Un număr de 371,8 milioane de telefoane mobile au fost vândute la nivel global în primul trimestru al acestui an, în creştere cu 19,8% comparativ cu 310,5 milioane unităţi în primul trimestru al anului trecut, potrivit estimărilor firmei de cercetare IDC, transmite Reuters.
Potrivit IDC, cererea puternică pentru smartphone (telefoane mobile inteligente) a dat un impuls întregii pieţe de telefonie mobilă. ‘Din ce în ce mai mult, producătorii de telefoane mobile şi operatorii încep să facă smartphone-urile accesibile unei game cât mai largi de utilizatori, ceea ce a condus la creşterea pieţei’, a anunţat IDC.
În topul producătorilor, Nokia, Samsung, LG au pierdut cote de piaţă în timp ce Apple şi-a majorat cota de piaţă.
Grupul finlandez Nokia este în continuare lider mondial controlând o cotă de piaţă mondială de 29,2%, în scădere faţă de 34,7% în urmă cu un an. Pe locul secund se situează Samsung, a cărui cotă de piaţă a scăzut la 18,8% de la 20,7% în urmă cu un an, urmat de LG, cu o cotă de piaţă de 6,6% faţă de 8,7% în urmă cu un an.
În schimb, Apple a profitat de pe urma vânzărilor de iPhone, cota sa de piaţă dublându-se până la cinci procente. Apple este în prezent în apropiere de LG, în timp ce pe locul al cincilea se situează grupul chinez ZTE Corp. cu o cotă de piaţă de 4,1%.
IDC estimează că până în 2015 creşterea vânzărilor de telefoane mobile va fi stimulate aproape în întregime de vânzările de smartphone-uri.