Libia şi colonelul Gaddafi au invadat ştirile şi emisiunile de televiziune. Din păcate, experţii noştri în probleme arabe şi în nordul Africii sunt destul de puţini. Şi aceia ne-au rămas de pe vremea lui Ceauşescu. În rest, subiectul fierbinte al planetei a fost tratat cu talk show-uri până la delir. Păreriştii şi băgătorii de seamă au analizat consecinţele economice, implicaţiile juridice, au făcut profeţii pe seama viitorului şi te miri ce. În schimb, presa din România n-a avut corespondenţi pe nicăieri. Nici la Summitul de la Paris, nici în Libia, nici la cancelariile guvernelor implicate în operaţiune, nici la bazele utilizate pentru atac. România a fost reprezentată în criza libiană prin talk show-uri generoase. E drept, Libia e mare, petrolul exportat reprezintă nişte procente în importurile lumii civilizate. Aşa că se putea vorbi la nesfârşit despre buncăre, gărzi virgine, averi fabuloase şi trădări spectaculoase. Şi dă-i şi dă-i! Prea puţine discuţii despre ţara noastră. Şi mai ales, despre absenţa preşedintelui Traian Băsescu la Summitul de la Paris. Nu era vorba de o reuniune la Davos sau în Kazahstan, unde ar fi putut să meargă sau să nu, în funcţie de program şi inspiraţie. Marile puteri împreună cu ţările democratice din Europa s-au strâns în mare grabă pentru a aplica o decizie a Consiliului de Securitate. România şi Bulgaria, nu! Ţara noastră s-a limitat la o declaraţie de tip Bulă, rostită de ministrul Baconschi, trimis să doarmă pe scaunul de la Externe. Asta pentru că nimeni nu-l întreabă şi nici nu-l invită nicăieri. Şi ca să fim lucizi, nici n-are de ce o face. Mai corect spus, ce ar putea întreprinde chiar un Titulescu cu un preşedinte care abia ţine minte regulile jocului de fotbal sau trucurile de la poker. Şi care, indiferent despre ce subiect este vorba, îşi activează inspiraţional materia care răspunde la scărpinări şi scoate de sub ea idei şi decizii cu impact de trăsnet. Chiar trebuie să ne facem cruce!
Ei bine, după ce România a fost taxată în cauza aderării la spaţiul Schengen, după ce a încercat să susţină o viziune de cherhana în problema libiană, iaca a izbutit să treacă şi pe lângă un moment-cheie în politica europeană. Oameni suntem şi mai greşim! Suntem adormiţi, băuţi sau obosiţi şi facem greşeli. De regulă, se mai repară! Or, în cazul României, comportamentul preşedintelui tip „strâmbătură în politica europeană” a generat o marginalizare a României. Nenorocirea este că marginalizarea poate fi începutul izolării, iar izolarea ne poate transforma într-un partener terţiar al blocului european. Semnele proaste din relaţiile cu Franţa pot fi începutul unei perioade întunecate. Un soi de perioadă băsesciană, cu o anume coloratură libiană.
Atitudinea distantă faţă de ţara noastră, uneori rece, pe alocuri presărată chiar cu reacţii sau propoziţii inamicale, a început mai demult, de când lumea Vestului a priceput că nu se poate înţelege cu „liderul” de la Bucureşti. Cum acesta n-a mai avut nici petrol, nici bani de cumpărat avioane, nici proiecte economice „la liber”, de bună seamă că a devenit ceea ce era de la început. Un soi de oaie neagră a Uniunii Europene!
