Victor Teodorescu, avocatul din Braşov acuzat că a comandat uciderea soţiei sale, va fi adus, miercuri, la sediul Parchetului General pentru audieri, el fiind cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la omor calificat.
Miercuri dimineaţa, procurorii, împreună cu ofiţeri ai Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, cu sprijinul tehnic şi informativ al Serviciul Român de Informaţii, au efectuat o percheziţie în locuinţa avocatului, de unde au fost ridicate mai multe documente şi sisteme informatice.
Pe 29 martie, în jurul orei 16,00, soţia avocatului braşovean Victor Teodorescu, Violeta Teodorescu, a fost găsită moartă în bucătăria locuinţei sale, de pe strada Brazilor din cartierul Noua. Femeia a fost ucisă cu violenţă, criminalul aplicându-i mai multe zeci de lovituri de cuţit în gât şi zona cervicală şi mai multe lovituri în cap cu un corp dur.
Principalul suspect în cazul uciderii soţiei avocatului este Victor Erwin Preşmereanu, 21 de ani, acesta fiind arestat, la începutul lunii aprilie, după ce magistraţii braşoveni au admis cererea formulată de către procurori.
După ce ancheta a fost preluată de procurorii bucureşteni, au fost descoperite indicii că avocatul Victor Teodorescu este cel care i-a cerut lui Erwin Preşmereanu să-i ucidă soţia, promiţând în schimb că va şterge o datorie de 60.000 euro, pe care mama lui Preşmereanu o avea la avocat.
Potrivit unor surse judiciare, avocatul a comandat uciderea soţiei sale pentru a-i încasa asigurarea de viaţă.
Victor Erwin Preşmereanu a mai fost condamnat în 2008, la doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, pentru trafic de droguri.