Groenlanda ar putea fi un punct fierbinte pentru cărbune, cupru, aur, elemente de pământuri rare și zinc, potrivit Institutului Geologic al Danemarcei
Lună: august 2022
După ce am colaborat şi am cooperat cu agenţiile guvernamentale relevante, acest raid neanunţat în casa mea nu era necesar şi nici adecvat
Un înger? Ce să caute aici, printre oameni, un înger? Doar dacă nu cumva l-a trimis însuși… Și dacă e așa, atunci nu cumva totul e o strașnică păcăleală?!
Administraţia Vladimir Putin a anunţat, luni seară, că a decis suspendarea inspecţiilor pe bază de reciprocitate cu Statele Unite prevăzute în Noul Tratat pentru Reducerea Armamentului Strategic
În turul al doilea, Halep o va înfrunta pe câştigătoarea dintre chinezoaica Shuai Zhang şi Cristina Bucşa (Spania), jucătoare născută la Chişinău.
Cum mă, cum atâta iresponsabilitate? Cum să nu îți pese că lângă tine sunt niște copii, poate chiar colegi de-ai copiilor tăi, care te văd cum te dezmembrezi pe acolo și câhâi când praful alb îți irită nara?
Ucraina și Rusia s-au acuzat reciproc pentru loviturile asupra celei mai mari centrale nucleare din Europa, care au avut loc în weekend.
India poate cumpăra petrol din Rusia, îl rafinează în rafinăriile sale și apoi îl exportă ca ”produse rafinate indiene”. Unde? În UE.
Contraterorimul pare să folosească la distragerea atenției electoratului, asigurarea sinecurilor unei armate de experți, contracte grase de apărare și abia apoi la securitatea cetățenilor
Viceprimarul comunei doljene Greceşti, Daniel Sorin Calu (PSD), a murit sâmbătă, în timp ce era în vacanţă în Grecia, alături de familie
Partida dintre cele două echipe din Craiova s-a disputat duminică seara. În urma scandalului, Comisia Centrală a Arbitrilor a anunțat că va face plângere la comisiile ligii de fotbal.
Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutoare de stat pentru România în valoare de 149 mil € pusă la dispoziție prin intermediul „MRR”
O luăm de la capăt cu măștile! Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, recomandă folosirea măştii de protecţie î
Licitațiile lansate pentru cele două segmente mari ale autostrăzii A13 Sibiu-Brașov vin după un deceniu în care proiectul a fost uitat în sertare.
Emilia Șercan: statul român încercă să îngroape ancheta pentru că niște mahări din poliție și politică trebuie protejați. Ei și funcțiile pe care ACUM le dețin.
În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 4.299 cu 305 mai multe față de ziua anterioară.
Serviciile pierd din bani la prima rectificare din 2022. Singurul buget neatins este cel al Serviciului de Informații Externe. Cum stau alte instituții la rectificare?
Peste 140 de persoane au fost prinse cu droguri în cele patru zile de Untold. De asemenea, s-au înregistrat mai mult de
Fraudă în numele Poliției române. IGPR avertizează asupra unui nou tip de fraudă online făcută de indivizi care își atribuie
242.958 de hectare de culturi din 30 de județe din România sunt afectate de secetă, a anunțat luni Ministerul Agriculturii.
Medicii de familie îl avertizează pe Rafila: Aglomerarea intempestivă generată de anunțul său imperativ le poate
Obuzierul autopropulsat 2S1 Gvozdika a făcut parte inclusiv din dotarea Armatei Române, fiind un model exportat în toate ţările fostului bloc sovietic
Piața RCA confirmă, după prima jumătate a anului 2022, că a reușit să depășească efectele dispariției City Insurance S.A.,
Liderul PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru, a declarat că a schimba un premier cu un an înainte de alegeri, când ai război la graniţe, nu ar fi un semnal bun.
Președintele ANAF precizează că a început executarea silită prin poprirea conturilor bancare ale Dianei Şoşoacă.
Vor fi prezenți Carla’s Dreams, Irina Rimes, Zdub și Zdob, Emaa, Spike, Bosquito, Sarmalele Reci, Spitalul de Urgență, Fără Zahăr, Mihai Mărgineanu