Moneda europeană ar putea fi adoptată peste patru ani

Coaliţia a discutat vineri, într-o reuniune la care a participat şi guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, varianta ca moneda euro să fie adoptată la 1 ianuarie 2015, iar până la finalul acelui an să circule în paralel atât moneda naţională, cât şi euro, a declarat Varujan Pambuccian, liderul Grupului minorităţilor din Parlament.

El a susţinut că membrii Coaliţiei au discutat ca obiectivul de adoptare a monedei euro la 1 ianuarie 2015 să fie menţinut şi că guvernatorul Mugur Isărescu a avansat varianta ca, după adoptarea monedei euro, aceasta să circule în paralel cu leul până la 1 decembrie 2015, după care să rămână în circulaţie numai moneda europeană.

Decizia privind adoptarea monedei euro va fi luată în şedinţa de guvern care a început după reuniunea Coaliţiei.

Guvernul s-a reunit, vineri, în şedinţă specială, pentru a aproba programul de convergenţă al României pentru perioada 2011-2014.

Premierul Emil Boc a anunţat că Guvernul va adopta programul de convergenţă până la sfârşitul lunii aprilie, interval în care va fi luată o decizie şi în ceea ce priveşte termenul de adoptare a monedei euro. El a arătat că Executivul se va consulta în această perioadă cu Preşedinţia şi Banca Naţională a României.

În proiectul programului de convergenţă se estimează că intrarea în ERM-II se va produce „în perspectiva anilor 2013-2014”, fără nicio referire exactă la momentul adoptării euro. În programul precedent, elaborat în primăvara anului trecut, adoptarea monedei euro era indicată distinct pentru 1 ianuarie 2015.

Intrarea în ERM-II, mecanismul european al ratelor de schimb, este etapa premergătoare aderării la zona euro. Înainte de a intra în zona euro, o ţară trebuie să respecte criteriile economice incluse în Tratatul de la Maastricht, respectiv să se afle timp de doi ani în ERM-2, în cadrul căruia moneda naţională să fluctueze într-un intervalul de plus-minus 15% faţă de euro.

Programul de convergenţă al României este revizuit anual şi transmis la Bruxelles după aprobarea de către Guvern.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.