Problema sectorului energetic nu o reprezintă preţul plătit de populaţie, ci tariful sub cel al pieţei achitat de unele companii. Mai exact, de „băieţii deştepti”. Declaraţia a fost făcută la postul public de televiziune de Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI în România.
Jeffrey Franks spune că avem nevoie de un sistem corect în domeniul energetic. „Băieţii deştepţi” care cumpără energie ieftină nu mai trebuie protejaţi.
„Am convenit cu guvernul faptul că problema reală nu este preţul energiei plătit de populaţie, este preţul pe care-l plătesc companiile. Şi acesta este primul aspect pe care trebuie să-l rezolvăm. Ei bine, unii ,,băieţii deştepti” au preţuri sub acelea ale pieţei şi asta scumpeşte preţul pentru restul lumii. Deci avem nevoie de un sistem corect şi deschis, transparent în care fiecare plăteşte preţul corect pentru energie”, a declarat Jeffrey Franks.