Libia, stare majoră de insecuritate: EVITAŢI deplasările!

Ministerul Afacerilor Externe îi informează pe cetăţenii români care nu pot evita deplasările în Libia sau se află deja pe teritoriul acestei ţări că, din cauza stării de insecuritate, de nivel ridicat “Pericol major – părăsiţi imediat zona sau ţara”, mijloacele de transport înspre şi dinspre Libia, precum şi în interiorul ţării, sunt extrem de limitate.

Libia, stare majoră de insecuritate: EVITAŢI deplasările!

Ministerul Afacerilor Externe îi informează pe cetăţenii români care nu pot evita deplasările în Libia sau se află deja pe teritoriul acestei ţări că, din cauza stării de insecuritate, de nivel ridicat “Pericol major – părăsiţi imediat zona sau ţara”, mijloacele de transport înspre şi dinspre Libia, precum şi în interiorul ţării, sunt extrem de limitate.

Ministerul Afacerilor Externe – printr-un comunicat de presă primit la redacție – îi informează pe cetăţenii români care nu pot evita deplasările în Libia sau se află deja pe teritoriul acestei ţări că, din cauza stării de insecuritate, de nivel ridicat “Pericol major – părăsiţi imediat zona sau ţara”, mijloacele de transport înspre şi dinspre Libia, precum şi în interiorul ţării, sunt extrem de limitate.

Companiile aeriene europene şi-au suspendat pe termen nedefinit toate zborurile, companiile aeriene libiene nu efectuează zboruri în Europa, aeroporturile internaţionale din Tripoli şi Benghazi sunt închise, iar zborurile pe ruta Misurata – Istanbul sunt frecvent suspendate pentru anumite perioade şi intervale de timp.

Totodată, din cauza confruntărilor militare, spaţiul aerian este deseori închis iar porturile şi aeroporturile sunt ţinte frecvente ale atacurilor grupărilor înarmate.

Frontierele terestre cu Algeria, Egipt, Ciad şi Niger sunt închise; singura frontieră terestră care funcţionează cu intermitenţe este cea cu Tunisia.

Ministerul Afacerilor Externe le reaminteşte cetăţenilor români recomandarea fermă de a evita orice călătorie în Libia, iar celor care se află deja în această ţară să o părăsească de urgenţă.

Totodată, Ministerul Afacerilor Externe reiterează recomandările de a fi consultate informaţiile furnizate prin intermediul aplicaţiei „Călătoreşte în siguranţă”, ce poate fi descărcată pe orice telefon mobil de tip smartphone, şi serviciului de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îţi poate salva viaţa!”.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.