Transportul în comun va fi redus cu 50% pentru toţi elevii din municipiul Constanţa.
Un proiect în acest sens a fost adoptat în şedinţa Consiliului Local de vineri, după ce împotriva primarului Radu Mazăre a fost depusă o plângere penală.
Mazăre a declarat vineri că, săptămâna trecută, a propus două variante pentru subvenţionarea abonamentelor.
Astfel, prima variantă era ca toţi elevii, indiferent de venitul părinţilor, să beneficieze de o reducere de 50 la sută la abonamentele la transportul în comun, iar cea de-a doua variantă prevedea ca de subvenţie să beneficieze doar elevii ai căror părinţi au venituri de până la 1.800 de lei pe membru de familie, în timp ce copiii ai căror părinţi câştigă salariul minim pe economie să aibă gratuitate la transportul în comun.
Mazăre a precizat că elevii au optat pentru prima variantă.
Consilierii au decis ca de gratuitate să beneficieze şi elevii orfani, precum şi persoanele cu handicap uşor şi mediu.