Gigi Becali a anunțat, duminică, faptul că antrenorul Nicolae Dică și-a dat demisia de la cârma lui FCSB, după înfrângerea cu CFR Cluj, scor 0-2…
Lună: decembrie 2018
Întâmplător sau nu, fie că ne place să recunoaştem sau nu, justiţia stalinisto-macovistă îşi desfăşoară activitatea cu mare succes pe plaiurile mioritice şi nu pare a fi stânjenită de politicienii…
Reclamă pentru Munții Apuseni, făcută de CNN. Postul de televiziune a inclus lanțul muntos pe lista celor mai frumoase 17 destinații turistice din Europa care trebuie vizitate cât de repede posibil…
Fostul preşedinte al PNL Crin Antonescu a declarat, duminică la TVR 1, că „nu s-a simţit bine” atunci când Klaus Iohannis…
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, o nouă avertizare, valabilă până în dimineaţa Crăciunului, fenomenele vizate fiind ploi în vest, nord şi centru, iar la munte vor fi ninsori…
„În primăvara acestui an o să demarăm cea mai amplă campanie de reparații și investiții pe care RADET a avut-o din istorie”, a spus Alexandru Burghiu…
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a precizat că extinde controalele la toate maternităţile din ţară din 1 ianuarie 2019, după cazul cadrelor medicale de la Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Ploieşti…
În această dimineața, în zona localității Băiești din județul Hunedoara, ultimele 2 vagoane din garnitura unui tren care transporta 120 de calatori au deraiat, informează ISU Hunedoara…
Internauții au reacționat după ce deputatul PSD Petre Florin Manole a relatat pe Facebook că a fost înjurat şi ameninţat de trei bărbaţi în Secţia de Poliţie nr. 1 din Bucureşti…
Petre Florin Manole a scris, duminică pe Facebook, că a fost ameninţat de trei persoane în Secţia de Poliţie nr. 1 din Bucureşti că va fi omorât. Deputatul PSD precizează că…
Cutremurul s-a produs la ora locală 08.56. Cel mai puternic cutremur din acest an a avut loc în 28 octombrie, având o magnitudine de 5,8 pe scara Richter…
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică dimineaţa, atenţionări cod galben de vânt pentru zece judeţe din ţară, valabile în următoarele ore…
În finalul articolului publicat după şedinţa de guvern de joi, la care a participat Klaus Iohannis, cînd Viorica Dăncilă l-a făcut să stea ca martorul la căratul apei…
Peste 60 de persoane au murit, iar alte câteva sute au fost ucise, în urma unui tsunami provocat de erupţia unui vulcan în Indonezia, transmite AFP…
Nimeni nu vrea să dea vreo declarație în acest sens. Există multe presupuneri. Trafic de carne vie. Droguri. Marionete. Marionete?
Vehiculele rutiere de transport persoane cu cel mult 8+1 locuri pe scaune, care trec, duminică, podul peste Dunăre în sensul Giurgeni – Vadu Oii, nu vor achita tariful de trecere…
Înalta Curte de Casație și Justiție a achitat definitiv șase inculpați trimiși în judecată de vajnicii procurori anticorupție din Bihor…
Perioada Sărbătorilor, mult aşteptată de toată lumea, se poate dovedi un chin pentru toţi cei care pun mare preţ pe siluetă.
În prima etapă a militantismului său în România, George Soros a ales intelectuali tineri drept conducători de ONG-uri.
Intervenţiile distorsionate şi inadecvate pe piaţa gazelor naturale pot pot pune în pericol investiţiile şi pot amâna dezvoltarea producţiei de gaze din zăcămintele offshore din Marea Neagră afectând….
Documentele vor pleca de la Tribunalul București, la ministerul Justiției. Urmează ca mai apoi, prin curier diplomatic, acestea să ajungă în Costa Rica…
Aproximativ 2.000 de “veste galbene” participă, sâmbătă, la manifestaţiile de la Paris, conform estimărilor autorităţilor locale. Protestele au fost marcate de…
Premierul a făcut o nouă gafă la o reuniune de nivel înalt. Viorica Dăncilă, prezentă la Belgrad la întâlnirea cvadrilaterală România – Bulgaria – Serbia – Grecia, i-a greşit numele premierului bulgar…
Poliţiştii fac cercetări în cazuă sub aspectul săvârşirii de tentativă la efectuarea de transport ilegal…
Cenușiu și mălăeț președinte mai are România! Am așteptat pînă seara tîrziu pentru a afla cît mai multe detalii despre participarea sa istorică la ședința guvernului. Se ciocnea butoiul cu orgolii…
Antrenorul FC Viitorul, Gheorghe Hagi, s-a declarat dezamăgit de faptul că echipa sa a pierdut ultimele trei meciuri disputate în Liga I, ultimul, sâmbătă, cu Hermannstadt…