54 de ani de la vizita lui Nixon în piața Obor

Vizita lui Richard Nixon în România venea la un an după semnalul de aparentă independenţă a României faţă de URSS, dat de Nicolae Ceauşescu. În 1968, acesta se opusese invadării Cehoslovaciei de către trupele sovietice, creându-se, vizavi de România, imaginea unei insule de neutralitate în spaţiul central-est european. Vizita în România avea, pentru Nixon, şi o însemnătate personală. Preşedintele Statelor Unite ale Americii era la a doua venire în România, prima având loc cu doi ani înainte, când venise ca simplu membru al Congresului Statelor Unite, fiind primit foarte bine de Ceauşescu.

Până în prima zi a vizitei, nimic din atmosfera Bucureştiului nu trăda apropierea momentului în care Richard Nixon avea să păşească pe pământ românesc. Oficial, autorităţile comuniste declaraseră în faţa presei occidentale că vizita preşedintelui american „este o vizită de Stat ca oricare alta şi nu se deosebeşte cu nimic de alte vizite de acest fel”.  Abia în dimineaţa zilei de 2 august, au apărut drapele americane pe străzile incluse în traseul vizitei oficiale, iar ziarele Scânteia şi România liberă publicau fotografia președintelui american şi detalii despre venirea acestuia. Lui Nixon aveau să-i fie prezentate proaspătul cartier Balta Albă, Halele Obor şi Muzeul Satului. Atât preşedintele şi membrii delegaţiei lui, cât şi cei peste 800 de ziarişti care îi însoţeau au fost întâmpinaţi de populaţia Bucureştiului cu un sincer entuziasm, remarcat şi de Nixon. După estimările Miliţiei din Bucureşti, aproximativ un milion de bucureşteni au participat la manifestările de simpatie faţă de preşedintele american.

La numai șase ani după prima vizită a unui președinte american, în august 1975, avea sa vină în România un al doilea șef al executivului de la Washington, în persoana lui Gerald Ford. Întâlnirile cu Nicolae Ceaușescu și cu alți exponenți ai regimului de la București urmau să aibă loc în perioada 2-3 august, momentul esențial fiind deplasarea la Sinaia, în vederea semnării documentelor prin care cele două guverne erau informate asupra acordării României, de către Congresul Statelor Unite ale Americii, a clauzei națiunii celei mai favorizate.

Contextul în care s-a desfășurat vizita a fost unul profund diferit de cel al momentului în care Nixon a vizitat România din postura primului președinte american care călca pe pământ românesc. Dacă în 1969, la venirea lui Nixon era un entuziasm general în rândurile populației și chiar ale românilor din exil, în 1975, lucrurile au stat cu totul altfel. De întâlnirea dintre Nixon și Ceaușescu s-au legat multe dintre speranțele românilor. Populația a crezut realmente în capacitatea SUA de a ameliora practicile regimului de la București. Din nefericire, efectele scontate nu au apărut iar dezamăgirea a fost enormă. În aceste condiții, vizita lui Gerald Ford nu a mai beneficiat de efervescența de care se bucurase Nixon la venirea sa.