Boloș: „Avem 9,2 miliarde de euro în risc de decomitere”

Gradul de absorbţie a fondurilor europene în exerciţiul financiar 2014-2020 înregistrat de România în momentul de faţă este de 64,7%, a declarat, vineri, la Tulcea, într-o conferinţă de presă, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), Marcel Boloş.

El şi-a exprimat regretul că finanţările nerambursabile nu au avut ca rezultat până acum o infrastructură rutieră şi de utilităţi dezvoltate la nivel naţional şi că România se confruntă cu riscul de a pierde peste 9 miliarde de euro.

„Acum avem 64,7%, dar în ultimele actualizări s-ar putea să fie un pic mai crescut gradul de absorbţie. Avem 9,2 miliarde de euro în risc de decomitere, faţă de 12 miliarde de euro la preluarea mandatului. Am făcut paşi în vederea reducerii acestui risc. Am adoptat în cursul acestui an un set de măsuri pentru a preîntâmpina o eventuală pierdere masivă de bani pe care o anticipam pentru sfârşitul anului 2023”, a declarat Marcel Boloş.

Oficialul a amintit că, anul acesta, Comisia Europeană a sprijinit statele membre printr-un pachet de măsuri care vizează acordarea de vouchere pentru sărăcie energetică destinate persoanelor şi familiilor vulnerabile, iar aceasta şi alte două categorii de măsuri aplicate de România, respectiv granturile pentru capitalul de lucru şi măsurile privind creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă, vor duce la majorarea gradului de absorbţie a fondurilor europene.

„Cu aceste trei categorii de măsuri vom sta mai bine şi sper să depăşim, să fim între 90 şi 95% ca grad de absorbţie. Regretul meu ca ministru este faptul că aceşti bani, în loc să-i vedem pe infrastructură de transport sau apă, canalizare, fiindcă nu i-am pregătit din timp la începutul perioadei de programare 2014-2020, suntem în această situaţie în care să găsim alternative pentru a evita pierderea banilor”, a mai spus ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Totodată, el a subliniat importanţa unei infrastructuri rutiere moderne pentru dezvoltarea comunităţilor.

„Autostrada Moldovei, care are 319 kilometri şi 4 miliarde de euro, este în momentul de faţă în curs de încheiere a contractelor de lucrări şi angajamentul Ministerul Transporturilor este ca până la finele anului, aceste contracte să fie încheiate şi sper din tot sufletul pentru regiunea Moldovei ca proiectul să fie implementat. Este vital pentru dezvoltarea Moldovei şi a României, pentru că altfel dezechilibrele nu se vor diminua, ci se vor adânci”, a menţionat Boloş.

Ministrul a semnat, vineri dimineaţă, la Primăria municipiului Tulcea, contractul de finanţare a unui proiect regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi canalizare din judeţ care are un buget total de aproximativ 250 de milioane de euro.

„Este un contract istoric pentru că pune laolaltă foarte multe colectivităţi din judeţul Tulcea. (…) Este un program complex, pentru că presupune soluţii tehnice (subtraversări ale Dunării – n.r.) care să cuprindă şi zonele în care relieful e altfel decât unul clasic pentru sistemele de alimentare cu apă. Mai este istoric şi datorită valorii pe care o are”, a declarat, în aceeaşi conferinţă de presă, primarul municipiului Tulcea, Ştefan Ilie.

Contractul de finanţare a fost semnat de ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi preşedintele Asociaţiei de dezvoltare intercomunitară a infrastructurii de apă şi canalizare din judeţ, Anastase Moraru.

„Pentru localităţile din Deltă, proiectul prevede doar reţele de apă, deoarece investiţiile în reţele de apă şi apă uzată sunt pentru localităţi mai mari de 2.000 de locuitori, deşi există o menţiune că în situaţii speciale Jasper poate accepta. Numai că Jasper nu a acceptat iniţial, dar noi am demarat studiul de fezabilitate inclusiv pentru canalizare în aceste localităţi mici din Deltă”, a precizat Anastase Moraru.

Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Tulcea vizează reabilitarea şi extinderea reţelelor de apă şi canalizare din 15 comune şi oraşe din judeţ. El este finanţat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) şi prin Programul Operaţional Dezvoltare Durabilă (PODD) în două etape.

Prin POIM se vor moderniza şi extinde aproximativ 23 kilometri de reţele de canalizare, cu un buget estimat de 46.391.010 euro, fără TVA, iar prin PODD se vor moderniza şi extinde reţele de apă şi canalizare cu o lungime de peste 153 de kilometri şi cu o valoare estimată de 158.456.240 euro.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

12 Comentarii

  1. Constatării, constatatori, bla bla. Cine vrei sa ia masuri? Eu, tu, aur, șoseaua? Ești plătit sa faci totul sa fie atrasa întreaga sumă.

  2. Infrastructura de unități în rural e o mare nerealizate a guvernărilor corupte,indolente si incompetente.
    Majoritatea satelor nu au apă curenta
    Despre gaze să nu mai vorbim,ZERO REALIZĂRI!
    Organizare proasta de sus in jos.
    Trebuiau formate echipe mari de specialiști la nivel de județe care să ajute la elaboratea proiectelor.
    Dar nu cu MUNCA voluntară! Bine plătite după rezultate.
    Să pierzi miliarde de euro pentru că nu s-au făcut proiecte e o mare prostie. Nu e nimic penal in pierderea acestor miliarde?
    NU răspunde nimeni!
    La furt ,jaf, ai noștri decidenti
    sunt extrem de competenti.
    Ce mai e de vândut, de prăduit?
    HIDROELECTRICA,Romgaz suntem cu ochii pe voi! Comisionul-șpagă ASTEPTAM!
    Avem achiziții publice,concesionari,retrocedării,etc
    NU ducem noi dorul comusioanelor-spagă ! Dar vrem niște tunuri de zeci de milioane de euro cel puțin.

  3. Caut date ce arată cît în procente din PIB dau fiecare țară. S-ar putea să avem surprize.
    Oricum dacă luăm pe cap de locuitor în 2019 olandezii dădeau cel mai mult, 284 euro. Cel mai mult primeau cei din Luxemburg (peste 2000 euro), urmau lituanienii (578) și maghiarii (514), românii doar 155 euro pe cap de locuitor, locul 16. Polonia primește de departe cel mai mult. Nici pe cap de locuitor nu stau rău, locul șase, 306 euro/locuitor.
    Minciuna oficială este cu „absorbția”. Nici antivacciniștii de doaza a 3-a n-o mai cred.

  4. Ca PNL adica PD-L vopsit e din 2020 la guvernare si impreuna cu USR-ul v-ati tinut de Catu-Catu de imprumutat si de aranjat ”consultanta” pt voi si UE, un fel de bir pt a fi aprobat PNRR-ul lui Ghinea zis:”sa vada ca m-am pupat cu Macovei” citat din stiri TV…O intrebare: Ghinea are pampers sau ii ceara voie mamei lui sa mearga la…? Cati din guvern au ”mamicute”?

    pampers

  5. Bolosh este alt ministru de umplutura propulsat de baietii de la Cluj in guvernul Romaniei. Traseistul a umblat fara folos (poate cu folos pentru sefii lui) prin toate ministerele pe unde a fost bagat fortat. Promite in gura mare bani regiunilor sabotate de securistii lui Ashtalosh dar pe furis ii pompeaza la modul real in ograda sefilor sai.

  6. Aveti miliarde prin toate buzunarele insa Romania, in materie de infrastructura, este la coada cozilor la nivel mondial. Si tarile africane sunt mai evoluate. Unde intra miliardele astea pentru care tara este indatorata la maxim pentru urmatorul secol? Ce tot ies escrocii astia sa ne sfideze si sa ne umileasca cu miliardele lor cand poporul pe care il conduc traieste la limita subzistentei, cu exceptia bsizadelelor pesediste si peneliste care fac sampania sa curga in rauri prin cluburile bucurestene si a interlopilor dealeri de droguri pentru care politia este un soi de pres pentru sters picioarele. Noua burgezie rotofeie, mereu vesela si imbuibata are cheia de la visterie. Pazea, inca vreo doi ani si tara asta dispare de pe harta!

  7. Cat timp umbra procuroilor #rezist planeaza asupra bietilor functionari publici dar si a decidentilor politici, vezi Ponta si Dragnea, absorbtia fondurilor se va face intamplator si rar.
    Si cand te gandesti ca inca mai exista tineri ce cred ca Kovesi sustinuta de stapanii ei din USA si Bruxelles este salvarea Romaniei din ghearele hidrei rosii.

  8. fa ba agricultura cu ei! lasa americanii si alte FMIsme, fa ceva pentru poporul asta tampit!

  9. Sa intelegem noi, Csales, ca daca nu pot fura copios din banii europeni pentru care negjiobii isi tin poporul in mizerie, mai bine nu-i acceseaza iar de frica Codrutei?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.