Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunțat, miercuri, că programul „Şpaga sub acoperire” continuă în spitalele din România, fiind…
Lună: octombrie 2019
Șapte membri ai CSM au anunțat, miercuri, într-un comunicat, că solicită plenului CSM și președintelui Lia Savonea să sesizeze…
Ministrul Apărării, Gabriel Leș, acuză miercuri că Olanda blochează intrarea României în Schengen și încearcă să blocheze și atribuirea contractului privind corvetele multifuncționale
Kevin Shipp nu are nicio îndoială că foști înalți oficiali vor fi puși sub acuzare în afacerea Russiagate, iar primul va fi fostul director CIA, John Brennan
Senatul a adoptat, miercuri, proiectul legislativ inițiat de fostul lider PSD Liviu Dragnea, care prevede sancționarea cu….
Forţele armate turce au lansat miercuri o ofensivă în nordul Siriei, a anunţat preşedintele Recep Erdogan. VEZI PRIMELE REACȚII INTERNAȚIONALE!
Președintele de onoare al Asociației Magistraților din România (AMR), Viorica Costiniu, i-a transmis printr-un mesaj ministrului Justiției, Ana Birchall, că membrii CSM care nu se prezintă la ședințe încalcă legea și „se cred Dumnezei pe pământ”, deși „roata morii se-nvârtește”.
Fostul premier Adrian Năstase explică miercuri ce ar însemna dacă moțiunea de cenzură trece, dar și ce ar trebui să se întâmple dacă pică.
Premierul Viorica Dăncilă a declarat, la Forumul Agricultorilor, că ultimii ani au fost unii deosebit de buni pentru agricultura românească şi că social-democrații sunt singurii care…
În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Insula Zu, apărută la Editura Tracus Arte în 2016
Nu avem nici un cult al competiţiei pentru că nu ne place succesul. Mai bine plîngem pe umerii cuiva decît să-l adulăm pentru succesele sale.
Dupa ce a lăsat Judecătoria Negrești Oaș baltă și fără un apartament de serviciu, judecătoarea Crina Muntean a ajuns la Tribunalul Bihor, unde a fost promovată în funcțiile de presedinte al Sectiei Penale și de vicepresedinte al acestei instante, cu sprijinul unui amic din fostul CSM si al unui politician.
Impactul adoptării acestor măsuri se va transpune prin creșterea tarifelor RCA fără să mai fie necesară nicio justificare. Tarifele vor crește accentuat pentru toți deținătorii celor 8,2 milioane de vehicule din România, indiferent dacă sunt persoane fizice sau juridice.
Ministrul Justiției Ana Birchall a declarat că a așteptat un punct de vedere de la CSM, dar „CSM era preocupat să modifice legea ANI”. Birchall anunță că nu a primit punctul de vedere de la CSM pe raportul GRECO și MCV.
Evenimente și spectacole de neratat. „Lut“, Regele moare de Eugène Ionesco dar și câteva conferințe. Sunt ofertele Teatrului Național pentru această perioadă.
Guvernul actual nu dorește să renunțe la taxa pe activele bancare, instuită prin OUG 114/2018, zisă și a lăcomiei, și îndulcită prin OUG 19/2019, și susține că…
Ministrul Justiției, Ana Birchall, a declarat, referitor la afirmațiile șefei CSM, Lia Savonea, privind sesizarea CCR cu un conflict constituțional, că va reacționa „legal și constituțional”.
Secretarul general al PSD, Mihai Fifor, a afirmat că Dan Nica nu a fost respins de Comisia Europeană pentru funcția de comisar european, însă dacă acest lucru se va întâmpla, PSD va merge cu altă propunere, respectiv cu Gabriela Ciot
Un Lux Pe Care Nu Ni-l Putem Permite (Cumințenia Pământului) este o versiune live, intangibilă a sculpturii lui Brâncuși
Un basm fără cuvinte, al cărui limbaj îl ştii dintotdeauna. Pentru că vine de acolo de unde vii și tu. O experiență care nu are nevoie de descifrare.
Deputații Horia Nasra și Cornel Itu s-au reîntors în PSD, potrivit unui mesaj postat de Nasra pe Facebook, după ce anunțaseră inițial că trec la Pro România. Social-democratul a adăugat că nu va vota moțiunea de cenzură.
Secretarul general al PSD, Mihai Fifor, a afirmat că vor exista voturi împotriva moțiunii de cenzură chiar și de la PNL. El a adăugat că moțiunea nu va trece, deoarece niciun partid din opoziție nu vrea la guvernare
O unitate specială a serviciilor secrete ruse a lansat o serie de operaţiuni, inclusiv în Republica Moldova, în cadrul unei campanii pentru destabilizarea Europei, susţin oficiali din cadrul serviciilor secrete occidentale
Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de maestrul Christian Badea, va avea în pogram joi și vineri, 10 și 11 octombrie, (…)
Patru percheziţii au loc în Bucureşti și județul Ilfov, într-un dosar de proxenetism şi act sexual cu un minor, în care mai multe persoane urmează să fie duse la audieri.