De mulți ani, mai exact, dintr-o zi din decembrie, cu treisprezece ani înainte de revoluția româna, aplic Testul Radu Cosaşu. Am plecat de la suprapunerea unei intuiții cu nevoia minții de a găsi un concept potrivit pentru o preocupare constantă de ordin sufletesc: ce-i leagă pe cei pe care-i cunosc direct cu scriitori pe care-i citim împreună. Am avut, atunci, bucuria nu numai sufletească, dar și de ordin moral, că Radu Cosașu era citit de tineri studenți care corespundeau unei tipologii morale străvechi, gândită de la Teofrast încoace, și reafirmată cu aceeași încredere, de moraliștii din spiţa lui Montaigne, La Bruyere, La Rochefoucauld, Cioran sau de Malraux, cel fascinat de condiția umană și tragediile secolului al douăzecilea…Dar și, nu mai puțin, de bunul sau prieten de o viaţă, Ion Ianoși, îndrăgostitul de Thomas Mann, de Dostoievski și Tolstoi, „de sublimul moral din spiritualitatea românească” și, tocmai de aceea, împătimitul de „idei inoportune”, adică de „moralităţile cele de toate zilele”. E vorba, nimic de altceva decât de prezenţa unor sentimente – valori, precum blândețea înțeleaptă, de cinstea deplină, de bunătatea simplă netulburată de inteligenţa lucidă, prin natura ei, disolutivă faţă de generozitate și altruism, sau faţă de sacrificiu de sine sau pentru alții. Testul R. C. se impunea, pentru mine, în multe momente ale vieții, fie că ele erau legate de mize personale sau de cele publice. Numai de curând, am deconspirat numele din spatele inițialelor. Nu mă mira deloc faptul că, de pildă, printre altele, ideea lui Radu Cosaşu, conform căreia, pacostea care bântuie omenirea, maniheismului, este cauza profundă, generatoare de neînțelegeri, de conflicte și de războaie, a fost confirmată în toate discuțiile celor care trec, în chipul cel mai firesc, Testul Radu Cosașu. De ce? Pur și simplu pentru că Radu Cosaşu nu s-a adaptat istoriei, mici sau mari, dincolo de criteriul moral universal.
„Testul R.C.”
Numai un idealist moral incurabil putea să inventeze, în greii ani 50, conceptul de „Adevăr integral”. Numai cineva orientat din adâncul sufletului de înclinații utopice putea să iubească necondiționat egalitatea morală fundamentală a tuturor ființelor omenești: dintotdeauna și de pretutindeni. Numai cineva incapabil de hybris în unitatea vieții sale putea să reușească să fie „un extremist de centru”: un om care nu vrea nici să greșească și nici să fie stăpânit de viciul atât de frecvent printre noi, semenii săi, de a da vina pe împrejurări. Iarăși, totul e atât de simplu pentru Radu Cosaşu, autorul SUPRAVIEŢUIRILOR: el știe că greșeala înseamnă a vrea mai mult decât poți să înțelegi, dar, tocmai pentru aceea, trebuie să gândești liber și să fii recunoscător pentru tot ceea ce lumea și viaţa ți-au dat, fără să fie prin merit personal. Lui Radu Cosaşu i se potrivește atât de bine formula lui Spinoza din Etica: „numai omul liber poate fi într-adevăr recunoscător”. Or, maniheismele venite în cascadă peste noi toți nu reușesc să-l oprească nici pentru o clipă pe Radu Cosaşu să nu fie îngrijorat pentru pacea lumii actuale. Periclitate în atâtea feluri. Prea multe feluri. Izvorâte din maniheisme care se rostogolesc împotriva noastră, a tuturor. Lui Radu Cosaşu i se potrivește, atât de mult față de rest, gândul lui Panait Istrati: „Eroismul constă în a vedea lumea aşa cum este, și, de a o iubi, totuși „.
Stimate dle V. Morar, scuzați îndrăzneala, nu prea sunt de acord cu Panait Istrati. „Eroismul constă în a vedea lumea aşa cum este, și, de a o iubi, totuși „ Să iubești o lume care este posibil strâmbă și să nu faci cedva-ul ăla ce depinde tine pentru a schimba în bine (desigu trebuie definit și binele ăla) nu este deloc în ordine. Pasivitatea atrage după sine vinovăție! Și nu se împacă nici cu ceea ce este moral! Chestia cu gânditul liber e f trasă de păr! Liber de ce? Ce înseamnă liber? Mai săpați! De acord cu Spinoza, bun băiat.
Radu Cosaşu -truditor,
„garden variety”