Tăriceanu, către protestatari: Să facă un efort să citească legile justiției

Călin Popescu Tăriceanu  le-a transmis duminică un mesaj protestatarilor

De (R.C.)
Tăriceanu, către protestatari: Să facă un efort să citească legile justiției

Călin Popescu Tăriceanu  le-a transmis duminică un mesaj protestatarilor

Călin Popescu Tăriceanu  le-a transmis duminică un mesaj protestatarilor în care i-a rugat ca, în afară de informațiile pe care le preiau de pe rețelele de socializare, să facă un efort să citească proiectul de modificare a legilor justiției.

„Pentru cei care protestează, eu am un mesaj. Am rugămintea (…) ca cei care protestează, în afară de rețelele de socializare de unde preiau de foarte multe ori informații care nu sunt controlate și verificate, să facă un efort să se informeze, să citească legile justiției, să vadă care sunt modificările pe care dorim să le facem, care urmăresc un singur scop — consolidarea statului de drept, consolidarea independenței magistraților, în așa fel încât (…) să nu mai putem vorbi, așa cum s-a întâmplat în ultima perioadă, de dosare care sunt politice, de justiție selectivă, de abuzuri și excese care au afectat oameni și vieți, să nu ne mai trezim în situația în care oameni care sunt condamnați în România își găsesc dreptate la Curtea Europeană a Drepturilor Omului”, a declarat Tăriceanu, într-o intervenție telefonică la România TV, potrivit Agerpres.

Potrivit președintelui Senatului, „România este a treia țară, după Rusia și Turcia, în privința proceselor pierdute la CEDO”.

„Este o stare pe care nu putem să o acceptăm să se perpetueze și acesta este motivul pentru care am hotărât, la nivelul majorității, să facem o modificare a legilor justiției și această reformă în justiție”, a spus Tăriceanu.

Referitor la faptul că membri ai opoziției i-au cerut demisia, Tăriceanu a spus: „Dacă ei cunosc care sunt regulile în democrație, probabil că vor să facă un fel de exercițiu cu care să iasă în evidență, dar (…) chiar și acest exercițiu, hai să zicem ușor forțat, nu le aduce încredere mai multă din partea electoratului”.

Totodată, președintele Senatului a criticat declarațiile politice ale șefilor unor instituții apolitice.

„În România, în momentul de față, există o grupare care, în trecut, căpătase forma unei grupări oculte — astăzi nu mai este o grupare ocultă—, care se luptă din răsputeri pentru a-și menține pozițiile, influența, pârghiile de putere nelegitime, neconstituționale. Și din acest motiv avem o gamă întreagă de manifestări de la cele de stradă până la tot felul de declarații politice din partea șefilor unor instituții care nu sunt politice, dar care văd că fac politică cu foarte multă dăruire”, a mai afirmat Tăriceanu.

Distribuie articolul pe:

16 comentarii

  1. Va vorbeste unul care a mintit sub juramant, cu mana pe Biblie (cred)! Ce autoritate mai are Tariceanul acesta sa vorbeasca romanilor? Ce credibilitate mai are acest prezumtiv infractor sa stea in fruntea Senatului Romaniei si sa propuna ori sa voteze legi? Rezolva-ti problemele personale cu justitia si pe urma deschide gura sa ne sfatuiesti!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.