Dana Gîrbovan: „Au acționat într-un mod complet iresponsabil“

O personalitate tăcută: Dana Gîrbovan

Afirmarea judecătoarei Dana Gîrbovan reprezintă cea mai mare surpriză a ultimilor doi ani. Într-o vreme în care țara fost dominată de polemici, de scandaluri, de dezvăluiri spectaculoase și în care am avut parte numai de demolări de personalități, s-a distins o apariție neașteptată. Judecătoarea de la Cluj a apărut destul de rar și nu a atacat persoane. Şi-a rezumat fiecare intervenție publică la argumentele profesionale. Spre deosebire de alte vedete publice, judecătoarea Dana Gîrbovan nu a urmărit nici impactul, nici valurile. A dat curs doar nevoii de a lămuri lucrurile și de a pune rigoarea juridică în fața derapajelor generate de disputele politice. Aproape inexplicabil este faptul că, în ciuda prestației calme, logice, non-actoricești, într-un climat bulevardier, Dana Gîrbovan a devenit una dintre cele mai respectate și credibile personalități publice din România. Unii s-au grăbit să-i și prevadă un viitor strălucit.

Mă limitez la o concluzie și mai prețioasă. Afirmarea firească și vocea sa distinctă ne arată că și în cele mai dificile perioade țara poate produce personalități de primă mărime, cele care o pot salva.

Interviul acordat lui Ion Spânu pentru Cotidianul are meritul de a lămuri într-un limbaj simplu și decent derapajul în care ne aflăm cu „succesele“ românești în construirea statului de drept.

Cornel Nistorescu

Cotidianul: Ce anume v-a atras atenţia în anul 2015, cînd aţi început să vorbiţi despre posibilele protocoale secrete pe care SRI le-ar avea încheiate cu structuri din justiţie? De unde a pornit bănuiala că aceste protocoale ar exista?

Dana Gîrbovan: Solicitările legate de lămurirea relaţiilor dintre serviciile secrete şi justiţie au fost demarate de UNJR în urma afirmaţiilor generalului SRI Dumitru Dumbravă cuprinse în interviul „SRI este unul dintre anticorpii bine dezvoltaţi şi echipaţi pentru însănătoşirea societăţii şi eliminarea corupţiei“, publicat de site-ul juridice.ro pe 30 aprilie 2015. În cadrul interviului, generalul Dumbravă a explicat că SRI a acţionat ca structură de suport a autorităţilor judiciare în lupta împotriva corupţiei, „nivelul de calitate a cooperării atingînd cote neimaginabile în trecut“. De asemenea, acesta a vorbit despre „adoptarea unui concept integrat în combaterea corupţiei, focalizînd secvenţial instrumentele investigative pe toată lungimea lanţului trofic judiciar“.

„Prin acest protocol secret au fost acordate SRI atribuţii de cercetare penală, mult dincolo de limitele prevăzute de lege“

Explicînd acest concept, gen. Dumbravă a revelat existenţa unui „salt în evoluţie“, căruia i-ar corespunde trei etape: o primă etapă, în care SRI se limita la sesizarea Parchetului, o a doua etapă în care se retrăgeau din „cîmpul tactic“ odată cu sesizarea instanţei prin rechizitoriu şi, în sfîrşit, a treia etapă, în care SRI îşi menţinea „interesul/atenţia pînă la soluţionarea definitivă a fiecărei cauze“ în instanţă. Or, la data ­respectivă am remarcat imediat necondordanţe între cele trei etape amintite în interviu şi prevederile legale, pentru că atît Codul de procedură penală, cît şi legea ce reglementa activitatea SRI limitau foarte mult implicarea acestui Serviciu în activitatea de urmărire penală. Practic, doar prima etapă avea acoperire legală, pentru că legea obligă SRI să transmită informaţiile vizînd pregătirea sau săvîrşirea unei infracţiuni organelor de urmărire penală.

Privind acum retroactiv, după dezvăluirile recent apărute, declaraţia generalului Dumbravă apare mult mai clară! În mod evident, cea de a doua etapă corespunde perioadei „protocolului“ dintre SRI şi Ministerul Public, încheiat în 2009 şi declasificat recent. Prin acest protocol secret au fost acordate SRI atribuţii de cercetare penală, mult dincolo de limitele prevăzute de lege.

Acest fapt a fost relevat de generalul Dumbravă şi în cadrul interviului, acesta arătînd că „atunci cînd, pe o secvenţă operativă, sunt identificate fapte cu corespondent în legislaţia penală, legea ne obligă să sesizăm Parchetul pentru a continua efortul investigativ, eventual, în cadrul unor dosare penale, la finalizarea cărora SRI poate contribui potrivit protocolului de cooperare“.

Abia după publicarea acestui protocol, la care s-a făcut referire şi în interviu, am înţeles ce au însemnat în concret declaraţiile respective, precum şi, pe de-a-ntregul, gravitatea lor. Din păcate, temerile noastre vizînd implicarea serviciilor secrete în justiţie dincolo de cît le permitea legea s-au dovedit a fi adevărate, realitatea fiind chiar mai neagră decît ne-o imaginam! Dacă în prima fază SRI sesiza Parchetul, în a doua fază – prin acel protocol –, Parchetul a început să dea rapoarte SRI, comportîndu-se, în acest mod, ca şi cum procurorii ar fi fost subordonaţi SRI-ului. Rămîne să aflăm ce se întîmplă concret în a treia fază, cea a instanţelor devenite „cîmp tactic“, în care SRI ajunsese să-şi menţină „interesul/atenţia pînă la soluţionarea definitivă a fiecărei cauze“!

Un rol esenţial în clarificarea tuturor detaliilor fiecărui segment revine atît Comisiei parlamentare de control a activităţii SRI, cît şi CSM-ului, în calitate de garant al independenţei justiţiei. Din acest punct de vedere, nu pot decît lăuda atît activitatea actualei Comisii de control a SRI, precum şi activitatea actualului CSM în această direcţie.

„O lipsă impardonabilă de interes faţă de implicarea serviciilor de informaţii în justiţie a fost arătată de Comisia Europeană şi de GRECO“

Ce aţi făcut concret pentru a lămuri problema implicării serviciilor de informaţii în justiţie?

După acel interviu al gen. Dumbravă, ce a ridicat numeroase semne de întrebare şi îngrijorări ce s-au dovedit legitime, am demarat numeroase acţiuni, atît la nivel intern, cît şi european, inclusiv acţiuni în justiţie, pentru a afla întreg adevărul şi a înţelege cît de gravă este în realitate implicarea serviciilor de informaţii în justiţie.

În România ne-am lovit de o lipsă totală de transparenţă din partea instituţiilor, iar în perioada 2015 – mijlocul anului 2017 subiectul era tabu. Pe plan extern, reacţiile au fost mixte. De exemplu, am găsit o deschidere deosebită din partea Comisiei de la Veneţia, al cărei expert, domnul Iain Cameron, a acceptat invitaţia UNJR de a susţine o prezentare pe tema standardelor de supraveghere a serviciilor secrete, în cadrul unei conferinţe internaţionale pe care am organizat-o pe această temă în luna octombrie 2016. De asemenea, ca urmare inclusiv a sesizărilor făcute de UNJR şi AMR, a existat o audiere în Comisia Helsinki din Senatul SUA, pe tema implicării serviciilor de informaţii în justiţia din România.

O lipsă impardonabilă de interes însă faţă de subiectul implicării serviciilor de informaţii în justiţie a fost arătată de Comisia Europeană, prin MCV, şi de GRECO. Or, este greu acum să pretinzi că aceste evaluări, precum MCV sau GRECO, privind justiţia din România, sunt obiective, cînd nu au scos un cuvînt despre aceste protocoale sau despre implicarea serviciilor secrete în justiţie, care subminează cu adevărat independenţa justiţiei şi democraţia din România!

„E falsă asocierea dintre lista cu cei 4.000 de magistraţi şi opoziţia faţă de modificările la legile justiţiei“

Cum vă explicaţi acum atitudinea acelor 4.000 de magistraţi (inclusiv judecători) care, de curînd, au semnat acea petiţie prin care au solicitat retragerea proiectului de modificare a legilor justiţiei? Sînt atît de mulţi magistraţi care ar dori păstrarea actualei stări de lucruri din justiţie?

În primul rînd, este important de văzut contextul în care au apărut acele semnături, iar în al doilea rînd, este bine de ştiut că nu este pentru prima dată cînd magistraţii au depus memorii, însoţite de liste de semnături, contra unor proiecte vizînd legile justiţiei sau pentru susţinerea unor revendicări. Referitor la context, ministrul Justiţiei venise cu un proiect de lege care cuprindea cîteva propuneri îngrijorătoare, asupra cărora am atras şi noi atenţia, între care cea mai gravă viza trecerea Inspecţiei Judiciare sub autoritatea Ministerului Justiţiei. Ca atare, pornind de la aceste prevederi ce erau de natură să aducă atingere independenţei justiţiei, reacţia magistraţilor a fost una explicabilă. La începutul lunii octombrie 2017, Forumul Judecătorilor din România a trimis ministrului Justiţiei şi premierului Mihai Tudose un memoriu, semnat la acel moment de 1.000 de magistraţi, prin care a cerut acestora să retragă proiectul de modificare a legilor justiţiei. Ulterior, numărul semnatarilor a crescut la aproape 4.000.

Proiectul propus de Ministerul Justiţiei, faţă de care protestaseră cei 4.000 de semnatari, nu a mai fost susţinut de Guvern, iar în Parlament au fost depuse trei noi iniţiative legislative, cu un conţinut semnificativ diferit de proiectul ministerului. Prin urmare, e falsă asocierea dintre lista cu cei 4.000 de magistraţi şi opoziţia totală faţă de modificările la legile justiţiei!

Necesitatea modificărilor la legile justiţiei a fost cerută, de mai mulţi ani, chiar din interiorul sistemului de justiţie şi a fost concretizată într-o propunere substanțială de modificare a celor trei legi, ce a fost susţinută în Comisia comună de reprezentanţii CSM.

Forma finală a proiectului a diferit şi ea esenţial faţă de propunerea inţială, întrucît a inclus şi proiectul legislativ asumat la nivel de CSM, la care s-au adăugat propuneri făcute de asociaţiile profesionale. Acest proiect a fost apoi revizuit parţial, ca urmare a admiterii unor obiecţii de neconstituţionalitate de către CCR, iar în prezent acestea au fost din nou supuse controlului Curţii Constituţionale. Obiecţii formulate la proiectul de modificare a Legii 304/2004 şi 317/2004 au fost respinse, iar cel privind Legea 303/2004 se va întoarce în Parlament spre reexaminare parţială. Aşadar, democraţia românească a demonstrat încă o dată că are mecanisme de echilibru şi control pentru a elimina sau corecta din legi eventuale prevederi care nu sunt în concordanţă cu Constituţia.

Referitor la genul acesta de acţiuni, cum am spus, nu era pentru prima dată cînd magistraţii au depus memorii însoţite de liste de semnături. Un demers similar a avut loc şi în vara anului 2015, contra unui proiect al cărui iniţiator era, la acea dată, chiar Consiliul Superior al Magistraturii, proiect despre care CSM susţinea că este rezultatul consultărilor şi votului majoritar dat de magistraţi în adunările generale. Tot în 2015, în toamnă, o nouă listă de semnături însoţea solicitarea către CSM de a iniţia un demers pentru modificarea legilor justiţiei, în sensul eliminării probei interviului pentru promovarea în funcția de judecător la ÎCCJ și pentru adoptarea procedurii revocării membrilor CSM. La fel, în 2016, un număr de peste 2.000 de semnături ale judecătorilor şi grefierilor au însoţit Memorandumul iniţiat de UNJR pentru suplimentarea schemelor de personal. Acest tip de acţiuni recurente denotă interesul activ al magistraţilor faţă de orice tip de propuneri şi din partea oricui, dacă acestea sunt de natură a le afecta statutul. De asemenea, ele reflectă viziuni diferite în interiorul sistemului judiciar, lucru, de altfel, benefic pentru sănătatea acestuia.

„Este dreptul fiecărui cetăţean să aibă acces la tot ceea ce înseamnă reglementări ce vizează administrarea justiţiei“

Care a fost poziţia UNJR cu privire la modificarea legilor justiţiei?

UNJR s-a implicat activ, încă din 2014-2015, în toate proiectele de modificare a legilor justiţiei şi, consecvenţi acestui fapt, am ales ca şi de această dată să ne implicăm constructiv în dezbatere.

În primul rînd, respectînd principiul fundamental al statului de drept, ce se bazează pe separaţia puterilor în stat, am pornit de la premisa că nu putem opri Parlamentul să legifereze, însă putem să ne implicăm, prin experienţa pe care o avem, să facem aceste legi mai bune. Astfel, ne-am opus unor amendamente care afectau independenţa justiţiei şi au fost scoase sau respinse din proiectul de lege. Am susţinut amendamente care contribuie la o mai bună administrare a actului de justiţie şi a întăririi statutului judecătorilor. Nu în ultimul rînd, am făcut noi propuneri, care în parte au fost acceptate, de a transparentiza relaţia dintre justiţie şi serviciile de informaţii.

În concluzie, ne-am concentrat pe acţiuni concrete, nu pe declaraţii, aducînd propuneri, susţinînd toate propunerile şi amendamentele care vor conduce la întărirea statutului judecătorilor şi luînd poziţie faţă de propunerile care ar fi îngrădit sau limitat independenţa justiţiei.

Am reţinut că aţi fost şocată de anunţul dlui Codruţ Olaru la şedinţa CSM, privind protocolul dintre Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi o structură de informaţii. Vă rog să detaliaţi consecinţele unui astfel de protocol care este în vigoare şi în acest moment, precum şi căile de urmat pentru ca astfel de protocoale să fie denunţate în cel mai scurt timp.

În acest moment pot să mă pronunţ doar cu privire la EXISTENŢA unui astfel de protocol între SRI şi ÎCCJ, pentru că nu doar că nu cunosc, dar nici măcar nu îmi pot imagina conţinutul unui astfel de protocol. Cînd analizăm rolul şi competenţa ­Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ne raportăm, fireşte, la dispoziţiile constituţionale. Astfel, potrivit art. 126 din Constituţie, justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege. De asemenea, ÎCCJ asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale. Mai mult, compunerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi regulile de funcţionare a acesteia se stabilesc prin lege organică.

Remarcaţi, vă rog, preocuparea legiuitorului constituţional de a menţiona de fiecare dată trimiterea la lege. Ca atare, nu regăsim nicăieri vreo referire la protocoale, cu atît mai puţin la protocoale clasificate. Ele nu ar putea viza competenţa ÎCCJ, nici activitatea de înfăptuire a justiţiei şi nici regulile de funcţionare a acesteia. Întrebarea legitimă este: şi totuşi, atunci ce conţin? Reacţia de şoc a venit, aşadar, în acest context, pentru că, judecător fiind, reflexul meu este de a mă raporta mereu la lege.

Pe de altă parte, este firesc, mai ales după ce am aflat conţinutul protocolului încheiat între SRI şi Parchetul General, ce a depăşit în mod evident limitele legale, să avem îngrijorări legate de prevederile conţinute în protocolul dintre SRI şi ÎCCJ. Este, de aceea, imperativ ca, în cel mai scurt timp, protocolul dintre SRI şi ÎCCJ să fie şi el declasificat, pentru a putea fi evaluat dacă şi în ce măsură acesta a afectat în vreun fel actul de justiţie!

Aşa cum am mai spus, este dreptul fiecărui cetăţean să aibă acces la tot ceea ce înseamnă reglementări, norme etc. ce vizează administrarea justiţiei şi privesc sau sînt de natură să afecteze procedurile judiciare. Pe de altă parte, păstrarea sa secretă nu face altceva decît să alimenteze suspiciunile din spaţiul public legate de influenţele serviciilor în justiţie, inclusiv la nivelul procedurii de judecată. Consecinţele unor astfel de suspiciuni sînt devastatoare atît faţă de încrederea în justiţie, cît şi în serviciile de informaţii!

„Lipsa de reacţie a procurorilor la acest protocol ridică serioase semne de întrebare“

În afara semnatarilor acelor protocoale, există mulţi magistraţi care au participat la prelucrarea lor, semnînd pentru luare la cunoştinţă, motiv pentru care se presupune că ­le-au şi pus în aplicare. Cum comentaţi acest lucru?

Primul lucru care m-a surprins citind protocolul şi privind în context a fost tăcerea miilor de procurori care au ştiut despre el, l-au aplicat şi nu au spus nimănui nimic. Mai anii trecuţi vedeam procurorii, la orice critică verbală a unui jurnalist sau om politic, plîngîndu-se la CSM să le apere reputaţia şi independenţa, ba chiar să considere aceste critici drept un „atac la independenţa sistemului judiciar în ansamblul său“.

Acum, că, prin acest protocol, competențele SRI în activitatea de urmărire penală au depăşit limitele legale, iar procurorii au fost obligaţi să prezinte rapoarte ofiţerilor SRI, procurorii nu au spus nimic de faptul că acest tip de prevederi le-ar leza independenţa! Lipsa de reacţie a procurorilor la acest protocol ridică serioase semne de întrebare cu privire la modul în care aceştia înţeleg conceptul de independenţă şi le ştirbeşte credibilitatea atunci cînd pretind apărarea independenţei lor!

Ce trebuie făcut ca dosarele în care s-au dat sentinţe pe baza probelor oferite de serviciile secrete să fie revizuite? Nu cumva este nevoie de o modificare a legislaţiei, astfel încît victimele unor astfel de procese să aibă posibilitatea să ceară revizuirea din cauza acestor anomalii provocate de protocoalele secrete?

Am văzut deja că judecătorii unui complet de la instanţa supremă au acceptat cererea persoanei acuzate în probaţiune ca DNA să depună la dosar informaţii concrete privind aplicarea protocolului în respectiva cauză. De asemenea, mai mulţi avocaţi au anunţat introducerea căii de atac a revizuirii, în temeiul normelor deja existente în Codul de procedură penală, rămînînd însă judecătorilor fiecărei cauze sarcina de a decide cu privire la acestea. Cei ce au semnat însă acel protocol au acţionat într-un mod complet iresponsabil, punînd sub semnul îndoielii munca de ani de zile a mii de procurori şi judecători oneşti, cu efecte negative asupra funcţionării sistemului de justiţie şi a încrederii cetăţenilor în aceasta, încă greu de calculat!

„Or fi fost legale astfel de protocoale într-o altfel de societate, nu într-o ţară democratică“

Din CSAT-urile care au aprobat aceste protocoale secrete, de-a lungul anilor, în afara preşedintelui ţării, au făcut parte un număr foarte mare de miniştri, deci politicieni. Ce părere aveţi despre faptul că tocmai Parlamentul ignoră apariţia acestor protocoale despre care noi am scris în Cotidianul că reprezintă un atac asupra Justiţiei?

Nu doar Parlamentul, ci şi restul instituţiilor care ar avea competenţe în materie au ales, de-a lungul timpului, fie să ignore, fie să minimalizeze gravitatea acestor protocoale ori hotărîri secrete CSAT, pe care s-au fundamentat aceste protocoale. Ba chiar am auzit oameni politici spunînd că e normal ca CSAT să legifereze ori că protocolul SRI – Parchetul General e perfect normal şi legal! O fi fost într-un sistem care nu are legătură cu statul de drept, dar nu într-o ţară care se pretinde democratică!

Amintesc aici faptul că, în 2015, în urma interviului gen. Dumbravă, trei asociaţii profesionale ale magistraţilor – Uniunea Naţională a Judecătorilor din România, Asociaţia Magistraţilor din România, Asociaţia Procurorilor din România –, cărora li s-au alăturat peste 100 de judecători individuali, au cerut apărarea independenţei justiţiei faţă de ingerinţele serviciilor de informaţii, precum şi lămurirea limitelor competenţelor acestora în desfăşurarea procedurilor judiciare. CSM a respins însă cererea magistraţilor, spunînd că afirmaţiile gen. Dumbravă nu aduc atingere independenţei justiţiei, iar CSM-ul de atunci şi-a fundamentat hotărîrea – culmea cinismului – pe o notă secretă ce conţinea explicaţii provenite de la SRI!

Revenind la Parlament, în 2015 am adresat şi o petiţie Comisiei comune de control al activităţii SRI, tot pe acest subiect. Am primit un răspuns pur formal, fiind evident că aceasta nu a exercitat nici un fel de control real la SRI. Am remarcat însă în ultima perioadă un interes mai concret al Parlamentului, atît la comisiile sale, cît şi în procesul legislativ. Spre exemplu, în proiectul de lege privind modificarea Legii 303/2004, au fost introduse prevederi importante menite a eficientiza controlul făcut de CSAT cu privire la ofiţerii acoperiţi din justiţie, precum şi prevederi de natură a împiedica clasificarea oricăror informaţii, indiferent de forma pe care o îmbracă, dacă acestea privesc administrarea sau organizarea justiţiei sau dacă privesc norme ce afectează desfăşurarea procedurilor judiciare. Parlamentul, ca unic organ legiuitor, este primul responsabil în acest proces de restabilire a supremaţiei legii în România!

„Livia Stanciu a pus la îndoială demersul nostru privind ofiţerii acoperiţi din justiţie“

Aţi cerut în repetate rînduri CSAT să verifice şi să vă comunice dacă există magistraţi care sînt „acoperiţi“ ai unor servicii secrete. Desecretizarea protocolului SRI – Ministerul Public, precum şi declaraţiile doamnei Laura Codruţa Kovesi arată că mulţi magistraţi au fost de acord cu prevederile din protocol şi le-au aplicat. Nu cumva tocmai aceştia au jucat rolul „acoperiţilor“, acceptînd să fie „colaboratori“ ai SRI?

În ciuda cererilor repetate făcute de UNJR, nici pînă în prezent nu au fost publicate hotărîrile sau actele CSAT ce cuprind rezultatul verificărilor şi nici documentele oficiale pe care se întemeiază, pentru a vedea pe ce perioadă au fost făcute verificările şi care au fost serviciile secrete vizate de aceste verificări! De asemenea, nici pînă în prezent nu există o procedură publică, ca toată lumea să ştie cum se fac aceste verificări de către CSAT.

Consiliul Superior al Magistraturii, după discuţii purtate în Plen în ianuarie 2016, a ajuns la concluzia că adresa comunicată de secretariatul CSAT – şi aceea clasificată! – este suficientă pentru a se stabili veridicitatea tuturor declaraţiilor date de magistraţi că nu sînt acoperiţi!

Mai mult, au existat voci care au reproşat direct magistraţilor că au continuat discuţiile publice pe subiectul acoperiţilor. Una din cele mai puternice voci în 2016 a fost cea a preşedintei ÎCCJ Livia Stanciu, care punea la îndoială legitimitatea demersului nostru, întrebîndu-se: „De ce facem o analiză a unor efecte, fără să facem în primul rând analiza cauzei care a condus la asemenea efecte? I-aș întreba și eu pe colegii noștri magistrați: asta este imaginea actuală a justiției, noi asta dorim să arătăm cetățenilor? Și dacă da, să ne asumăm, cei care facem astfel de afirmații, răspunderea unor astfel de afirmații“. Faptul că fostul CSM a fost preocupat mai mult de imagine şi aparenţe decît de realitate a permis perpetuarea şi agravarea acestor probleme în timp. Iată că acum gravitatea celor expuse de noi încă din 2015 nu mai poate fi contestată!

Cu privire la problema acoperiţilor din justiţie, actualul CSM a hotărît în şedinţa din 20 martie 2018 să adreseze o solicitare „Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, în sensul de a comunica modalitatea în care se efectuează verificările prevăzute de art. 7, alin. (3), din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare“. Iată deci că actualul CSM a decis să facă aceste demersuri extrem de importante, pe care noi le-am cerut în urmă cu doi ani!

În ceea ce priveşte partea finală a întrebării dumneavoastră, CSM a dispus o serie de măsuri menite a clarifica efectele concrete ale aplicării acestor protocoale. Verificările sînt însă abia în stare incipientă, astfel încît un răspuns la întrebarea dumneavoastră este, în acest moment, prematur.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.