În egală măsură, Hotelul Lido cu a sa ”piscină cu valuri maritime” (așa scriau ziarele vremii la inaugurarea din 1930) este o parte frumoasă din istoria Bucureștilor.
Lună: ianuarie 2019
Eurodeputatul Cristian Preda a anunţat, marţi pe Facebook, că a aderat la PLUS, la invitaţia lui Dacian Cioloş, precizând că va sprijini…
Gabriela Firea a declarat că nu a avut acces la proiectul de buget pe 2019, subliniind că informaţiile obţinute pe surse arată că şi anul acesta fondurile pentru…
Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunţat, marţi, că susţine achiziţionarea unei aeronave pentru deplasarea demnitarilor români la Bruxelles, spunând că….
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, marţi, un curs de referinţă de 4,7601 lei, o scădere de % faţă de nivelul atins luni. Aurul a crescut…
Angajaţii federali s-au întors la muncă săptămâna aceasta după cel mai lung blocaj guvernamental din istorie – însă efectele economice vor fi resimţite pentru mult timp, potrivit NBC News…
Membrii Asociației Operatorilor Mobili din România (AOMR) – Orange, Telekom, Vodafone România – lansează un ferm avertisment asupra efectelor pe care le-ar putea avea Ordonanța…
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, la întâlnirea cu şefii de misiuni diplomatice acreditaţi la Bucureşti, că va face tot ceea ce ţine de el pentru ca democraţia…
BNR este oricând deschisă la dialog şi nu refuză o invitaţie în acest sens asumată de Parlamentul României în ansamblul său, a declarat Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR…
Dacă vorbim numai despre Satu Mare, am primit numeroase sesizări că la Negrești, capitala Țării Oașului, nu există anchete și nici rapoarte ale organelor de control referitoare la pădurile tăiate abuziv direct sub protecția Poliției.
Oficialul Poliției a avertizat totodată că este posibilă formarea de coloane de maşini. „De asemenea, în cazul formării de coloane de maşini, nu…
Un bărbat mort nu poate fi îngropat la o lună după ce a decedat deoarece primarul comunei Malovăț, din județul Mehedinți, refuză
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a anunțat că tarifele la energia electrică și gazele naturale furnizate clienților finali…
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și Comisia Națională de Prognoză (CNP) au semnat un acord prevede că Prognoza…
Indicele ROBOR la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de către băncile comerciale de la alte bănci…
Organizaţia Transparency International a prezentat marți raportul anual privind Indicele de Percepţie a Corupţiei (IPC) la nivel global…
BNR este deschisă la dialog, la clarificarea chestiunuilor în discuție bineînțeles și în Parlament și consider că se poate găsi un…
Mai mulți artiști au realizat un spot social pentru alegerile din 24 februarie, prin care îndeamnă oamenii să iasă la vot, asigurând că…
Barosanul polițiștilor din capitală e nepotul lui Dragnea și te-ai ars. Lasă-l să se ardă, ce dacă?!
Judecătorul CSM Bogdan Mateescu susține, referitor la situația completurilor de 3 judecători de la Înalta Curte că a pune la îndoială valabilitatea…
Joi, 31 ianuarie (19.00) BIG BAND-ul RADIO prezintă la Sala Radio primul concert de JAZZ din 2019: Remember Peter Herbolzheimer, un eveniment dedicat memoriei apreciatului muzician de jazz german (trombonist și dirijor de formație de jazz).
Ministerul Finanțelor a anunțat că anul 2018 s-a încheiat cu un deficit de sub 3%, conform cerințelor Comisiei Europene, însă…
Vestele Galbene, Fularele Roșii, Vestele Albastre – Franța devine un curcubeu dominat însă mereu de Marii Albi: Macron, D’Estaing, Mitterand, Dassault, Arnauld…
„ATENȚIE! Urmează taxe noi. În luna ianuarie guvernul a încercat să împrumute 2.9 miliarde lei. A împrumutat DOAR…
Udrea și Bica au fost eliberate în decembrie anul trecut din închisoarea din Costa Rica, în urma deciziei Curții Constituționale din România care…
Intre 6-16 ianuarie 2019, Orchestra Nationala Simfonica a României a desfasurat primul turneu in SUA, avand in program sapte concerte (Palm Beach, Miami, Fort Meyers, Michigan si New Jersey), punctul culminant fiind la New York, la Lincoln Center.