Interpretul Marcel Pavel a declarat, referitor la faptul că a renunţat la cântarea unor versuri din imnul naţional în debutul partidei România-Franţa, că a fost alegerea sa, agreată şi de FRF.
Primarul general Sorin Oprescu pune pe seama emoţiilor greşeala lui Marcel Pavel.
Legea prevede sancţiuni în cazul în care imnul naţional este cântat în altă formă şi după altă partitură decât cea conformă reglementărilor legale în vigoare.
Contactat de MEDIAFAX, cântăreţul Marcel Pavel a explicat că a fost alegerea sa să cânte imnul astfel şi a discutat cu cei de la FRF în acest sens, aceştia fiind de acord cu opţiunea sa. Cântăreţul a precizat că timpul alocat pentru ambele imnuri a fost de 3 minute şi a fost chiar depăşit cu 10 secunde.
citeste mai mult aici