Monica Macovei spune că politicienii români nu trebuie să ia în derâdere problema corupției și să răspundă obraznic…
Lună: februarie 2015
Barack Obama a condamnat vineri „uciderea brutală” a opozantului rus Boris Nemțov și a cerut „guvernului rus să efectueze rapid…
Iulian Herțanu, cumnatul lui Victor Ponta, rămâne în arest preventiv, a decis vineri Înalta Curte de Casație și Justiție.
Opozantul rus Boris Nemțov a fost ucis de gloanțe în centrul Moscovei, în noaptea de vineri spre sâmbătă, a potrivit AFP…
Primul medicament aprobat în Europa pentru prevenirea unei recidive la persoanele care au suferit un infarct de miocard și care cumulează efectele a trei produse farmaceutice, a fost prezentat vineri, la Madrid, și va putea fi deja folosit de pacienți din Spania, Argentina și Mexic, scrie ziarul ‘El Pais’.
Noul premier grec Alexis Tsipras a promis vineri că ‘va munci din greu’ pentru a schimba Grecia, după ce parlamentul german a aprobat extinderea programului de ajutor pentru această țară în urma prezentării de către executivul de la Atena a unui program de reforme pe care însuși ministrul grec de finanțe l-a calificat drept ambiguu, transmite AFP citată de AGERPRES.
Organizația Mondială a Sănătății(OMS) atrage atenția că peste 1,1 miliarde de tineri din întreaga lume riscă să aibă probleme auditive din cauza folosirii în mod repetat a dispozitivelor electronice sau a căștilor, informează agenția EFE.
Multiculturalismul liberal nu este potrivit pentru a răspunde provocărilor cu care se confruntă Europa astăzi, a declarat vineri premierul ungar Viktor Orban, transmite agenția de presă MTI.
Președintele Klaus Iohannis a efectuat, joi, o vizită în Germania. Șeful statului a avut parte de două întâlniri importante: Prima, cu omologul său, Joachim Gauck.
Oricine vrea să folosească o adresă de internet cu terminaţia .app va trebui să discute cu cei de la Google. Gigantul tocmai a plătit 25 de milioane de dolari pentru drepturi exclusive asupra domeniului .app.
Cele șase bănci care au acordat credite în franci elvețieni au primit, după data de 15 ianuarie 2015, 4.632 de solicitări din partea clienților pentru conversie, restructurare sau reducerea costurilor pentru creditele în monedă elvețiană, însă numărul clienților care au beneficiat de facilități pentru aceste credite se ridică la 6.361, potrivit datelor Băncii Naționale a României transmise, vineri, pentru AGERPRES.
Administrația separatistă de la Tirasporl cere asistenţă financiară din partea Rusiei și a Ucrainei pentru a face face crizei economice, informează agenția TASS.
Adriean Videanu s-a prezentat, vineri, la Înalta Curte de Casație și Justiție, acolo unde a încercat să îi convingă pe magistrați să îi ridice măsura controlului judiciar în cazul dosarului Bica2.
Astăzi se împlinesc 90 de ani de la naşterea muzicianului Marin Constantin, dirijor şi compozitor, fondator al Corului Naţional de Cameră Madrigal. Începând de la această dată, o serie de evenimente dedicate memoriei marelui om de cultură va avea loc atât în Bucureşti, cât şi la nivel naţional şi se va derula pe parcursul întregului […]
Regia Autonomă de Transport București (RATB) vrea să crească prețul biletelor de călătorie, care este cel mai mic din țară…
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis vineri ca Alina Bica, Dorin și Alin Cocoș și Florentin Mihăilescu să rămână în arest…
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat vineri, la Sfântu Gheorghe, că nu a discutat până acum cu președintele Klaus Iohannis…
Teatrul ca o simfonie minimalistă avant la lettre Spectacolul Teatrului Goodman din Chicago cu drama epică în patru acte „The Iceman Cometh” de Eugene O’Neill a fost aşteptat în New York, cu bucuria acestui mega-oraş de a găzdui teatrul de repertoriu, profesionalismul de cursă lungă, experimentele şi renaşterile. Mai bine profesionalismul, decât pastişa. Spectacolul cu […]
Un cutremur cu magnitudinea 7 a avut loc în Indonezia, în Marea Flores, epicentrul fiind localizat…
Președintele Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR), Kelemen Hunor, a declarat vineri, la Sfântu Gheorghe…
Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a declarat vineri că va demara săptămâna viitoare procedura de selecție a procurorilor pentru șefia…
Mihail Vlasov, fostul președinte al Camerei de Comerț și Industrie a României, a fost condamnat vineri de Curtea de Apel București….
Monica Macovei şi-a adus aminte de practicile procurorilor comunişti şi a început să dea ordine. Europarlamentara apelează la solicitări care depăşesc clar graniţele Constituţiei.
Horia Tecău şi Jean-Julien Rojer au ratat calificarea în finala probei de dublu din cadrul turneului de tenis de la Dubai (ATP), dotat cu premii totale de 2.082.605 dolari, potrivit Agerpres. Perechea româno-olandezăa fost învinsă în semifinale cu 4-6, 7-6 (9), 11-9 de cuplul Rohan Bopanna (India)/Daniel Nestor (Canada). Perechea româno-olandeză va primi un cec […]
Victor Ponta a felicitat Guvernul Georgiei pentru parcursul său european, dând totodată asigurări că îi va acorda tot sprijinul de care are nevoie. Premierul şi-a exprimat, de asemenea, speranţa de a fi primul care semnează acordul de aderare la NATO. „Vreau să felicit Guvernul Georgiei și pe primul-ministru pentru că anul trecut la Vilnius a […]
Fostul presedinte Traian Basescu a ajuns joi, la sediul PMP, în contextul în care în weekend se vor organiza alegeri privind conducerea Consiliilor Executive Județene ale partidului. „Avem conferințe județene pentru alegerea consiliului executiv județean în Maramureș, Neamț și Tulcea. Dânsul a venit să ne ureze succes în activitate. Domnul președinte este inițiatorul și fondatorul […]