Ivica Dacic, ministrul sârb de Externe, a acuzat comunitatea internațională de folosirea de standarde duble prin refuzul de a accepta referendumul privind independența Cataloniei, în timp ce mai multe state, inclusiv SUA și majoritatea țărilor UE, au recunoscut secesiunea regiunii Kosovo, transmite MEDIAFAX.
Fosta regiune sârbă Kosovo și-a declarat independența în anul 2008, acțiune nerecunoscută de Belgrad și câteva state UE, inclusiv România, informează agenția Reuters.
„Sunt deranjat de standardele duble ale comunității internaționale”, a declarat Dacic la postul public RTS. „UE nu va spune niciodată că a făcut o eroare prin recunoașterea Kosovo, însă respectiva decizie se va dovedi a fi un eșec. Cutia Pandorei a fost deschisă”, a completat ministrul.
Margaritis Schinas, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, a declarat luni că nu se pot face comparații între Spania și Serbia deoarece secesiunea regiunii Kosovo s-a produs într-un „context foarte specific”.