Susținătorii lui Mihamed Morsi au îndemnat la organizarea unui marș de ”un milion de manifestanți”, marți, pentru a cere reinstalarea la putere a fostului președinte islamist, relatează AFP.
„Îndemnăm (…) la organizarea unui marş de un milion de persoane, sub sloganul «martirii loviturii de stat»”, a anunțat o coaliție de grupări islamiste care îl susțin pe Morsi, prin intermediul unui comunicat.
Comunicatul îi îndeamnă pe susținătorii fostului președinte să se adune, luni seară, la „clădiri administrative aparţinând forţelor de securitate (…), pentru a condamna acţiuni criminale şi utilizarea de gloanţe reale, de către ministrul de Interne, împotriva unor manifestanţi paşnici”, în cadrul unor confruntări între susținătorii lui Morsi și poliție.
Cele două tabere se acuză reciproc privința confruntărilor care s-au soldat cu 72 de morți.
La trei săptămâni de la destituirea lui Mohamed Morsi, impasul politic continuă în Egipt, unde noua putere a afirmat că va da dovadă de ”fermitate” față de susținătorii fostului președinte. Susținătorii acestuia sunt hotărâți, însă, să continue mitingurile.