Numele Cristinei Trăilă în acest dosar a apărut după ce Alexandru Bociu, președintele ANSVSA, a făcut o sesizare la DNA în care a precizat că fosta secretară generală a guvernului i-ar fi sugerat să îl schimbe din funcție pe Mihai Ponea. Sesizarea acestuia a fost făcută la o zi distanță după ce a avut o discuție cu Cristina Trăilă.
„A venit cu o serie de documente pe care le-am depus parchetului”
Liberala susține că întâlnirea a fost cerută chiar de Alexandru Bociu și respinge acuzațiile.
„N-am cunoscut situația acelor despăgubiri ale domnului Bogos, am aflat ulterior din presă. Iar în ceea ce privește relația mea cu toți acești membri ai ANSVSA, DSV și așa mai departe, a fost o chestiune foarte clară cu acest domn Bociu. Am avut o singură întâlnire, în data de 3 noiembrie (n.r. 2025), solicitată de dumnealui. El a solicitat aceea întâlnire în data de 3 noiembrie, ca în data de 4 noiembrie să se ducă…”, a spus Cristina Trăilă.
Aceasta a mai adăugat că discuția a avut loc la guvern.
„A cerut să discutăm chestiuni organizatorice, o ordonanță care urma a fi promovată pentru că eram pe primă perioadă de reorganizare instituțională la nivelul SGG-ului. De precizat că ANSVSA este în subordinea SGG-ului și în coordonarea prim-ministrului.
A venit cu o serie de documente pe care le-am depus parchetului prin care îmi solicita ajutorul tehnic, că asta face SGG-ul, în promovarea acestui act normativ, specificând și anumite chestiuni, respectiv că sunt medici veterinari neplătiți, ca sunt restanțe în curs, că are niște animozități cu ministrul Agriculturii de la acea vreme, Florin Barbu, pe Agenția Fitosanitară”, a precizat Cristina Trăilă.
„Nu a fost nicio discuție legată de Bogos. Și nu i-am solicitat demiterea domnului Ponea”
Totodată, liberala susține că discuția a avut și o componentă politică.
„La momentul la care s-a constituit inițial coaliția de guvernare PNL-PSD, în vremea Nicu-Marcel, această instituție (n.r ANSVSA) a revenit PNL, în baza algoritmului. (…) Domnul acesta, Bociu, a fost numit în 2022 de premierul Nicolae Ciucă, cu o susținere, am aflat noi ulterior, pentru că din păcate la momentul la care Cătălin Predoiu a preluat președinția partidului nu am avut informații de la conducerea anterioară, nimeni nu ne-a lăsat lucrurile clare, am avut o problemă și financiară și alegerile din 2024. Lucrurile nu au fost deloc clare. Și evident că într-un partid politic trebuie să existe niște lucruri foarte clare la nivelul organizațiilor.
(…) La momentul respectiv nu știam de ce organizație aparține domnul Bociu ca și reprezentant al PNL, pentru că el așa a fost numit acolo, și s-a pus în discuție acest lucru. Plecând de la Vâlcea, s-a ajuns la Brăila, ca într-un final discuția de care face vorbire, în noiembrie (n.r. 2025), să fie cumva asumat de organizația PNL Botoșani, de domnul Iftime, care la acel moment nu avea niciun reprezentat la nivel de secretari de stat în guvern.
Discuția politică cu domnul Bociu de la acea vreme a fost în ce măsură s-a armonizat cu organizația Botoșani, cu domnul Iftime, având eu personal, în prezența dumnealui, o convorbire cu domnul Iftime. E firesc, e normal. Trebuie să știi dacă te-ai armonizat cu organizația, dacă faci echipă. (…) Toată discuția a fost dacă cei doi s-au armonizat, ceea ce domnul Iftime mi-a comunicat că este în regulă. Nu îl cunoștea foarte în amănunt, dovadă că mulți nu știu ce este cu el”, a explicat Cristina Trăilă.
Aceasta mai susține că Alexandru Bociu i-a prezentat și alte chestiuni de natură politică, dar nu a dorit să le facă publice, fiind elemente din dosar.
„Ceea ce pot să menționez în mod expres este că nu a fost nicio discuție legată de Bogos. Și, în niciun caz, nu i-am solicitat demiterea domnului Ponea, pe care, de altfel, îl știu de prin 2012, când era în PDL. Și care înțeleg că nu își găsește nici dumnealui ce componentă politică îi place, plimbându-se dintr-un loc în altul”, a adăugat aceasta.
Cristina Trăilă: A existat inițiativa de a îl schimba pe Bociu din funcție când era Predoiu premier
Întrebată dacă s-a pus în discuție schimbarea din funcție chiar a lui Alexandru Bociu, Cristina Trăilă a precizat că „a existat această inițiativă la momentul la care Cătălin Predoiu era premier”.
„Deci nu are nicio legătură cu speța. De ce? Pentru că la vremea respectivă organizația PNL Brăila a venit și a spus această funcție le aparține. Repet, noi încercam la vremea respectivă să identificăm întregul paletar al funcțiilor PNL, neavând informațiile nici de la Lucian Bode, nici de la domnul Ciucă. Singurul care avea informații mai precise era Mircea Abrudean, care era secretarul general al guvernului și fusese acolo.
La momentul respectiv a existat această inițiativă de eliberare a sa din funcție și de numire a unui alt domn medic veterinar, pentru că trebuie să îndeplinești anumite condiții prevăzute de lege, care a rămas cumva în aer. Nu trebuia Cătălin Predoiu să îmi dea mie explicații, evident, de ce mai departe nu a continuat demersul. Dar a fost o discuție agreată cu dumnealui la vremea respectivă. Ulterior, plecând din funcția de premier interimar, nu s-a mai consumat acest act”, a precizat Cristina Trăilă.
„Foarte mulți oameni din interiorul ANSVSA au venit și s-au plâns că există trafic de animale”
Aceasta a mai adăugat că în noiembrie, când a discutat cu Alexandru Bociu, nu mai era în discuție schimbarea sa din funcție.
„Domnul Bociu a venit el la mine, el a solicitat această întâlnire, martori fiind colegii care mi-au și dat numărul dumnealui de telefon, pentru că nici nu îl aveam”, a completat aceasta.
Totodată, Cristina Trăilă susține că în timpul mandatului de secretar general al guvernului a avut mai multe plângeri legate de Alexandru Bociu.
„Foarte mulți oameni din interiorul ANSVSA au venit și s-au plâns că există trafic de animale, că au mers acestea animale pe tot teritoriul României, că au fost trimise în Algeria prin nu știu ce filiere. Tot felul de speculații. Un lucru este cert. Faptul că avem o problemă cu pesta porcină este pentru că nu s-a implementat un plan în acest sens. Faptul că în această vară a venit de la Comisia Europeană în ceea ce privește boala micilor rumegătoare. Faptul că acești oameni nu își primesc despăgubirile este pentru că, la fel, ANSVSA-ul ar fi trebuit să facă un plan pentru eradicarea acestei boli. Nu s-a întâmplat”, a spus Cristina Trăilă.
„Legătura cu Mihai Barbu e una colegială”
În dosarul său mai apar încă două nume: Mihai Barbu și Fănel Bogos. Despre Mihai Barbu susține că a avut o legătură de colegialitate.
„Mihai Barbu a fost colegul meu de partid. Am fost amândoi candidați la Vaslui, trimiși de la București, cumva răstigniți acolo, în Vaslui. Nu ne-a fost deloc comod în campania din 2024, pentru că au fost foarte multe campanii negative la adresa noastră, la adresa partidului, era conflictul partidului cu Nelu Tătaru.
Am fost acolo împreună, Mihai având și calitatea de președinte interimar al PNL Vaslui. Eu, în decembrie 2024, după ce nu am intrat în Parlamentul României, m-am retras din zona Vasluiului. Evident, am rămas membru în organizația din Vaslui, pentru că așa este normal și statutar. Nu am mai participat fizic la niciuna dintre activitățile politice locale.
Legătura cu Mihai e una colegială, ne cunoșteam de ceva vreme, era președintele Comisiei de cenzori și de control a partidului, absolut una firească (n.r relația cu Mihai Barbu”, a precizat Cristina Trăilă.
„Când am auzit denumirea firmei, mi-a sunat mai mult a firmă de pariuri”
În ceea ce îl privește pe Fănel Bogos, liberala susține că nu îl cunoștea înainte de a îi fi prezentat de către Mihai Barbu ca un posibil candidat.
„De domnul acesta, Bogos, am aflat fix în iulie (n.r. 2025), când el a depus petiția. Sincer, când am auzit denumirea firmei, îmi cer iertare, dar mie mi-a sunat mai mult a firmă de pariuri, Vanbet. Repet, nu aveam cunoștință despre existența acelei companii și acum, cu tot respectul, e o companie care produce ouă, păsări, are 1.800 de angajați, plătește taxe și impozite. Deci nu poate fi ignorată.
Absolut (n.r. nu îl cunoștea înainte). Nu aveam de unde să îl cunosc. În campania noastră electorală abia ne-am adaptat zonei. Singurul om de afaceri pe care îl cunoșteam în zonă era domnul Porumboiu. În rest, nu știam pe nimeni. La momentul la care Mihai (n.r Barbu) a venit să mi-l prezinte ca potențial candidat într-o primărie unde își avea sediul companiei, a depus și această petiție pe care am înregistrat-o la Secretariatul General”, a spus Cristina Trăilă.
Aceasta a mai adăugat că discuția a avut loc pe 28 iulie 2025, la guvern. Întrebată ce răspuns a avut când Fănel Bogos i-a fost prezentat drept posibil candidat din partea PNL, Cristina Trăilă a precizat că a luat act de propunere.
„Eram membru în Biroul Politic de Vaslui, deci cumva Mihai a făcut acest demers în această calitate, a ținut să mi-l prezinte. Domnul Bogos, mai degrabă, a vorbit de problemele lui, l-am ascultat, e tot ceea ce poți să faci. Nu era în dreptul meu să soluționez vreo problemă și oricum adresa era adresată prim-ministrului, în ideea în care instituția se află în coordonarea prim-ministrului”, a precizat Cristina Trăilă.
„Haideți să lăsăm ipocrizia aceasta la o parte. Suntem într-un guvern politic”
O discuție asemănătoare a avut loc și între Ilie Bolojan, Mihai Barbu și Fănel Bogos. Întrebată dacă i se pare în regulă să aibă loc discuții politice în sediul guvernului, Cristina Trăilă a răspuns că astfel de întâlniri sunt normale, guvernul fiind unul politic.
„Haideți să lăsăm ipocrizia aceasta la o parte. Un secretar de stat, coleg de-al meu de partid, dacă vine în biroul meu ca secretar de stat sau ca președinte de organizație, credeți că facem o linie și spunem aici nu discuți de chestia asta, nu te întreb nimic de organizație. Doamne iartă-mă! Eu nu suport ipocrizia. Cine vine să îmi spună astfel de teorii, că spre exemplu la Marian Neacșu, care era vicepremierul guvernului, nu veneau toți colegii de partid? Că la Tanczos Barna, care este vicepremierul guvernului, nu veneau toți colegii de partid? E normal. Suntem într-un guvern politic.
Mai mult decât atât, vă dau un exemplu pe care nu l-a comentat nimeni. Ședințele coaliției unde se țin? Nu sunt cumva politice? Dar de ce să nu critice nimeni? Luați un sediu al RAAPPS-ului, că sunt multe și împrăștiate, și faceți un sediu al coaliției dacă se pune problema atât de strict. Să ieșim din această ipocrizie. Guvernul este politic.
Premierul nu are timp să facă curse între diferitele sedii. Un om ca premierul României, și mi-aș dori sincer să vadă oamenii ce face un demnitar în astfel de poziții, pentru că să știți că vinerea, la ora 17.00, dacă căutați în Palatul Victoriei, veți găsi doar demnitari. Respectiv premierul României, secretari de stat, secretarul general al guvernului. Restul aparatului de lucru nu mai există. Programul se încheie la 14.30. Oamenii aceștia stau acolo. Eu însămi, inclusiv pe vremea când era Cătălin Predoiu, care și el stătea până târziu, am scris singură hotărâri de guvern”, a declarat Cristina Trăilă.
„Mi se pare nefiresc, strict din punct de vedere cronologic”
Într-o postare pe Facebook, fosta secretară generală a guvernului a precizat faptul că momentul în care subiectul legat de dosarul său a apărut în spațiul public a fost speculat împotriva premierului. La Podcasturile Cotidianul, aceasta a declarat că, în opinia sa, momentul a fost speculat „în principal de presă”.
„Pentru că în momentul în care apare numele premierului pare așa ceva wow și atunci se vinde bine. Și cumva mi s-a părut, și asta e părerea mea personală, o presiune exercitată în mod de neacceptat față de persoana premierului. Și injust. În condițiile în care, repet, dumnealui a avut o întâlnire cu un om de afaceri, așa cum sunt alte zeci de oameni de afaceri care au călcat pragul Palatului Victoria.
Astfel de întâlniri le-au avut și premierii Ciucă și Ciolacu. Nu am văzut niciun fel de semn de întrebare în ceea ce privește cei doi premieri. Ba dimpotrivă, din ce înțeleg eu, și se poate verifica scriptic, domnul Bogos ar fi avut două întâlniri în Palatul Victoria cu domnul Ciolacu”, a declarat Cristina Trăilă.
Întrebată dacă este de părere că dosarul a fost „speculat” pentru a îl implica și pe Ilie Bolojan, Cristina Trăila a precizat că „mai mult ca sigur”.
Totodată, întrebată ce interes ar avea mass media să îl atace pe Ilie Bolojan, Cristina Trăilă a răspuns:
- „După un an de zile, tu vii să vorbești despre singura, unica discuție pe care premierul a avut-o cu acest domn, om de afaceri din Vaslui? De ce nu ai venit atunci? De ce după declarația domnului Bociu (n.r. declarație la parchet împotriva Cristinei Trăilă) din data de 4 noiembrie (n.r. 2025), venind la mine în birou din proprie inițiativă pe 3 noiembrie, nu a existat o discuție pe parcursul acestui an? Mi se pare nefiresc, sincer, strict din punct de vedere cronologic. Într-un moment în care tu spui ca Ilie Bolojan să își dea demisia. Din ce să își dea demisia. Omul acesta a fost demis cu guvernul său de PSD și AUR. Două partide care sunt realmente responsabile pentru situația în care se află în momentul acesta țara”
„Nu pot să accept să existe o presiune pusă pe premier”
Despre demisia sa din guvern, odată cu începerea investigațiilor DNA Iași, Cristina Trăilă susține că a fost o demisie firească.
„A fost o demisie normală, firească, pentru că nu te simți confortabil în momentul în care toată presa vine cu un astfel de demers. E o chestiune care ține de mine. Nu m-am agățat niciodată de vreo funcție, am avut și în partid și în guvern funcții de reprezentare. Și în guvernul Boc, când a venit guvernul Ponta, eu mi-am dat demisia dinainte. Nu stau să mă elibereze cineva din funcție. Este o chestiune care ține de persoana mea.
Evident că am avut o discuție cu premierul. Evident că nu pot să accept să existe o presiune pusă pe premier în asemenea condiții, pentru că mi se par nedrepte. Iar în ceea ce mă privește este treaba mea să îmi clarific situația, independent de orice entitate a statului român, de partid”, a declarat Cristina Trăilă.
” LIBERALA”..??!! PE DRACU’ .BASANOACA ….
intrevedere cu PM-ul subliniazain text C Traila, miile de ciobani sau reprezentantii lor nu au putut avea NICI MACAR O SINGURA INTREVEDERE…asa ca pare mai mult decat vreti sa minimalizati…
La cat a furat Mitica de la Liga, mi se pare cam mare pensia soției de 3.200 lei care a scos numai „filozofi”!
acuzatii bazate pe telefonu’ fara fir… atata timp cat unu din ei nu se autodenunta ca asta a facut, DNA-ul nu are decat rechizitorii poveste, specialitatea lor de altfel. interesant cum altora de la PSD li se faceau flagrante, cu Secaturitatea, cu microfoane, cu poze si inregistrari video… dar astora din PNL/USR nimic
spune-mi cu cine te insotesti ca sa-ti spun cine esti…nu o apara pe cea din gasca lui Basescu, daca n-a facut rau totusi a fost o profitoare a epocilor trecute si prezente cand PD-L s-a vopsit PNL si a mai obtinut o deputatie, un locusor cald pe la guvern si a manipulat publicul mergand la TV. vorba unei astroloage „cine e rau nu se va schimba…”
O seca tura din pdl petrov Băsescu.
Dar tu de ce nu l-ai apărat pe Tăriceanu când înainte de alegeri i-au măsluit un dosar penal la zece ani de la scripturi? Când era Iohanisul vostru președinte?