E mai bună o regulă cunoscută decât una improvizată

Se discută intens despre sistemul de vot. La noi, e ceva obișnuit. Din 1831, când s-a votat prima dată, până astăzi au existat nu mai puțin de 19 reglementări referitoare la alegeri. Media de viață a unei legi electorale românești e mai mică de 10 ani. După 1989, o singură lege – cea din 1992 […]

E mai bună o regulă cunoscută decât una improvizată

Se discută intens despre sistemul de vot. La noi, e ceva obișnuit. Din 1831, când s-a votat prima dată, până astăzi au existat nu mai puțin de 19 reglementări referitoare la alegeri. Media de viață a unei legi electorale românești e mai mică de 10 ani. După 1989, o singură lege – cea din 1992 […]

Se discută intens despre sistemul de vot. La noi, e ceva obișnuit. Din 1831, când s-a votat prima dată, până astăzi au existat nu mai puțin de 19 reglementări referitoare la alegeri. Media de viață a unei legi electorale românești e mai mică de 10 ani. După 1989, o singură lege – cea din 1992 – a fost folosită la mai mult de un scrutin (și anume în 1992, 1996 și 2000). Fiecare dintre celelalte trei alegeri a avut legea ei.
Ultima dată, s-a creat o struțo-cămilă. Premisele nu erau rele. PNL a propus atunci, preluând proiectul de la asociația Pro Democrația, o lege care prevedea alocarea a 50% din mandate în colegii cu un loc primului clasat, celelalte fiind distribuite după o formulă proporționalistă, pe baza scorurilor obținute de cei care pierdeau competiția. Era o formulă nedreaptă, dar clară. Președintele Băsescu a propus în cadrul referendumului din noiembrie 2007 un scrutin de tip francez: majoritar în două tururi.
Până la urmă, s-a adoptat însă o formulă improvizată, plecând de la o idee confuză a deputatului Anghel Stanciu. Efectele au fost pe măsură: alegerea unor candidați de pe locurile 2, 3 sau 4, concurență la nivelul județului între candidații susținuți de același partid etc. etc.
După această tristă experiență, ar fi bine să se aleagă un mod de vot cunoscut, care a produs efecte stabile și previzibile pe termen lung în alte democrații.
Mă tem însă de o nouă struțo-cămilă autohtonă. Iar temerea mea pornește, mai întâi, de la faptul că nu s-a discutat deocamdată nimic despre obiectivul căutat. Într-adevăr, un mod de scrutin caută să atingă fie o proporționalitate înaltă, fie o majoritate puternică. Noi n-am avut până acum nici una, nici alta. Iar cauza e că improvizația autohtonă a avut câștig de cauză asupra formulelor – fie ele proporționaliste sau majoritariste – care în alte părți au produs stabilitate.
Mai e un pericol: acela de a extrage din trecut o formulă pe care nu o poate apăra nimeni în mod rezonabil pe termen mediu și lung. Circulă, de pildă, deja ideea de a organiza colegii cu două locuri, astfel încât să se obțină un efect de nivelare.
Alegerea unui mod de scrutin e o probă de maturitate, dar și de cinste. Cine vrea să trișeze pierde.
PS Nu mă pot abține să-i mulțumesc primarului Oprescu pentru calitatea excepțională a condițiilor oferite aseară la inaugurarea stadionului național. Cred că-i poate rămâne numele Oprescu-gazon.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.