Comisia Europeană a anunțat o inițiativă legislativă denumită „Dreptul la Reparații”
Lună: noiembrie 2023
Studiile și cercetările au arătat că acest pește poate fi, prin urmare, periculos, mai ales din cauza concentrațiilor
După ani de secetă istorică în California, reciclarea apei a devenit
Întrebat despre o candidatură lui Mircea Geoană, la alegerile prezidenţiale,
O româncă de dezvăluit pe Internet cât costă cocenii pe care românii îi folosesc
Propunerea ministrului Finanțelor, Marcel Boloș, privind recompensarea
Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, va merge luni în Ungaria
Şeful Executivului a fost întrebat ce răspuns va da ţara noastră, până pe 25 martie, propunerilor fixate în decizia CEDO
Potrivit acestuia, PSD s-a aruncat asupra acestei teme false pentru a acoperi portbagajele cu bani, azilele groazei şi toate actele de corupţie
Din documentele depuse în instanţă reiese că poliţiştii de la Vama Sculeni aveau un tarif fix pentru şoferii care nu doreau să le fie controlate maşinile cu marfă
Fetița a fost iniţial internată la spital şi, ulterior, preluată la un centru pentru minori din sistemul de protecţie.
Întrebat dacă are încredere în Florin Cîţu, Ciucă a răspuns că are încredere în justiţia română.
A trecut multă vreme de când FCSB nu a mai destupat șampaniile pentru a sărbători câștigarea titlului, așa că Gigi Becali este dispus
Surse liberale au anunţat că PNL va vota pentru ridicarea imunităţii fostului premier
Managerul Spitalului Colentina, George Mirel Cristescu a încheiat cu DNA un acord de recunoaştere a vinovăţiei, prin care a acceptat să primească o condamnare de 3 ani cu suspendare.
El a adăugat că a amânat rectificarea pentru că a găsit un sistem „mult mai eficient” şi „mult mai real” pentru această perioadă.
Victimele de miercuri ridică pierderile de personal ale Rusiei în război la 321.800 de oameni, conform bilanţului furnizat de Kiev.
Guvernul a aprobat joi, printr-un memorandum, solicitarea Ministerului Apărării Naţionale către Parlamentul României privind (…)
Solicitarea are legătură cu achiziția de vaccinuri în timpul pandemiei de coronavirus.
Etajul castelului cuprinde o bibliotecă/mediatecă, o sală multifuncţională pentru activităţi culturale, o sală de (..)
Premierul nostru umblă după evenimente ca ursul după miere! Cum aude de ceva care l-ar putea proiecta pe micul ecran
Guvernul a aprobat în şedinţa de joi suplimentarea din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului a bugetelor
Suspectul principal a fost reţinut şi are răni despre care se crede că sunt autoprovocate
Fostul ministru al Sănătății Vlad Voiculescu, pentru care DNA cere urmărirea penală, a reacționat spunând că vaccinarea anti-COVID a fost (…)
Rareș Bogdan, zis și Rolex Bogdan, era unul dintre cei mai înfocați suporteri ai premierului marionetă, ajuns acum fost prim-ministru anchetat de DNA.
„Am depus toate eforturile ca bucureştenii să poată circula cu autobuzele electrice până la sfârşitul a (…)