
Așa-zisa Mișcare Populară pe care și-a dorit-o cu ardoare Traian Băsescu în jurul PDL a murit înainte de a se naște. Ideea creării așa-zisei mișcări este criticată chiar din interiorul PDL.
Pentru europarlamentarul Cristian Preda, lipsa de până acum a unui anunţ oficial în acest sens arată tocmai lipsa unor rezultate concrete.
„Este un semn că nu se întâmplă nimic. Cred că trebuie să mizăm pe o confruntare între partide. Nu există timp pentru constituirea unei asemenea mişcări, iar dacă nu va fi un vehicul electoral în 2012, nu văd cum ar putea să fie după”, a spus Preda.
Acesta nu se fereşte să catalogheze ideea drept „o ficţiune” inutilă, potrivit rtv.net.
„Există deja Institutul de Studii Populare, Fundaţia Creştin-Democrată, precum şi personalităţi care şi-au exprimat simpatiile de dreapta şi de centru-dreapta”, susține Cristian Preda.
Alți pedelişti spun deschis că subiectul este o găselniţă, o chestiune lipsită de importanță în raport cu problemele partidului. Printre ei, liderul organizaţiei din Buzău, Cezar Preda.
„Degeaba ne gândim noi la tot felul de mişcări de stânga sau de dreapta, dacă noi nu reuşim să trecem de 20% în sondaje. Domnii care le gândesc să vină cu soluţii să ajungem la 30%, nu cu găselniţe de genul acesta”, a declarat Preda pentru RTV.net.
Potrivit lui Preda, subiectul unei mişcări ample de dreapta nu se află printre preocupările majore ale militanţilor partidului, fiind mai degrabă o idee speculată de câteva persoane.
„La nivelul bazei partidului, nu se discută aşa ceva. Eu nu am treabă cu asta, am treabă cu PDL care trebuie să aibă un scor mai mare. În alegeri intrăm cu partidul nostru, nu cu nu ştiu ce mişcare”, a adăugat Preda.
În aprilie 2011, Ioana Băsescu, fiica cea mare a lui Băsescu, a înregistrat la OSIM marca „Mişcarea Populară”. Câteva luni mai târziu, Băsescu recunoștea că el a pus o fiica lui cea mare să înregistreze marca.
„Eu cred că trebuie pregatită ideea de mişcare populară pentru realizarea unei eventuale alianţe. De aceea am şi rugat-o pe fiica mea să înscrie la oficiul ăsta pentru denumiri…”, a spus Traian Băsescu în septembrie 2011, în cadrul unei emisiuni a postului public de televiziune.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.