Trupe paramilitare se organizează pe pagina de Facebook cu denumirea Laura Codruța Kovesi
Lună: decembrie 2017
Tatăl fetei ucise la metrou miercuri seară a fost întrebat ce i-ar spune agresoarei fiicei sale, dacă s-ar afla faţă în faţă cu aceasta
Legislația fiscală a unei țări nu ar trebui să permită sustragerea de la plata impozitelor în alt stat membru.
Senatul a adoptat proiectul de lege de aprobare a OUG 82/2017 prin care punctul de pensie se majorează de la 1.100 de lei la 1.250 de lei şi pensia minimă garantată creşte la 640 de lei de la 520 de lei începând cu 1 iulie 2018. Același document mai stabilește că indemnizaţia minimă de creştere a […]
Sindicatul precizează într-un comunicat de presă transmis miercuri că susţine toate acţiunile angajaţilor sistemului instituţional al Ministerului Muncii
Actori, balerini și dansatori profesioniști urcă azi pe scenă alături de amatori ai dansului pe care publicul nu are ocazia să-i vadă în alt context
Lacrimi, flori și numeroase omagii pentru Regele Mihai. Trupul neînsuflețit al Majestății Sale a fost depus miercuri după prânz la Castelul Peleș
Accident groaznic în urmă cu putin timp, în municipiul Buzău. Cel puțin șase persoane au fost rănite dupa ce o mașină a intrat într-un grup de oameni. Incidentul a avut loc în zona centrală a orașului, mai exact în fata Școlii numărul 1, de pe bulevardul Nicolae Bălcescu.
Senatorul PSD Adrian Ţuţuianu, membru în Comisia specială privind justiţia, îl acuză pe procurorul general Augustin Lazăr că a adus jigniri „impardonabile” Parlamentului și că are luări de poziţie politice. Ţuţuianu a criticat la RFI declarațiile lui Lazăr, care a devenit unul dintre cei mai înverşunaţi opozanţi ai Parlamentului, în contextul modificării legilor justiţiei. „Este o poziţie […]
În spatele acestui adevărat circ din Ucraina, avându-l în prim-plan pe Mihail Saakașvili, este o dispută prezentă și în alte state est-europene
Groaznic accident în municipiul Buzau. Cel puțin șase persoane au fost rănite după ce o mașină a intrat într-un grup de oameni. Incidentul a avut loc în zona centrală a orașului, mai exact în fața Școlii nr, 1, de pe bulevardul „Nicolae Bălcescu“. (Sursa video reporterbuzoian.ro) Autoritățile au activat Planul roșu de acțiune. De […]
Femeia de 36 de ani acuzată de uciderea tinerei de de 25 de ani în staţia Dristor, se numește Magdalena Șerban și este din Craiova.
Uber nu încalcă nici o lege, dar nici nu respecta una, pentru că nu există
Curtea Constituțională a respins, miercuri, cu majoritate de voturi, ca neîntemeiate, sesizările PNL și USR privind modul în care a fost înființată Comisia specială pentru Legile Justiției, potrivit unor surse CCR. La finalul lunii noiembrie, preşedintele PNL Ludovic Orban anunța că formaţiunea sa va ataca la CCR modificările aduse Regulamentului Comisiei speciale pentru legile justiţiei, prin care se […]
Deputatul PSD Eugen Nicolicea a declarat, miercuri, că a fost amenințat cu pușcăria de deputatul USR
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat miercuri, în cadrul summitului Organizației Cooperării Islamice
Liderul grupului PNL Raluca Turcan a invocat încălcarea Regulamentului
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) anunță că au fost mobilizați peste 2.400 de angajați
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a sesizat CCR în legătură cu Legea privind statutul funcţionarilor publici,
Trupul neînsuflețit al fostului suveran al României, Regele Mihai, a fost miercuri dimineață în ţară.
Sicriul cu trupul neînsuflețit al Regelui Mihai I va fi întâmpinat, miercuri dimineața
Pornind de la foarte popularul curs introductiv în astronomie ținut la Universitatea Princeton din SUA
Cea de-a treia ediție a galei Premiile „Matei Brâncoveanu”, oferite de Fundația Alexandrion, și-a desemnat laureații
Polițiști din Capitală efectuează miercuri, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2
Un cutremur cu magnitudinea de 2,2 grade pe scara Richter