Tăriceanu o susține necondiționat pe Dăncilă. „Se va bucura de tot sprijinul…”

Călin Popescu Tăriceanu, lider al ALDE, şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, lider al PSD, au fost la Palatul Victoria, unde s-au întâlnit cu premierul Dăncilă. Timp de două ore, cei 3 au avut o ședință extrem de intensă.

Tăriceanu o susține necondiționat pe Dăncilă. „Se va bucura de tot sprijinul…”

Călin Popescu Tăriceanu, lider al ALDE, şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, lider al PSD, au fost la Palatul Victoria, unde s-au întâlnit cu premierul Dăncilă. Timp de două ore, cei 3 au avut o ședință extrem de intensă.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu lider al ALDE, şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, lider al PSD, au fost la Palatul Victoria, unde s-au întâlnit cu premierul Dăncilă. Timp de două ore, cei 3 au avut o ședință extrem de intensă.

”Îi dau asigurările că se va bucura de tot sprijinul. Am asigurat-o de soliditatea majorității guvernamentale din Parlament. I-am vorbit de sprijinul instituțional de președite al Senatului. Am făcut o discuție mult mai largă și pe alte subiecte. Cele 3 categorii mari de proiecte pe care Guvernul le propune pentru parteneriatul public- privat: autostrăzi, spitale CFR și spitalul republican.

Am vorbit și despre stadiul proiectului de ordonanță referitor la achizițiile publice, va fi aprobat mâine, în ședință. Mi-a arătat câteva planșe. A fost o întâlnire foarte agreabilă. Mi-a zis și de întâlnirea pe care a avut-o ieri cu reprezentanții diplomatici ai statelor din UE. A fost o agendă destul de plină. Am vrut să arăt că prim-ministrul are acest suport necondiționat din partea noastra. Actul de guvernare nu îmi este indiferent. Urmăresc de aproape actul de guvernare. Am ținut să o felicit pe doamna Dăncilă pentru modul corect în care se comportă Guvernul în raport cu cetățenii.

Nu am discutat de Pilonul II. Și prim-ministrul v-a spus un lucru clar: nu se desființează. Am vazut și o campanie lansată de PNL, e dreptul lor sa dezinformeze. Nu se desființeaza Pilonul II, nu poate fi vorba de așa ceva. Nu se stopează nici contribuțiile. Din câte am văzut, a fost o greşeală din partea Comisiei de Prognoză. Nu se stopează plăţile. O analiză a randamentului Pilonului II e necesară, dar nu se pune problema desființării.”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

Distribuie articolul pe:

4 comentarii

  1. ce naiba sa discute doua ore analfabetii astia, retete de zacusca, ce nepoate sa mai parasutam pela agentii, ce mai zice jiji…

  2. Cei doi sunt de acelasi nivel intelectual si moral. Mai stii, poate Vasilica o sa fie number six?
    Cata minte pot avea cei care sustin o persoana atat de modesta intelectual, una care in 9 ani la Bruxelles nu a facut nimic-nimic-nimic si nici Engleza nu a fost in stare sa invete? O agramata care are fracturi de logica in fiecare interventie si nu e in stare sa urmeze un protocol simplu? Asa de rau a ajuns Romania?

  3. Cine poate sustine o „analfabeta functzionala”, ajunsa subiect de glume chiar si la elevi din ciclul unu, de cat niste rerepetentzi cu „mana lunga” si agentzi a lu’davai ceas, davai ceas asta si doreste, sa fim guvernatzi de incompetentzi?!

  4. „Murim,luptam,Dancila aparam” Fratii de cruce Levi und Coco Calin, au jurat sprijin etern Docilei PM

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.