În timp ce alte state europene acordă producătorilor subvenţii de peste 300 euro pe hectarul cultivat, statul român acordă ajutoare de şase ori mai mici. Importurile de legume domină rafturile magazinelor, doar anul trecut importurile de roşii au crescut cu 40%, potrivit realitatea.net.
În 2010, suprafaţa cultivată cu cartofi a fost mai mică, iar ploile au stricat şi ele recolta.
„Producţia mea de cartofi îmi mai ajunge maximum o săpătămână. Nu vor mai fi cartofi, nu s-au făcut din cauza ploii. Au putrezit în pământ şi mulţi agricultori nu vor mai pune cartofi”, a spus un agricultori.
De asemenea, producţia de cartofi a fost afectată negativ şi din cauza unei bacterii, potrivit ministrului agriculturii, Valeriu Tabără, vinovaţi fiind importatorii care au adus în ţară cartofi cu agenţi patogeni
„Pe această plantă, anul trecut, au fost probleme fitosanitare importante. Culegem roadele celor care au importat fără cap, inclusiv agenţi patogeni Bacterul, o boală de carantină”, a spus Valeriu Tabără.
În 2010, cartofii s-au scumpit cu aproximativ 45%, iar în primele două luni ale anului 2011, cu alte 17 procente.
În piaţă, cartofii nu costă mai puţin de 3 lei/ kg, iar în marile magazine cei de import sunt şi de trei ori mai scumpi.
Anul trecut, recolte scăzute au fost şi la ardei, ceapă, castraveţi, varză sau roşii.