Liderul PSD, Marcel Ciolacu, îi solicită președintelui Klaus Iohannis să ceară „imperativ” ca Guvernul să nu
Lună: ianuarie 2021
UPDATE Sute de jucători şi anturajele acestora vor sosi în Australia începând cu data de 15 ianuarie şi vor urma o carantină obligatorie de 14 zile…
Elena Udrea, la data faptelor ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, a fost trimisă în judecată de…
Vicepremierul Kelemen Hunor a anunțat că Executivul va adopta săptămâna viitoare o OUG pentru intensificarea campaniei pe tema vaccinului anti-Covid-19, fiind de părere că…
În pofida apelurilor pentru restrângerea măsurilor de lockdown sau chiar pentru renunţarea la această strategie, preşedintele…
Nu există nici un HUB gazier în SE Europei. Regiunea Balcanică nu dispune de nici un Punct de Tranzacționare (PT) (cele mai multe din cele 17 PT sunt localizate în N și V Europei).
Scriind cele de mai sus mă gândesc, între altele, la cele declarate de șefa Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi
Alături de carantină, „testarea înaintea plecării va oferi o linie de apărare suplimentară, ajutându-ne să…
În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Cei o sută, Ecce Homo. Acesta este cel de-al doilea volum, din cele 11 ale (…)
Pentru săptămâna 28 decembrie – 3 ianuarie, Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile anunţă doar…
Partidele care au obținut mai mult de 3% din voturi la alegerile parlamentare au cerut Autorității Electorale Permanente rambursarea cheltuielilor…
„Voi vă dați seama ce premier de formă și fără autoritate avem dacă este nevoie ca președintele României sa cheme…
Medicii spanioli spun că este un caz foarte rar de Covid-19 cu astfel de simptome la copii nou-născuţi.
Stăm în față la moară. Morarul zice niște vorbe de te crucești ce poate el să scoată pe gură. Anume că!
Mărturii din Capitoliu. Un protestatar a povestit ce s-a întâmplat în clădirea Capitoliului, în noaptea în care a fost luată cu asalt de susținătorii lui Donald Trump
Protestele din SUA. Procurorul interimar din Washington D.C., Michael Sherwin, a declarat joi seară că…
Mă întreb doar dacă, din această pățanie a Americii, leadership-ul dâmbovițean, în frunte cu „președintele-meditator”, e capabil să desprindă vreo lecție
Scandalul în care a fost implicat postul public de televiziune după programul de Revelion a provocat și o reacție a angajaților acestui post.
DNA spune că Bogdan Grecu i-ar fi dat mită lui Alexe şi ca să închidă ochii privind poluarea generată de halda de zgură care aparţine combinatului siderurgic
Jandarmeria ar fi cheltuit 400.000 lei pentru protecția lui Alexandru Cumpănașu, după cazul Caracal. El a primit gardă de corp și un autoturism de lux
Social-democrații scriu că președintele și premierul „confirmă, așa cum au făcut și în România, că susțin nerespectarea rezultatelor alegerilor și preluarea prin forță a puterii”
Un nou fanatism a pus deja stăpânire pe America și pe o bună parte din Occident. Citiți cum naționaliștii americani sunt pe cale să ajungă amenințare la adresa propriei țări și cruciți-vă… până nu va fi interzis și asta
Arhiepiscopul Tomisului, este reclamat pentru comiterea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, după slujba oficiată de Bobotează
Consiliul Concurenței a sancționat nouă companii active pe piața comercializării de mașini, utilaje și echipamente specializate agricole din România cu amenzi în valoare de
Fostul ministru e suspectat că a cerut și primit 22 de tone de tablă în valoare de 103.000 lei. Tabla provenea de la un depozit neînchis pentru care România a fost condamnată