Trafic feroviar cu probleme între Videle şi Bucureşti. Două trenuri au stat blocate , în câmp două ore, luni dimineaţă. Se pare că a fost vorba despre o pană de curent.
Pasagerii spun că nimeni nu le-a oferit nicio explicaţie.
„Trenul a stat 2 ore în Vadu Lat, dar de ce nu știm. Lumea a zis că e pană de curent, oricum nu ne-a anunțat nimeni de ce și cum”, a spus Aurelia, pasageră într-unul dintre trenuri.
„A fost lipsă de tensiune linia de contact, pe relația București Nord-Grădinari-Vadu Lat. Cinci trenuri vor ajunge la destinație cu întârzieri între 49 și 117 minute. În acest moment specialiștii încearcă să afle care este cauza acestei defecțiuni”, a declarat pentru B1 TV, purtătorul de cuvânt de la CFR Infrastructură, Oana Brânzan.