Guvernul trebuie să respecte deciziile definitive şi irevocabile ale puterii judecătoreşti, a declarat Bogdan Iuliu Hossu, preşedinte al CNS Cartel ALFA, într-un comunicat de presă.
Confederaţia Naţională Sindicală, alături de Federaţia Educaţiei Naţionale, îi solicită premierului Emil Boc să respecte legislaţia în vigoare şi să nu intervină asupra aplicării unor decizii ale puterii judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile, intervenţie care ar contraveni flagrant cu principiul fundamental al separării puterilor în stat.
Pe data de 31 martie, la Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, a avut loc o şedinţă a Comisiei de Dialog Social la solicitarea ministrului Daniel Funeriu. Anterior acestei întâlniri, FEN împreună cu CNS Cartel ALFA au cerut premierului Emil Boc o întâlnire de urgenţă pentru rezolvarea problemelor privind neplata salariilor prin nepunerea în execuţie a hotărârilor judecătoreşti definitive, executorii şi irevocabile, acolo unde acestea existau.
Întâlnirea a avut ca scop găsirea unei soluţii de uniformizare a salariilor din învăţământ.
„Ministrul Daniel Funeriu a propus ca această uniformizare să se facă în baza salariilor actuale, neţinându-se cont de prevederile hotărârilor judecătoreşti privind recalcularea sau reîncadrarea în conformitate cu prevederile Legii 221/2008”, spune Hossu.