Sportiva Daria Silişteanu este vicecampioană olimpică de tineret la înot, unde a câștigat medalia de argint în proba de 100 m fluture, la Jocurile Olimpice pentru Tineret Dakar 2026.
Silişteanu a încheiat finala cu timpul 1:00.31.
Daria Silișteanu are 17 ani. S-a născut pe 10 martie 2009, la Fălticeni. Este una din cele mai promițătoare înotătoare ale României și portdrapelul delegației României la Jocurile Olimpice de Tineret Dakar 2026.
Medalia de aur i-a revenit rusoaicei Serafima Fokina (59.81).
Pe a treia treaptă a podiumului a urcat sportiva braziliană Ana Julia Aguiar Amaral, cu timpul 1:00.49.
16 sportivi reprezintă România la JOT Dakar 2026. Ei concurează la atletism, box, canotaj pe mare, gimnastică artistică, înot, lupte pe plajă, scrimă, tenis de masă, tir cu arcul şi triatlon.
Ce sunt JOT Dakar 2026
JOT Dakar 2026 înseamnă Jocurile Olimpice de Tineret – Dakar 2026 (Youth Olympic Games – YOG), o competiție sportivă internațională organizată sub egida Comitetului Internațional Olimpic (CIO).
Este un eveniment olimpic dedicat sportivilor tineri, în general cu vârste între 15 și 18 ani, și reprezintă echivalentul Jocurilor Olimpice, dar pentru generația tânără de performeri.
Ediția din 2026 are o semnificație istorică: este primul eveniment sportiv olimpic organizat vreodată pe continentul african, arată pagina competiției.
Evenimentul se desfășoară în perioada 31 octombrie – 13 noiembrie 2026, în Senagal. Competiția a fost deschisă oficial ieri, 31 octombrie.
Participă aproximativ 2.650–2.700 de sportivi. Sunt reprezentate peste 200 de comitete olimpice naționale și un număr de 153 de probe cu medalii.
Probele se țin la Dakar, Diamniadio și Saly. Vârsta sportivilor este de maximum 17 ani la momentul competiției.
Printre cele 25 de sporturi de competiție se numără: Atletism și înot; Baschet 3×3; Box și lupte; Fotbal în sală (futsal); Gimnastică; Judo și taekwondo; Rugby în 7; Skateboarding; Breaking; Wushu; Volei pe plajă.
Există și alte 10 sporturi de prezentare și implicare a tinerilor, între care surfing, tenis, golf și escaladă.
Primul eveniment olimpic găzduit de Africa
Africa găzduiește pentru prima dată un eveniment olimpic. Este prima ediție a Jocurilor Olimpice de Tineret care include o echipă olimpică a refugiaților.
CIO urmărește să folosească evenimentul pentru dezvoltarea sportului și infrastructurii sportive africane.
Competiția este organizată cu paritate de gen între participante și participanți.
JOT nu trebuie confundate cu Jocurile Olimpice pentru seniori. Sunt o competiție internațională de elită pentru tineret, dar au și o componentă educațională și culturală importantă.