Fostul premier Boiko Borisov a anunțat duminică seara că va forma următoarea coaliţie de guvernare, după ce formaţiunea sa a câştigat prima poziţie alegerile anticipate bulgare, transmite Reuters.
Update Partidul de centru-dreapta GERB al lui Borisov a obținut 33% din voturi la alegeri, iar Partidul Socialist din care provine președintele Rumen Radev – 27,2%, arată rezultatele după numărarea a 26% din sufragii.
„Acest rezultat confirmă categoric că GERB ar trebui să fie principalul partid de guvernământ”, a declarat fostul premier, care a demisionat în noiembrie anul trecut, după victoria lui Radev în alegerile prezidențiale.
Proiecțiile arată că trei partide mici ar putea depăși pragul de 4% necesar pentru reprezentarea în parlament.