În 1965, arhitectul Alfred Mansfeld, născut în Rusia, cu studii la Berlin şi Paris, printre alţii, cu Auguste Perret, cel care a introdus modernismul în arhitectura israeliană, începând din 1935, concepând Reşedinţa Mansfiel din Haifa, Institutul Hidrotehnic sau Technion din Haifa, construia Muzeul Israelului, din Ierusalim, pe care îl numea „Noua Acropole”. Israel Museum este cea mai mare instituţie culturală a Israelului şi unul dintre muzeele de artă şi arheologie reputate în lume.
„Când Alfred Mansfeld a construit muzeul, a plecat de la silueta unui sat beduin din împrejurimi, cu cascada lui de case cubice care coboară de pe colină. A vrut să recompună aici o acropole mediteraneană cu un sistem modular de pavilioane în spiritul modernismului clasic”, îi place să povestească directorului muzeului, James Snyder. Pavilioanele interconectate erau înconjurate de o grădină de sculpturi, proiectată de sculptorul japonezo-american Isamu Noguchi, care a imaginat o grădină niponă de trandafiri pe dealurile vechiului Ierusalim, în care sălăşluiesc sculpturi occidentale, create de Jacques Lipchitz, Henry Moore, Claes Oldenburg, Pablo Picasso, Auguste Rodin sau, mai recent, de Magdalena Abakanowicz, Mark Dion, James Turrell şi Micha Ullman.
Recent, după doi ani şi jumătate de lucrări, Muzeul Israelului de la Ierusalim a regăsit modernismul clasic dorit de creatorul lui, graţie lui James Snyder. La sosirea lui în Ierusalim, acum 13 ani, acest fost director al MoMA din New York a descoperit cu surprindere un proiect al Centrului Vizitatorilor care ar fi denaturat concepţia iniţială a edificiului. Cu asentimentul creatorului său, Alfred Mansfeld (decedat în 2004, la vârsta de 92 de ani) şi cu ajutorul arhitectului şi artistului vizual american James Carpenter, el a optat pentru un alt concept: reconstruirea muzeului în forma lui exterioară originală, dar cu obţinerea unor spaţii suplimentare şi cu păstrarea alurii generale a campusului învăluit în vegetaţie.
Muzeul Israelului, The Shrine of the Book
Întreaga operaţie a costat 100 de milioane de dolari, din care 85% au provenit din donaţii particulare. În timpul lucrărilor, colecţiile permanente, peste 55.000 de obiecte, n-au putut fi văzute decât în expoziţii temporare, la sediu sau în afara muzeului. Grădina cu sculpturi şi celebra „Shrine of the Book”, construită de arhitectul austro-american Friederich Kiesler, colaborator al lui Alfred Loos şi membru al grupului „De Stiijl”, pentru a adăposti manuscrisele de la Marea Moartă, au rămas deschise publicului. Li s-a adăugat chiar o gigantică şi foarte populară machetă în aer liber cu monumentele Ierusalimului antic, realizată în anii ’60 pentru una dintre primăriile oraşului, demontată şi transferată la muzeu.
Noua Acropole
Noul Muzeu al Israelului, regândit şi reconfigurat, şi-a deschis porţile. Schimbarea este cu atât mai spectaculoasă cu cât nimic nu pare să se fi schimbat, dar totul este altfel. Pavilionele se înalţă în continuare printre pini şi măslini. Parcursul şerpuieşte şi acum de jos către vârful colinei, dar, datorită materialelor subtile şi alternanţei de griuri calde şi reci, respiră o contemporaneitate inedită. Propylee moderne, cu jaluzele tip Renzo Piano, pavilioanele de la intrare găzduiesc casa de bilete, un restaurant şi magazine. De acolo, două promenade, una în aer liber, alta subterană, decorată cu mozaicuri şi cu o compoziţie comandată danezului Olafur Eliasson, pe tema luminii, intitulată „Când apare curcubeul”, conduc la colecţiile permanente.
Anish Kapoor, Turning the World Upside Down, Jerusalem
„Pentru arheologie, precizează James Snyder, am cerut conservatorilor să valorifice capodoperele regrupate în opt secţiuni. Din 10.000 au fost selectate patru mii, printre care o magnifică serie de sicrie din Sinai, în teracotă arsă, care deschid expunerea”. De la preistorie la arta islamică, spaţiile se înlănţuie liber, populate cu marmuri şi ceramici, având ca punct forte evocarea Celui de al Doilea Templu al Ierusalimului, ale cărui reliefuri sculptate se detaşează pe o vedere panoramică a Knesset-ului.
Cu stâlpii centrali care susţin tavanele din beton brut cu marginile înclinate, sălile îşi etalează înălţimea, pentru că au fost degajate lungile ferestre orizontale, obturate o vreme, care filtrează lumina puternică de-a lungul pereţilor. Vitrinele sunt elegante, alegerea obiectelor pertinentă, mai ales în sălile consacrate arhitecturii Evului Mediu, în care se întâlnesc iudaismul, creştinismul şi Islamul.
Costume, bijuterii şi obiecte de cult
Carlos Amorales, Instalaţie
Vizitatorii pot urmări, prin intermediul foarte bogatelor colecţii de artă evreiască, scandată de prezenţa a patru sinagogi din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, raportarea la Italia, Germania, India şi Surinam, cu decorul şi mobilierul lor. Costume, bijuterii şi obiecte de cult, cum ar fi un ansamblu de lămpi de Hanuka plasate în nişe, măsoară ritmul vieţii cotidiene, de la naştere la moarte. De la arta israeliană, căreia, pentru prima dată în istoria muzeului, îi este dedicată o secţiune întreagă, se trece la arta europeană, la cea modernă, să amintim numai „Castelul din Pirinei” al lui Magritte, şi la Pop Art. Un alt traseu conduce de la colecţiile Americii Latine către Asia, Africa şi Oceania, ca o introducere la arta modernă, trecere superb ilustrată prin aproximativ 2.000 de obiecte de artă non-occidentală ale sculptorului Jacques Lipschitz. La etaj, arta contemporană are partea leului. Ea ocupă mai mult de 10% din spaţiile clădirii, cuprinzând design, gravură, fotografie. Cu ocazia inaugurării, a fost expusă şi o bogată colecţie pe care soţii Noël şi Harriette Levine au donat-o muzeului. 117 lucrări ce ilustrează peste 170 de ani de istorie, incluzând imagini de la calotipiile britanice ale secolului al XIX-lea la cele moderne, captate de monştri sacri ai acestei arte, ca André Kertész, Nadar, Man Ray, Cindy Sherman.
Ohad Meromi, Băiatul din sudul Tel Avivului, hârtie, păr, plastic
Multimedia are, de asemenea, un spaţiu propriu. O altă expoziţie incitantă, deschisă până în aprilie 2011, este focalizată asupra imaginii în mişcare, „Still Moving”, de la un video despre oraş al belgianului Francis Alÿs la cel asupra emigrării, al britanicului Isaac Julien.
Oliafur Eliasson, Când apare curcubeul
Alegerea operelor din expoziţia „Artists’ Choices: Ziv Goldstein, Susan Hiller, Zinka Shonibare”, special organizată cu prilejul redeschiderii muzeului, are un caracter internaţional, cu nume ca Pierre Bismuth, Christian Boltanski, Céleste Boursier-Mougenot, Daniel Buren şi Jean-Marc Bustamante, Eva Rothschild sau Mircea Cantor. Cu un impact puternic la public, „Masă plutitoare” de Junya Ishigami, „Migraţia fluturilor”, de Carlos Amorales, şi figura umană din hârtie neagră, „Băiatul din sudul Tel Avivului”, semnată de Ohad Meromi, scot în evidenţă „Dot Painting”, de Damien Hirst. Vizita se poate termina pe esplanada din vârful colinei, unde tronează marea sculptură a lui Anish Kapoor, „Turning the World Upside Down, Jerusalem”. Cu formele sale curbe şi cu cei cinci metri înălţime, ea reflectă în acelaşi timp arhitectura muzeului şi oraşul, într-o anamorfoză strălucită şi inversată, care combină tradiţia şi revoluţia. Un simbol special ales pentru noul Muzeu al Israelului, care aşteaptă, potrivit estimărilor specialiştilor de aici, peste un milion şi jumătate de vizitatori pe an.
