Fără categorie

Pentru anul curent, câştigul salarial mediu brut este estimat să crească cu 10,6%, până la un nivel de 6.120 lei. Corespunzător, câştigul salarial mediu net se va majora cu 11,3%

Fără categorie

Nicușor Dan a spus că valoarea finanţării nerambursabile este de peste 35 de milioane de lei, iar perioada de implementare de 40 de luni de la semnarea contractului de finanţare

Fără categorie

Până acum au ratificat aderarea celor două ţări scandinave la NATO 28 din cele 30 de state membre ale alianţei; doar Turcia şi Ungaria nu au făcut încă acest pas,

Fără categorie

La presiunea aliaților din NATO, Statele Unite au inclus noi nuanțe în strategia nucleară, înlocuind formularea că ”singurul scop” al armelor nucleare americane este descurajarea atacurilor nucleare, arată Financial Times

Fără categorie

Unitate în diversitate, Andografia zilei, In memoriam Octavian Andronic, Unitate în diversitate, 

Fără categorie

Surse ucrainene au informat la începutul acestei săptămâni că o unitate cecenă din sudul regiunii ucrainene Herson, controlată de Rusia, a dezvăluit locaţia sa prin intermediul unor fotografii

Fără categorie

Lui Radu Cosaşu i se potrivește atât de bine formula lui Spinoza din Etica: „numai omul liber poate fi într-adevăr recunoscător”.

Fără categorie

Primii rezidenţi din Shanghai au început să primească noul vaccin, care este inhalat pe gură dintr-un recipient care seamănă cu un pahar de cafea echipat cu un muştiuc.

Fără categorie

„United Cup este o colaborare importantă şi strategică între WTA, ATP şi Federaţia australiană de tenis, care reflectă un angajament continuu….

Fără categorie

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) „îşi exprimă consternarea” faţă de redeschiderea la nivel public a problematicii privind anumite aspecte referitoare la statutul judecătorilor, care este „de neînţeles”, potrivit unui comunicat. E vorba despre discuțiile despre pensiile speciale. „Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii îşi exprimă consternarea faţă de modalitatea […]