi […]

Un poliţist la patru manifestanţi este raportul care dă măsura spaimelor guvernanţilor de la Atena. „Parlamentul să le fie închisoare!”, „Hoţilor, faceţi-vă bagajele şi plecaţi din ţară!”, „Acum vorbim noi!”, strigă protestatarii, nemulţumiţi de noi măsuri de austeritate. „Nu am fi aici dacă politicienii ar face şi ei sacrificii. Suntem total dezamăgiţi”, spune un pensionar.

Financial Times: Criza din Grecia va avea consecinţe semnificative în România şi Bulgaria

Cel puţin şapte răniţi la Atena, în urma incidentelor violente

După ce o lungă perioadă de timp au dispărut în anonimat, azi, în regimul Băsescu, două dintre figurile marcante ale guvernării CDR şi ale PNŢCD, Remus Opriş şi Constantin Dudu Ionescu, au revenit în forţă. Cei doi s-au înregimentat în PDL şi militează puternic pentru menţinerea la putere a acestui partid şi a născătorului său, Traian Băsescu, unul dintre principalii responsabili pentru dispariţia PNŢCD de pe scena politică.

Reorganizarea teritorial-administrativă a României este cel mai inexplicabil gest al lui Traian Băsescu de la tăierea pensiilor încoace, afirmă analistul politic Bogdan Teodorescu, în exclusivitate pentru Inpolitics. El explică faptul că un atare proiect provoacă grave neînțelegeri guvernamentale, nemulțumirea toatală a electoratului și oferă, printre altele, o nesperată muniție opoziției. Bogdan Teodorescu nu exclude posibilitatea […]

Victor Piţurcă a fost prezentat miercuri ca noul selecţioner al echipei naţionale de fotbal a României de preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Mircea Sandu. Piţurcă va avea un contract ce va intra în vigoare pe 1 iulie şi va fi valabil până pe 30 noiembrie 2015, cu un salariu lunar de 35.000 de euro […]

Premierul Emil Boc a vorbit  la postul public de radio, despre reorganizarea teritorială. „O destructurare a reţelelor clientelare este greu de făcut fără reorganizare. Judeţele noastre au dimensiuni mici, aşa că ele nu pot lua direct bani europeni. Prin reorganizare, judeţele vor putea lua direct bani de la Uniunea Europeană”, spune Emil Boc.

Update: „Nu trebuie Bucureştiul, după părerea mea, să stabilească judeţul care va cuprinde cele cinci judeţe care sunt astăzi în regiunea de nord-vest. Nu cred că este treaba Bucureştiului să spună cum se va numi acest judeţ.

Update: Emil Boc este de părere că jurnaliştii vor avea de pierdut din reorganizarea administrativ-teritoriala a României.

Emil Boc nu ştie sau ignoră o lege capitală

Tribunalul Municipiului Bucureşti a admis cererea prin care se solicita anularea autorizaţiei de construcţie nr. 615/29.12.2010 emisă de primarul general privind construcţia, în regim de urgenţă, a două pasaje rutiere, paralele, de câte două benzi de circulaţie pe sens pe direcţia Şos. Mihai Bravu – Calea Văcăreştilor, anunţă un comunicat de presă al Prefecturii Capitalei […]

Plenul Senatului a adoptat miercuri un proiect de lege prin care a fost amendată OUG 46/2011 în sensul instituirii posibilităţii ca persoanele fizice autorizate să poată angaja cel mult nouă persoane cu contracte individuale de muncă. Proiectul a fost adoptat cu 57 de voturi pentru, 35 împotrivă şi o abţinere, urmând ca decizia finală să […]

Senatorii au aprobat miercuri propunerea legislativă prin care municipiul Constanţa este declarat oraş-martir al Revoluţiei din decembrie 1989. Senatorii au aprobat propunerea legislativă, iniţiată de senatorul PNL Emilian Frâncu şi de deputaţii Amet Aledin (minorităţi) şi Mircia Giurgiu (PDL), cu 73 de voturi pentru, 11 voturi împotrivă şi cinci abţineri. Iniţiatorii susţin necesitatea declarării municipiului […]

Fata cu handicap din comuna vasluiană Puieşti, ţinută legată de mama sa, va fi internată într-un centru special. Tânăra de 21 de ani din localitatea vasluiană Mocani-Puieşti suferă de paralizie cerebrală, iar mama încasează lunar de la stat o sumă de bani, pentru a avea grijă de ea. Şocaţi de modul în care se poartă […]

Anul acesta este prevăzută lansarea peliculei, aflată în post producţie, „My Week With Marilyn”, a regizorului Simon Curtis. Filmul este povestea a doi actori, Sir Laurence Olivier, devenit legendar, şi altul aflat pe val, Marilyn Monroe, în timpul filmărilor la „Prinţul şi dansatoarea”, semnat de Olivier în 1957. Ecranizată de Adrian Hodges după jurnalul lui […]

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, apreciază că reorganizarea administrativ-teritorială nu trebuie făcută „la repezeală”, fiind o problemă serioasă ce trebuie dezbătută atent în următorii ani. „Reorganizarea nu trebuie făcută la repezeală. E o problemă mult prea serioasă, care trebuie dezbătută atent şi puţi oameni de specialitate, meseriaşi, oameni de ştiină, cei din administraţie […]

O dietă sănătoasă ajută creierul micşorând riscul de îmbolnăvire de Alzheimer, însă o schimbare de dietă nu le poate ajuta pe persoanele care au deja probleme legate de memorie, conform concluziilor unui nou studiu, transmite site-ul LiveScience.com. Acest studiu a măsurat nivelurile biomarkerilor asociaţi maladiei Alzheimer, inclusiv nivelul anumitor proteine din măduva spinării. De-a lungul […]