Președintele Klaus Iohannis a declarat, referitor la criza din Irak, că singura soluție pentru aceasta este o abordare calmă, diplomatică. Șeful statului a precizat că vor fi luate toate măsurile pentru cetățenii români din Orientul Mijlociu
Lună: ianuarie 2020
Tot marți, Parlamentul Iranului a adoptat în regim de urgenţă o lege ce clasează drept „teroriste” toate forţele armate americane…
Fenomenul fake-news lovește din nou. De data aceasta, la nivelul întregii Europe, și România, cum era de așteptat, a căzut și ea în plasă.
Faptul că guvernul Orban își propune stoparea cumulării de pensii speciale împreună cu salarii de la buget merită salutat. Blocarea acestei șmecherii grosolane inventată mai ales de ofițerii de SRI și de poliție ar trebui stopată imediat.
Proiectul PNL privind Autoritatea pentru Digitalizarea României nu este privit cu ochi buni de unele instituții importante din România. Printre acestea se numără SRI și (…)
Ceea ce era previzibil că se va întîmpla chiar s-a întîmplat: Gheorghe Dincă nu mai recunoaşte că a omorît-o pe Luiza Melencu!
ANCOM a verificat acoperirea cu servicii de voce în peste 13.000 de localități și a amendat ci 1,6 milioane lei operatorii care furnizează servicii de voce mobilă pentru că nu și-au îndeplinit obligația de a avea o acoperire de cel puțin 98% din populația României.
Ministrul Mediului, Costel Alexe, și Gabriela Firea au avut un schimb de replici cu privire la poluarea din Capitală, cel dintâi reproșându-i că Primăria nu a luat măsuri pentru îmbunătățirea calității aerului.
UPDATE VIDEO Nu doar oamenii au de suferit în Australia, în urma incendiilor devastatoare, ci, așa cum bine se știe, și animalele. Internetul este…
Noapte albă pentru jandarmii din Prahova. Aceștia s-au chinuit ore întregi să scoată din zăpadă, pe Valea Azugii, mai multe mașini neechipate corespunzător.
Chinezii și evreii sunt, cum știm, cele mai vechi dintre popoarele care s-au menținut în istorie până astăzi. Ambele sunt popoare cu contribuții fondatoare la cultura și civilizația umanității.
Guvernul Ludovic Orban a trimis CCR, în ultima zi a anului trecut, pe 31 decembrie, o sesizare de neconstituționalitate privind o lege votată și de… miniștrii liberali.
Polițiștii Capitalei s-au autosesizat și extind cercetările în cazul de la Floreasca cu infracțiunea de vătămare corporală, după ce un alt pacient ar fi ars în acest spital anul trecut. În paralel, echipa Ministerului Sănătății continuă cercetările pentru a afla ce s-a întâmplat.
Întâmplarea a avut loc la Aeroportul Suceava și este relatată de către Bogdan Bănică, preşedinte executiv Sindicatul Naţional al Poliţiştilor din România SNPR DECUS
Jucătoarea americană de tenis Serena Williams (10 WTA) s-a calificat fără emoții în optimile turneului de la…
Deși ideea nu face parte din politicile promovate de guvern, susținerea ei recentă creează posibilitatea ca țara să…
Ministrul Economiei, Virgil Popescu, le recomandă americanilor de la ExxonMobil să respecte legislația românească dacă vor să părăsească operațiunile din Marea Neagră…
Nu se știe dacă Trump s-a referit la o întâlnire recentă. Potrivit NBC, liderul american Donald Trump l-a primit pe…
Refuzul vine pe fondul escaladării tensiunilor dintre SUA şi Iran, după uciderea vineri la Bagdad a generalului iranian Qassem Soleimani de către forţele americane.
Spectacolul „Traces“ va fi prezentat în premieră la București, în cadrul festivalului Europalia România, deschizând astfel turneul internaţional al companiei Ultima Vez / Wim Vandekeybus.
Generalul William H. Seely, comandantul SUA responsabil de operaţiunile militare din Irak, a transmis luni seară armatei irakiene că militarii americani „vor fi…
Klaus Iohannis efectuează, marți, o vizită de lucru în landul Bavaria din Germania, unde va ține un discurs în fața Guvernului regiunii respective.
Teatrul Național Iași anunță un dublu eveniment, care va avea loc pe 7 ianuarie, la Uzina cu Teatru: premiera spectacolului „Despărțitorul” și lansarea unui nou volum de teatru, autor: Ion Sapdaru.
Vladimir Putin s-a întâlnit cu trupele ruse într-o bază militară din Damasc, după care a avut o întâlnire cu preşedintele Siriei, Bashar al-Assad, şi a discutat despre asistenţa militară rusă
AEP verifică, până pe 10 februarie, cheltuielile și veniturile partidelor și candidaților de la prezidențiale. Verificările vizează șase competitori pentru care sunt rambursați banii cheltuiți la alegeri, dar și legalitatea sumelor obținute și cheltuite de zece competitori care nu au obținut 3%.
Marţi, 7 ianuarie, de la ora 19.00, urmăriţi în transmisiune directă de la Sala Radio din Bucureşti un eveniment de tradiţie ajuns la cea de-a VII-a ediţie: Concertul Extraordinar de Anul Nou 2020 organizat de Fundaţia Calea Victoriei.