Preşedintele UDMR, vicepremierul Marko Bela, a declarat, sâmbătă, la Consiliul Reprezentanţilor Unionali de la Târgu Mureş, că reprezentanţii Uniunii au „toate motivele” să menţină actuala coaliţie guvernamentală.
Marko Bela a spus că UDMR şi-a ţinut şi îşi ţine cuvântul dat, iar acordurile din cadrul coaliţiei sunt importante şi avantajoase pentru comunitatea maghiară.
El a exemplificat cu Legea educaţiei, în forma în care a fost adoptată, precizând că s-a reuşit atingerea acestui obiectiv datorită solidarităţii din coaliţia guvernamentală în care se regăseşte UDMR.
„În acest moment, avem toate motivele să menţinem acest acord al coaliţiei. Să nu dăm cu piciorul în el, cât timp există reciprocitate”, a spus Marko Bela, adăugând că această atitudine a Uniunii depinde „de cum se ţin şi ei (partenerii de coaliţie) de cuvântul acordului”.
Preşedintele UDMR a spus că în prezent s-a cristalizat un oarecare consens în UDMR, referitor la priorităţile anului 2011, iar proiectul de lege privind statutul minorităţilor naţionale se regăseşte între acestea.
„Am reuşit să includem Legea minorităţilor. În zilele următoare, o săptămână-două, sper că vom putea demara discuţii în comisiile de specialitate şi în această sesiune parlamentară să le ducem la bun sfârşit. Bineînţeles că vor apărea opinii divergente, dar există şanse ca până la sfârşitul sesiunii parlamentare să treacă”, a spus Marko Bela.
El a arătat că, în ceea ce priveşte Legea educaţiei, care a fost deja promovată, preocuparea UDMR este ca aceasta să fie implementată rapid şi bine, iar până la începutul noului an şcolar copiii maghiari să poată ţine în mână noile manuale în limba maternă, de Geografie şi Istorie.
Pe agenda Uniunii şi a coaliţiei se mai află modificarea Legii electorale, care este o chestiune-cheie pentru maghiarii din Transilvania, dar şi pentru UDMR, a spus Marko Bela, arătând că a analizat problema şi crede că trebuie asigurate o conducere locală bună şi eficientă şi un Parlament de calitate, având în vedere că este posibil ca după ultimele alegeri să nu fi crescut calitatea acestuia.
Potrivit lui Marko, în coaliţie există deja un acord referitor la alegerea primarilor dintr-un singur tur de scrutin, iar soluţia ar fi un sistem care să dubleze această prevedere cu o listă naţională în circumscripţiile electorale, pentru a păstra un echilibru.
În 2011, se pune şi problema restructurării regiunilor de dezvoltare economică şi există un acord referitor la acest subiect, însă modalitatea nu este clarificată, a afirmat vicepremierul, potrivit căruia alte preocupări ale reprezentanţilor UDMR şi ai coaliţiei vizează luarea unor măsuri economice potrivite.