Codrin Ştefănescu: Comisia de Etică a PDL a fost o mascaradă

Întocmirea listelor pentru alegerile parlamentare a devenit în PDL un motiv serios nu numai de scandal, dar mai ales de dezvăluri din partea celor care nu s-au mai regăsit printre candidați. Iar crearea unei așa-zise comisii de etică, de altfel, o mascaradă ieftină pusă la cale de „incoruptibila” Monica Macovei, i-a înfuriat și mai mult […]

Întocmirea listelor pentru alegerile parlamentare a devenit în PDL un motiv serios nu numai de scandal, dar mai ales de dezvăluri din partea celor care nu s-au mai regăsit printre candidați. Iar crearea unei așa-zise comisii de etică, de altfel, o mascaradă ieftină pusă la cale de „incoruptibila” Monica Macovei, i-a înfuriat și mai mult […]

Întocmirea listelor pentru alegerile parlamentare a devenit în PDL un motiv serios nu numai de scandal, dar mai ales de dezvăluri din partea celor care nu s-au mai regăsit printre candidați. Iar crearea unei așa-zise comisii de etică, de altfel, o mascaradă ieftină pusă la cale de „incoruptibila” Monica Macovei, i-a înfuriat și mai mult pe cei nemulțumiți.

Prin urmare, oameni care până mai ieri elogiau toate măsurile luate de fostul partid de guvernământ și combăteau cu aplomb în fiecare apariție publică, acum denunță corupția care caracterizează PDL la toate nivelurile. Gelu Vișan dă în vileag doar o mică parte a afacerilor cu bani publici, în care sunt implicați liderii Organizației PDL Dolj; Maria Stavrositu acuză faptul că în organizația locală Constanța legea este făcută de micii baroni locali PDL, iar Vasile Blaga dă tonul la haos și dezordine în partid; și recent demisionarul Marius Necula divulgă conexiunile de tip mafiot în cadrul organizațiilor din Brăila și Galați, cunoscute și acceptate de la centru. În acest timp, pe liste este inclusă o „nouă garnitură” de candidați care trebuie astfel recompensată pentru „realizările mărețe” de milioane de euro pe care le-au păstorit în județe și contribuțiile consistente la pușculița de partid.

Este foarte clar faptul că pentru PDL, camuflat de umbrela ARD, va urma o perioadă tulbure și extrem de tensionată. Iar valul demisiilor va fi însoțit de dezvăluiri și mai șocante care vor confirma, încă o dată, toxicitatea și ipocrizia care caracterizează fostul partid de guvernământ.

În acest sens, îi sugerez domnului Vasile Blaga, dar și celorlalți „moraliști” din PDL, ca, în loc să aducă critici ridicole Guvernului USL, să răspundă public acuzațiilor aduse chiar de proprii membri de partid vizavi de corupția instituționalizată, patronată în ultimii ani.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.