Un oficial din diplomaţia egipteană a declarat că doi purtători de cuvânt ai preşedintelui Mohamed Morsi şi-au depus demisia, alaturându-se celor deja şase miniştri ai cabinetului de la Cairo care au demisionat în urmă protestelor de amploare împotriva preşedintelui. Armata a dat un ultimatum de 48 de ore lui Morsi pentru că acesta să arate că ţine cont de revendicările celor nemulţumiţi. Preşedintele nu a respins în mod făţiş acest ultimatum, însă a declarat că ’’unele aspecte ale sale pot crea tulburări pe complicată scenă internă.’’
Diplomaţii Omar Amer şi Ihab Fahmy sunt ultimii care au părăsit administraţia de la Cairo, după cinci luni în care au fost purtători de cuvânt ai preşedintelui.
Armata a avertizat, printr-un comunicat prezentat luni seară, că, dacă Morsi nu oferi un răspuns celor nemulţumiţi, se va vedea nevoită să intervină. Fraţii Musulmani, organizaţie din care provine Morsi, îşi apară preşedintele: ’’Dacă primeşti o maşină de Formulă 1 cu patru rori sparte, fără volan şi cu rezervorul gol, nu vei putea conduce. Va trebui reparată în primul rând’’, spune pentru CBS purtătorul de cuvânt al Fraţilor Musulmani.
La scurt timp, armata a anunţat că ’’ideologia şi cultură forţelor armate egiptene nu permit o lovitură de stat militară’’. Precizare a venit imediat după ce preşedintele Barack Obama, aflat în Tanzania, la finalul unui turneu african, a declarat că SUA ’’sprijină tranziţia democratică în Egipt’’. SUA varsă anual miliarde de euro sub formă de ajutor pentru Egipt şi în special pentru armata egipteană, care în timpul regimului Mubarak a devenit garantul respectării tratatului de pace cu Israelul, semnat în 1979. La fel că şi în timpul fostului regim, armata controlează o mare parte din economia egipteană, mergând de la industria grea şi până la turism.
The Wall Street Jornal scrie ca protestatarii egipteni au fost lasati total nelamuriti de declaratiile presedintelui Obama. Nu inteleg daca SUA il mai sprijina sau nu pe presedintele Morsi sau daca urmaresc o lovitura de stat impotriva lui.
Situatia din Egipt, scrie The Wall Street Journal, este oarecum asemanatoare cu cea din momentul in care presedintele Anwar Sadat renunta, in 1976, la relatia cu URSS si incepea era prieteniei cu SUA. Sadat avea sa declare apoi ca ’’SUA detin 99% din carti’’ in Orientul Mijlociu. Acum insa, cele doua miliarde de dolari constand in asistenta militara acordata Egiptului de SUA sunt intrecute de cele 3 miliarde de dolari oferiti de Qatar, aflat intr-o intrecere cu Arabia Saudita ca principal sustinator financiar. Este limpede ca influenta americana nu mai poate fi exercitata astfel.
’’Rechizitoriul’’ împotriva lui Morsi este fără îndoială unul bogat: a încercat să scoată decretele sale de sub incidenţa justiţiei egiptene, a numit islamişti la conducerea celor mai multe provincii, a arestat critici ai Fraţilor Musulmani, în timp ce a tergiversat acţiunile iniţiate împotriva islamiştilor violenţi, a acceptat o constituţie care introduce instituţiile religiaose în procesul legislativ. Şi, mai important, preşedintele Morsi nu a reuşit în anul care s-a scurs de la preluarea atributiilor să stabilizeze ţară, un pilon important Orientului Mijlociu.
Însă cu cine poate fi înlocuit Morsi, presupunând că noi alegeri democratice vor avea loc sau că armata va interveni? Cine va fi garantul ’’tranziţiei democratice’’pe care o sprijină SUA.
Venită după cinci decenii de dictatură militară şi alţi 30 de ani de guvernare sub stare de urgenţă, societatea egipteană nu a reuşit să se unească decât în momentul debarasării de Hosni Mubarak. Apoi, membrii Fraţilor Musulmani, oprimati vreme de decenii, s-au rupt de aripa liberală şi laică şi au câştigat detaşat alegerile parlamentare şi cele prezidenţiale. Deşi pare tot mai vivace, opoziţia liberal şi laică din Egipt este scindată, lipsită de capacitatea de organizare şi de un lider notoriu. Eşecul lamentabil al lui Mohammed ElBaradei, laureat al Nobelului şi fost şef al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atmoca de a coaliza opoziţia actuală este grăitor.
Până în acest moment, Occidentul cere o schimbare pe care societatea egipteană, deşi în parte doritoare și beneficiind de sprijinul tacit al Armatei, este incapabilă să o facă. Pe de alta parte, dolarii americani incep sa fie mai putin influenti decat petrodolarii salafistilor din Golf. În aceste condiţii, protestele de la Cairo încep să devină normalitatea, iar vestea bună este că ele sunt, cele puţin până acum, paşnice.
